Reglementatorul din energie, între protecția consumatorilor și nevoia de investiții. Cât ne costă, de fapt, amânarea investițiilor

Pentru un reglementator din energie, una dintre cele mai dificile decizii este să stabilească un echilibru între tarifele de rețea plătite de consumatori și investițiile de care sistemul are nevoie.

Este o dilemă care depășește România și care se regăsește, în forme diferite, în întreaga Europă: dacă ții tarifele prea jos, consumatorul este protejat pe termen scurt, dar operatorul are mai puține resurse pentru modernizarea rețelei. Pe de altă parte, dacă lași costurile să se reflecte în prețuri, investițiile pot accelera, însă factura gospodăriilor și competitivitatea companiilor sunt afectate.

În România, această tensiune a devenit și mai vizibilă în ultimii ani, pe fondul măsurilor de plafonare și compensare a prețurilor la energie. Intervenția statului a avut un obiectiv clar: protejarea consumatorilor într-o perioadă de volatilitate fără precedent.

Nevoia de investiții crește rapid

Dar trebuie să vedem și reversul medaliei: plafonarea nu poate fi prelungită pe termen lung, pentru că sunt afectate investițiile în rețele, stații, transformatoare, linii, sisteme digitale și capacități care trebuie construite cu ani înainte ca ele să fie efectiv necesare.

Aici apare rolul reglementatorului, inclusiv al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei. Un operator de rețea nu poate funcționa pur și simplu ca o companie care decide singură cât investește și cât încasează. Fiind vorba despre monopoluri naturale, veniturile și tarifele sunt reglementate, iar investițiile trebuie justificate. Dar, în același timp, operatorul trebuie să aibă suficientă vizibilitate asupra veniturilor viitoare pentru a putea lua decizii de investiții de miliarde de lei.

Problema este că nevoia de investiții în rețele crește rapid. Electrificarea transportului, pompele de căldură, dezvoltarea centrelor de date, noile capacități regenerabile și numărul tot mai mare de prosumatori schimbă radical modul în care funcționează sistemul. Rețeaua pentru care a fost proiectat sistemul energetic de acum câteva decenii trebuie să facă față unor fluxuri de energie mult mai complexe și unor surse de producție mult mai dispersate.

ACER, agenția europeană pentru cooperarea autorităților de reglementare în energie, avertizează că Europa are nevoie de o creștere semnificativă a capacității rețelelor pentru a susține electrificarea și dezvoltarea regenerabilelor.

Într-un raport publicat în aprilie 2026, ACER constată o creștere importantă a investițiilor în distribuție, dar avertizează că investițiile trebuie să fie eficiente, iar reglementarea nu trebuie să se limiteze la reducerea cheltuielilor de capital.

Potrivit agenției, trebuie redus ceea ce numește „CAPEX bias”, adică tendința de a favoriza investițiile clasice în infrastructură în detrimentul unor soluții alternative, precum flexibilitatea sau tehnologiile de rețea inteligentă. Raportul merge chiar mai departe și recomandă să fie prioritizate proiectele care aduc cea mai mare valoare pentru oameni și economie în ansamblu.

Ce valoare produc investițiile?

De aici se poate schimba și întrebarea pe care o pune reglementatorul. Nu doar „cât costă această investiție?”, ci „ce valoare produce această investiție?”. ACER analizează deja modele de reglementare bazate pe beneficii, în care proiectele sunt evaluate în funcție de valoarea pe care o aduc utilizatorilor și sistemului, nu exclusiv în funcție de costul lor. Un astfel de mecanism ar putea încuraja operatorii să aleagă soluția cea mai eficientă.

Este o schimbare importantă de filosofie. În modelul clasic, investiția în infrastructură este văzută în primul rând ca o cheltuială care, la un moment dat, ajunge în tarife. Dar, odată cu noile modele orientate spre beneficii, investiția este privită ca un mijloc de a evita costuri viitoare.

Spre exemplu, o linie electrică construită astăzi poate permite racordarea unor noi capacități de producție peste cinci ani, ceea ce va permite scăderea facturilor.

De ce un tarif mai mic nu este neapărat cel mai bun pentru consumatori

Această perspectivă schimbă și discuția despre tarife. Dacă menținerea artificial la un nivel scăzut duce la amânarea investițiilor, nota de plată poate apărea mai târziu sub o altă formă: congestii, întârzieri la racordare, pene de curent, limitarea producției regenerabile, intervenții de urgență sau investiții făcute în grabă și, prin urmare, mai scumpe.

De aceea, investițiile în rețelele ar putea fi tratate mai degrabă ca o formă de asigurare pentru competitivitatea viitoare decât ca o simplă cheltuială.

Prioritizarea proiectelor

Aici intervine o altă provocare pentru reglementator: prioritizarea. Într-o perioadă în care nevoile de investiții cresc, nu toate proiectele pot fi executate simultan. Un sistem modern de reglementare ar trebui să poată diferenția între un proiect aflat la nivel de idee și unul matur, cu studii finalizate. Maturitatea proiectului ar putea deveni astfel un criteriu important în stabilirea priorităților.

Europa încearcă deja să meargă în această direcție. Rețelele electrice nu mai pot fi planificate exclusiv în interiorul granițelor naționale, pentru că sistemele sunt interconectate, iar fluxurile de energie trec din ce în ce mai mult peste frontiere.

ACER subliniază că dezvoltarea rețelelor europene necesită coordonarea planurilor naționale cu planul european de dezvoltare a rețelelor elaborat de ENTSO-E (asociația operatorilor de sistem din sectorul energetic). În același timp, agenția atrage atenția că diferențele dintre planurile naționale și cele europene pot întârzia investițiile și pot reduce eficiența acestora.

Cum protejăm consumatorii cu adevărat?

Totuși, pentru a avea o piață unică europeană cu adevărat este nevoie de reguli comune acolo unde problemele au devenit transfontaliere. Dacă o investiție într-o rețea dintr-o țară permite utilizarea mai eficientă a energiei într-o altă țară, beneficiul nu mai este strict național.

În acest context, reglementatorul european al viitorului ar putea avea mai puțin rolul de a spune „nu” investițiilor de teama creșterii facturilor și mai mult rolul de a spune „da, dar către cea mai eficientă soluție”.

În același timp, protecția consumatorului nu trebuie abandonată. Ea trebuie mutată din logica intervenției de urgență în logica sustenabilității. Un consumator protejat astăzi printr-un tarif artificial scăzut, dar care peste câțiva ani se confruntă cu o rețea congestionată, cu întârzieri la racordare și cu costuri mai mari pentru recuperarea investițiilor amânate, nu este protejat cu adevărat.