Nouă persoane rănite după un atac cu un lichid iritant la un stand al AfD în vestul Germaniei

Nouă persoane au fost rănite miercuri după-amiază după ce un lichid iritant a fost aruncat asupra unui stand de informare al partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă) în oraşul Bad Kreuznach din landul vestic Renania-Palatinat, a informat miercuri poliţia germană, transmite agenția de știri dpa, citată de Agerpres.
Potrivit anchetei iniţiale, lichidul a fost aruncat dinspre un imobil din apropiere spre standul partidului, a indicat poliţia, precizând că a fost identificat un suspect.
Câteva persoane au venit în contact cu lichidul respectiv şi au suferit iritaţii minore ale pielii. Două persoane au fost duse la spital pentru a fi examinate, dar ulterior au fost externate, conform aceleiaşi surse.
În urma incidentului, petrecut în zona centrală a oraşului, la faţa locului au fost trimise echipaje de poliţie, pompieri şi servicii de urgenţă.
Poliţia a transmis că, dată fiind cantitatea mică de lichid implicată, nu se aşteaptă să fi provocat răni grave.
Ancheta cu privire la circumstanţele incidentului continuă. Tipul lichidului implicat urmează a fi stabilit, a indicat un purtător de cuvânt al poliţiei.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternRoxana Mînzatu va reprezenta UE în negocierile cu Canada: Țara ar putea deveni primul stat din afara Europei care se alătură programului Erasmus+
Extern"Generaţia Z se ocupă de asta" - Val de proteste în Germania, după modelul manifestațiilor din Franța: 160.000 de persoane și-au anunțat participarea
ExternOmenirea ar fi dat peste cap următoarea eră glaciară prin arderea combustibililor fosili. Avertismentul cercetătorilor: Nu este un motiv de sărbătoare
Extern