Extern

Tripleții care au cucerit admiterea la facultățile din Cluj: Filip și Iris au intrat primii la UMF Cluj, iar Luca în top la UTCN. Toți de la „Avram Iancu”

Sursa originală →
Tripleții care au cucerit admiterea la facultățile din Cluj: Filip și Iris au intrat primii la UMF Cluj, iar Luca în top la UTCN. Toți de la „Avram Iancu”

Cum au ajuns trei tripleți din aceeași familie în fruntea admiterii la universitățile din Cluj în 2026

Acum aproape 20 de ani, doi medici din Cluj, Lavinia și Nick Tarba au primit una dintre cele mai neașteptate vești din viața lor. Nu urmau să devină părinții unui copil, ci a trei bebeluși. Ambii erau medici și știau că o sarcină cu tripleți înseamnă luni întregi de emoții și de incertitudine.

Din momentul în care am aflat că sunt trei, am zis: «O să fac tot ce pot să vin cu toți trei acasă». Știam că este o sarcină cu risc și că se pot întâmpla multe, dar acesta a fost gândul meu încă din prima zi, a povestit Lavinia Tarba pentru Știri de Cluj.

Promisiunea făcută atunci și-a găsit, peste ani, cea mai frumoasă răsplată.

Cei trei copii au crescut împreună, au mers în aceeași clasă de la primii ani de școală până la absolvirea Liceului Teoretic „Avram Iancu”, iar în această vară au reușit performanțe care au atras atenția la admiterea în facultățile clujene. Filip a intrat cu nota 10 la Facultatea de Medicină a UMF Cluj, Iris a fost prima admisă la Nutriție și Dietetică cu 9.86, iar Luca a fost al cincilea cu 9.82 la Inginerie Industrială, la Universitatea Tehnică.

Dar dincolo de rezultate, fiecare dintre cei trei are o poveste diferită.

Iris, șefă de promoție în clasa a VIII-a la Colegiul „George Coșbuc” a făcut trecerea la Liceul „Avram Iancu” la Științele Naturii

Dacă în familia Tarba Filip a fost primul care a spus că vrea să devină medic, Iris a avut nevoie de mai mult timp ca să descopere ce i se potrivește.

Întrebarea cu ce facultate urma să aleg a început să apară prin clasa a X-a. Filip știa deja că merge la Medicină, însă eu am considerat că este o facultate prea lungă pentru mine și am zis că aș vrea ceva mai scurt”, a povestit tânăra pentru Știri de Cluj.

Iris: „Visez să am un cabinet de nutriție, dar și o cofetărie cu produse sănătoase”

Alegerea nu a fost deloc întâmplătoare. Încă din liceu a fost pasionată de gătit, de prepararea deserturilor, de sport și de alimentația sănătoasă.
„Îmi place foarte mult să gătesc, îmi place baking-ul și partea asta de sport și să mănânc sănătos. Atunci m-am gândit că Nutriția și Dietetica s-ar potrivi cel mai bine cu lifestyle-ul pe care aș vrea eu să-l am”

Nu vorbește doar despre facultate, ci și despre ceea ce își imaginează că va face peste câțiva ani.

„Mi-aș dori să termin facultatea, apoi un master și poate un curs de baking. Pe viitor aș vrea să-mi deschid o cofetărie cu produse cât mai sănătoase și organice. Dar mi-ar plăcea și să am un cabinet de nutriție și să ajut oamenii”.

Pentru Iris, sportul a fost una dintre metodele prin care a reușit să facă față perioadelor aglomerate din liceu.

Mergeam la sală de trei, patru sau chiar cinci ori pe săptămână. Era scăparea mea de la învățat. Luam o pauză de la chimie, matematică și română, dar simțeam că tot fac ceva util.

Spune că mulți cred că un liceu precum „Avram Iancu” îți ocupă tot timpul, însă experiența ei a fost alta.

Profesorii au cerințe ridicate, dar dacă îți gestionezi bine timpul și te concentrezi pe ce ai de făcut, poți să ai rezultate foarte bune și, în același timp, să ai și o viață socială. Nu mi s-a părut niciodată că trebuie să renunț la una pentru cealaltă.

Deși este mezina familiei, recunoaște că de multe ori are grijă de cei doi frați.

