
Categorie
Local


Steaua București a scăpat de ultimul loc din Liga 2 după victoria cu Gloria Bistrița
Ascultă articolul Steaua București nu mai este „lanterna” ierarhiei din Liga 2. După victoria cu Gloria Bistrița de sâmbătă, trupa pregătită de Daniel Oprița a urcat de pe ultimul loc până pe 18. Prima victorie a sezonului pentru Steaua a venit în runda a opta din Liga 2: 2-1 cu Gloria Bistrița.

VIDEO Statuia 'Domnului Goe' din Ploiești, vopsită în culorile LGBT. Imaginile care au stârnit controverse
Statuia care îl înfățișează pe „Domnul Goe”, personajul creat de I. L. Caragiale, a fost găsită vopsită în culorile curcubeului în Gara de Sud din Ploiești. Imaginile monumentului au stârnit reacții, iar împrejurările în care acesta a fost modificat nu sunt deocamdată clare.

VIDEO Radu Miruță, moment neverosimil pe ”autostrada urșilor”: Vom călători de la Sibiu până la Oceanul Atlantic (2600 de kilometri)
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a fost la străpungerea tunelului de la Holdea, de pe Autostrada A1. Miruță susține că în momentul în care se va finaliza această autostradă, românii vor putea călători de la Sibiu și până țărmul oceanului Atlantic, adică aproximativ 2.

După trei ani de întârziere, șoferii vor putea circula pe un nou tronson din Autostrada Transilvaniei
Șoferii vor putea circula pe toți cei 42 de kilometri ai sectorului Zimbor – Nădășelu din Autostrada Transilvaniei până la finalul lui 2026. Anunțul vine din partea Asociației Pro Infrastructură, după o întârziere de trei ani.

Întâlnire intereparhială a tinerilor greco-catolici, la Blaj, cu tema „Schimbă lumea începând cu inima ta!”
Ascultă articolul Tineri greco-catolici din Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş şi din Eparhia de Cluj-Gherla sunt aşteptaţi sâmbătă, la Blaj, la un eveniment care va avea ca temă „Schimbă lumea începând cu inima ta! ”, transmite Agerpres.

IGI a retras paza lui Omar Hayssam după anularea custodiei publice. Decizia de expulzare rămâne în vigoare
Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) a retras dispozitivul de pază și supraveghere instituit în cazul lui Omar Hayssam la unitatea spitalicească unde acesta se afla internat, după ce Curtea de Apel București a anulat, vineri, 18 septembrie, ordonanța prin care fostul om de afaceri sirian f...


Anchetă șocantă! Un bărbat din Cluj, reținut după ce a batjocorit o copilă de 14 ani. Polițiștii i-au percheziționat locuința
Un bărbat de 32 de ani din Cluj-Napoca a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat într-un dosar de viol săvârșit asupra unui minor. Polițiștii au efectuat o percheziție la locuința acestuia, în cadrul anchetei coordonate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla.

Accident pe autostrada din Cluj! O femeie de 52 de ani și o tânără de 19 ani au avut nevoie de îngrijiri medicale
În data de 18 septembrie a. c. , în jurul orei 13. 00, a fost înregistrat un accident rutier pe autostrada A3, pe sensul de mers Turda-Gilău, la kilometrul 19, cu implicarea unui singur autoturism.

Tâlhărie dis-de-dimineață pe o stradă din Cluj-Napoca! O femeie a fost atacată pe casa scării, iar hoțul i-ar fi smuls geanta cu mii de euro și lei
O femeie de 42 de ani din Cluj-Napoca ar fi fost victima unei tâlhării, după ce un bărbat cu fața acoperită ar fi atacat-o pe casa scării unui imobil de pe strada Cojocnei. Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 8 septembrie 2026, iar polițiștii au fost sesizați prin apel la 112.