Roxana Mînzatu va reprezenta UE în negocierile cu Canada: Țara ar putea deveni primul stat din afara Europei care se alătură programului Erasmus+

Uniunea Europeană și Canada au început negocierile pentru asocierea statului nord-american la programul Erasmus+. Vicepreședinta Comisiei Europene Roxana Mînzatu spune că va reprezenta UE în discuțiile cu partenerii canadieni.
Mînzatu se află la Montreal, unde președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și premierul canadian Mark Carney au anunțat vineri începerea negocierilor.
„Aștept cu interes să reprezint Uniunea Europeană în negocierile cu partenerii canadieni”, a scris Roxana Mînzatu pe Facebook.
Canada ar putea deveni primul stat din afara Europei asociat programului Erasmus+
„Odată încheiate cu succes negocierile și finalizate procedurile necesare, Canada ar deveni primul stat din afara Europei asociat programului”, a transmis aceasta.
Potrivit vicepreședintei CE, asocierea ar deschide noi oportunități de studiu, formare și colaborare, inclusiv pentru tinerii din România.
Anunțul a fost făcut în cadrul summitului UE-Canada de la Montreal, la care participă și președintele Consiliului European, Antonio Costa. Liderii europeni și premierul canadian urmează să lanseze „Alianța pentru viitor”.
Divergențe între statele UE privind statutul de „membru asociat” al Canadei
Discuțiile privind apropierea Canadei de Uniunea Europeană au loc însă pe fondul unor divergențe între statele membre. Potrivit POLITICO, mai multe țări au refuzat să aprobe o declarație care prevedea explicit acordarea statutului de „membru asociat” Canadei, cu doar 48 de ore înaintea summitului de la Montreal.
În septembrie, în discursul privind Starea Uniunii, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus crearea unei forme de „membru asociat” al Uniunii Europene, Canada urmând să fie primul stat căruia i-ar putea fi oferit acest statut.
Comentarii (0)
Articole similare
Extern„A sosit momentul să acționăm” - Von der Leyen vrea să aducă Canada mai aproape de UE. Un parteneriat fără precedent, discutat la Montreal
Extern"Generaţia Z se ocupă de asta" - Val de proteste în Germania, după modelul manifestațiilor din Franța: 160.000 de persoane și-au anunțat participarea
ExternOmenirea ar fi dat peste cap următoarea eră glaciară prin arderea combustibililor fosili. Avertismentul cercetătorilor: Nu este un motiv de sărbătoare
Extern