Uneori mă simt aproape ca o „mamă” pentru ei. Bine, pe mami nu o înlocuiește nimeni, dar când nu este acasă eu sunt responsabilă de ei. Tot timpul mă asigur că sunt bine,” a povestit Iris amuzantă pentru Știri de Cluj.

La finalul discuției, răspunsul la o întrebare simplă spune poate cel mai mult despre felul ei de a privi viața. Unde se vede peste 15-20 de ani?

Sper să am o carieră frumoasă, dar cel mai mult sper să fi apucat să călătoresc cât mai mult și să simt că am trăit. Mi se pare că este mai important decât câștigurile financiare. Este important să ne bucurăm de ceea ce avem și să nu ratăm oportunitățile pe care ni le oferă viața.

Filip, a intrat la medicină la UMF Cluj cu media 10. E modest și glumeț: „Nu am fost olimpic. Am încercat în clasa a IX-a la Olimpiadă la Biologie, dar nu a mers”

Deși fiecare dintre cei trei și-a ales propriul drum, există un lucru pe care îl au în comun: niciunul nu vorbește despre performanță ca despre un sacrificiu. Iar Filip este poate cel mai bun exemplu.

În această vară, a fost primul admis la Facultatea de Medicină a UMF Cluj, după ce a obținut nota 10 la examenul de admitere de duminică, 26 iulie. Performanța l-a adus în fruntea clasamentului, însă, dacă îl întrebi cum a reușit, răspunsul lui nu este despre nopți nedormite și nici despre sute de ore petrecute în fața cărților.

M-am și distrat în ultimii ani. Le recomand tuturor: Trebuie un echilibru”, spune Filip.

Recunoaște că a învățat mult, dar spune că nu și-a dorit niciodată ca admiterea să însemne renunțarea la tot ce înseamnă adolescență.

Le recomand tuturor să păstreze un echilibru. Să învețe, dar să-și facă timp și pentru ei, pentru prieteni și pentru lucrurile care le plac. Cred că asta m-a ajutat foarte mult.

Mama lui spune că exact asta l-a caracterizat încă din liceu.

Nu a fost niciodată un «șoarece de bibliotecă». A fost foarte organizat. Își făcea programul, învăța, dar ieșea și cu prietenii. Nu l-am auzit niciodată spunând că este prea greu sau că nu mai poate.

În ziua examenului, emoțiile au fost la fel de mari ca în orice familie care așteaptă rezultatele admiterii la Medicină. După ce Filip s-au publicat grilele corecte au verificat împreună și au încercat să estimeze nota.

Ne-am făcut un calcul de duminică și ne așteptam la un rezultat foarte bun. Dar până nu apare însă lista oficială nu ai liniște. Este suficientă o singură bifă greșită și totul se schimbă”, povestește Lavinia Tarba.

Rezultatul oficial i-a prins pe părinți în drum spre un festival rock. Telefonul a sunat, iar emoțiile s-au transformat instantaneu în bucurie.

Filip era primul admis la Medicină.

Pentru el însă, nota 10 nu reprezintă finalul, ci doar începutul unui drum despre care știe că va fi lung și deloc ușor.

Admiterea este doar primul pas. Facultatea este adevărata provocare și știu că urmează ani în care voi avea foarte mult de învățat”, spune tânărul.

Deși ambii părinți sunt medici, spune că alegerea i-a aparținut în totalitate. Lavinia Tarba confirmă că nici ea și nici soțul ei nu au încercat vreodată să le impună copiilor o anumită profesie.

Noi doar i-am susținut. Nu i-am obligat niciodată să facă Medicină. Ne-am dorit ca fiecare să-și aleagă drumul care i se potrivește și să facă ceea ce îi place.

Dacă Iris vorbește despre oameni pe care vrea să-i ajute prin nutriție, Filip visează deja la sala de operație și la specialitatea chirurgicală pe care speră să o urmeze într-o zi. Sunt două drumuri diferite, dar care pornesc din aceeași familie și din aceleași valori. Iar Luca? Luca a „virat” în afara zonei de confort a familiei. 

