Tragedie la un tur ciclism amator din Spania: un concurent a murit după ce s-a ciocnit cu alt sportiv

Un concurent care participa la proba de contratimp individual din a 5-a ediție a Vuelta Soria Master, un tur de ciclism amator din Spania, s-a stins din viață după ce s-a ciocnit cu un alt sportiv sâmbătă dimineață, a anunțat MARCA.
În timpul desfășurării probei, din cauze care încă nu au fost făcute publice, acesta s-a ciocnit cu un alt ciclist la kilometrul 6 al drumului provincial SO-P-5022, în localitatea soriana Talveia, punctul de start al celei de-a V-a ediții a Vuelta Soria Máster, rezervată sportivilor veterani.
Proba a fost suspendată de organizatori, Clubul Sportiv Sport Navaleno, iar la locul accidentului s-a deplasat un elicopter medical. Nu a fost făcută publică identitatea ciclistului, echipa din care făcea parte, și nici circumstanțele în care s-a produs accidentul.
A V-a ediție a Vuelta Soria Máster, cu aproximativ o sută de participanți, începuse sâmbătă cu un contracronometru individual de 10 kilometri în Talveila, înaintea desfășurării, după-amiaza, a primei etape în linie, de 60 de kilometri, în Muriel Viejo.
Turul urma să se încheie duminică, cu cea de-a doua și ultima etapă, în Navaleno, după parcurgerea a 90 de kilometri.
Vuelta Soria Master este un tur de ciclism programat pe mai multe zile, dedicat cicliștilor amatori/veterani și desfășurat în provincia Soria din Spania. A cincea ediție a fost programată pentru acest weekend (5/6 septembrie), cu prima cursă fiind, cum am menționat mai sus, un contratimp individual de 10 km, iar mai apoi fi urmat două etape în linie, unde cicliștii pleacă toți de odată.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternRoxana Mînzatu va reprezenta UE în negocierile cu Canada: Țara ar putea deveni primul stat din afara Europei care se alătură programului Erasmus+
Extern"Generaţia Z se ocupă de asta" - Val de proteste în Germania, după modelul manifestațiilor din Franța: 160.000 de persoane și-au anunțat participarea
ExternOmenirea ar fi dat peste cap următoarea eră glaciară prin arderea combustibililor fosili. Avertismentul cercetătorilor: Nu este un motiv de sărbătoare
Extern