Luca a ales un alt drum: „Mi-ar plăcea să proiectez motociclete. Sunt marea mea pasiune”

Dacă Filip și Iris au rămas aproape de domeniul medical, Luca a fost cel care a decis să meargă într-o cu totul altă direcție. A ales Ingineria Industrială la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, unde a fost admis cu media 9,82, clasându-se pe locul al cincilea.

Spune că alegerea nu a fost deloc întâmplătoare. Încă din liceu era pasionat de mașini și, mai ales, de motociclete, iar când a început să se documenteze despre specializările de la UTCN și-a dat seama că exact acolo poate învăța ceea ce îl interesează.

După ce m-am documentat puțin, am descoperit că aș putea învăța multe despre proiectarea 3D a pieselor de autovehicule. Mi-ar plăcea să ajung pe o ramură în care să proiectez motociclete noi sau să lucrez la construcția lor.

Pasiunea pentru motociclete nu este una de moment. De fapt, l-a motivat inclusiv să se angajeze înainte să termine liceul. Spre deosebire de frații lui, care își petreceau începutul verii pregătindu-se pentru admitere, Luca a simțit că nu vrea să stea acasă.

Încă de la începutul clasei a XII-a mi-am propus să mă angajez. Mama nu a fost de acord atunci și mi-a spus că Bacalaureatul este mai important. După simulare, când am văzut că rezultatele îmi erau suficiente ca să intru unde îmi doream, i-am spus din nou că vreau să lucrez.

Motivul este cât se poate de sincer.

„Majoritatea colegilor și inclusiv frații mei aveau admiteri până în iulie. Chiar dacă aș fi vrut să mă relaxez cu ei după Bac, nu se putea. Și atunci m-am gândit că, decât să pierd timpul, mai bine mă angajez. În plus, motocicletele sunt un hobby destul de costisitor”, a povestit el pentru Știri de Cluj

Astăzi lucrează deja la o gelaterie din Piața Unirii, unde s-a angajat încă de dinainte de Bacalaureat.

Lucrez 100 de ore pe contract. Așa a fost înțelegerea cu mama, pentru că înainte de Bac nu puteam să lucrez full-time. Îmi place foarte mult experiența și mă bucur că am ales să fac pasul acesta.

Nici motocicleta, pasiunea lui, nu a fost un cadou din partea părinților. 

Mi-am cumpărat-o singur. Ei nu au fost foarte încântați de idee, pentru că este o motocicletă sport și au considerat că este mai periculoasă. Mi-am folosit banii de la majorat

Motocicleta a costat 3.800 de euro și, spune el, a fost una dintre cele mai mari satisfacții pe care le-a avut până acum. Deși este singurul dintre tripleți care nu a ales medicina, spune că în familie nimeni nu a încercat vreodată să-l convingă să urmeze același drum ca părinții.

Am ales ceea ce mi-a plăcut mie. M-am documentat și am descoperit că asta vreau să fac mai departe.

La fel ca Iris, și Luca vorbește cu drag despre relația dintre cei trei. Recunoaște că, atunci când erau împreună la petreceri sau ieșeau în oraș, sora lui avea mereu grijă de ei, dar mai ales de fratele lui. 

Mai ales când mergeam la majorate sau în oraș, ea era cea care avea grijă să nu se întreacă măsura. Era un fel de «babysitter»”, spune el zâmbind.

Cei trei au fost colegi de clasă aproape toată viața. Luca recunoaște că, după Evaluarea Națională, se gândise inițial să meargă la un profil de Mate-Info, însă rezultatul de la examen l-a dus la Științele Naturii, alături de Filip și Iris.

Astăzi spune că nu regretă deloc: „Mă bucur sincer că am fost în clasă cu ei. Am crescut împreună și cred că asta ne-a apropiat foarte mult.

Din toamnă, pentru prima dată după atâția ani, cei trei nu vor mai pleca dimineața împreună spre aceeași școală. Filip va merge la Medicină, Iris la Nutriție și Dietetică, iar Luca la Universitatea Tehnică. Drumurile lor se despart, însă povestea care i-a adus până aici rămâne aceeași.O poveste despre muncă, echilibru și trei copii care au înțeles că adevăratul succes nu înseamnă să urmezi același drum, ci să ai curajul să-l alegi pe al tău!

Comentarii (0)

    Articole similare