Fost investigator FBI: „Pericolul vine, de cele mai multe ori, de la cineva în care ai încredere”

Un interviu realizat de Dr. Adrian Leonard Mociulschi

Cei mai periculoși criminali nu arată întotdeauna ca în filme. De multe ori, nu poartă mască, nu lansează amenințări și nu atrag atenția asupra lor. Dimpotrivă, inspiră încredere, câștigă simpatie și reușesc să se strecoare dincolo de barierele pe care oamenii le ridică instinctiv în fața pericolului. Cum gândește un prădător? Care sunt semnalele de avertizare pe care victimele le ignoră? Și cât de des răul vine din partea cuiva pe care îl cunoaștem deja?

Timp de 25 de ani, Jonny Grusing a investigat criminali în serie, răpitori și unele dintre cele mai complexe cazuri din istoria recentă a FBI. În acest interviu exclusiv acordat pentru ȘTIRIPESURSE.RO, fostul agent federal vorbește despre semnalele de avertizare pe care le ignorăm, despre manipulare, despre încrederea exploatată de agresori și despre lecțiile desprinse din cei 25 de ani de investigații criminale.

Atunci când răul pare inofensiv

Adrian Leonard Mociulschi: Domnule Grusing, bine ați venit la ȘTIRIPESURSE.RO.

De-a lungul carierei dumneavoastră, ați investigat criminali în serie, răpitori și unele dintre cele mai periculoase figuri ale lumii interlope americane.

Privind retrospectiv, care credeți că este semnul de avertizare pe care oamenii obișnuiți îl trec cel mai des cu vederea atunci când interacționează cu o persoană periculoasă?

Jonny Grusing: O persoană cu adevărat periculoasă nu dorește să crezi că este periculoasă. Va încerca să îți coboare garda prin diverse metode, cel mai adesea prezentându-se drept o persoană inofensivă, binevoitoare și prietenoasă. Cel mai probabil nu te va amenința direct, deoarece acest lucru te-ar determina să te distanțezi și să devii mai precaut.

De multe ori, prietenii și cei care te cunosc bine îți vor spune că ceva nu este în regulă cu acea persoană, însă tu vei tinde să îi acorzi prezumția de bună-credință, pentru că nu poți vedea pericolul, fiind prea implicat sau prea apropiat de situație.

Îmi place să folosesc următoarea comparație: jucătorii aflați pe teren nu au aceeași perspectivă ca cei care urmăresc meciul din loja presei și îl analizează de la distanță. Mulți dintre cei care au devenit victime mi-au spus ulterior că au avut impresia că „era prea frumos ca să fie adevărat” sau că „la început era foarte fermecător și generos, dar mai târziu nu a mai fost la fel”, iar pe măsură ce relația a continuat, persoana respectivă a început să exercite un control tot mai mare asupra lor.

Adesea ne spunem: „Mie nu mi se poate întâmpla așa ceva.” În concluzie, cel mai frecvent semnal de alarmă este unul compus: cei apropiați ne avertizează adesea că ceva nu este în regulă, însă noi le ignorăm sfaturile până când este prea târziu.

Pericolul cel mai apropiat de casă

Adrian Leonard Mociulschi: Dacă persoanele periculoase reușesc atât de des să câștige încrederea victimelor lor, atunci una dintre cele mai răspândite percepții despre pericol merită reexaminată. În filme, oamenii cred adesea că pericolul vine de la necunoscuți.

Pe baza experienței dumneavoastră în cadrul FBI, cine reprezintă mai des o amenințare: un străin întâlnit pe stradă sau cineva pe care victima îl cunoaște deja și în care are încredere?

Jonny Grusing: Violența exercitată de un agresor care nu are nicio relație apropiată cu victima este, într-adevăr, un fenomen real și înfricoșător. Am investigat persoane care au agresat, ucis sau rănit grav necunoscuți pur și simplu de plăcere sau pentru a-și acoperi urmele după comiterea unei infracțiuni. Cu toate acestea, astfel de suspecți au fost relativ rari în experiența mea. Erau excepția, nu regula.

Atunci când o persoană dispărea, sarcina mea era adesea să exclud din cercul suspecților partenerul de viață, soțul sau soția, părintele vitreg ori părintele biologic. Victima dispăruse din diverse motive: își supărase fără să știe un membru al familiei, descoperise accidental un secret important al suspectului, suspectul avea nevoie de bani sau, pur și simplu, încerca să înceapă o nouă viață, iar victima ori victimele îi stăteau în cale.

În mod inevitabil, suspectul manifesta anumite tipare comportamentale care îmi indicau că era posibil să fi comis un act de violență și că încerca să pară nevinovat prin diverse reacții și comportamente disfuncționale.

Atât familiile și prietenii victimelor, cât și cei ai suspecților se confruntau cu o realitate dureroasă care ieșea treptat la iveală: persoana pe care credeau că o cunosc foarte bine se dovedea capabilă de acte de violență extremă împotriva unei persoane dragi.

Aceste tipare observate la victime, agresori, familii și prieteni se dovedeau, în mare măsură, aceleași, indiferent cât timp și cât efort investiseră suspecții pentru a-și repeta povestea sau pentru a se pregăti să facă față unei investigații a forțelor de ordine.

Pe urmele unui criminal în serie

Adrian Leonard Mociulschi: Dincolo de statistici și dosare, experiențele pe care le descrieți par să lase urme adânci asupra celor care le investighează. Timp de 25 de ani, ați lucrat în cadrul FBI și ați participat la unele dintre cele mai complexe investigații din America.

Privind în urmă, există un caz, un moment sau o întâlnire care v-au marcat profund și care au contribuit la formarea dumneavoastră atât ca investigator, cât și ca persoană?

Jonny Grusing: Au existat multe momente care m-au format de-a lungul anilor. Cel care se detașează cel mai clar s-a petrecut pe 11 martie 2009. La acel moment, lucrasem deja timp de trei ani cu criminalul în serie Scott Kimball și căutam victimele sale în deșertul Book Cliffs din Utah.

Petrecuserăm câteva luni împreună cu el încercând să o găsim pe LeAnn Emry, iar acesta ne spusese că trupul ei urma să fie descoperit în apropierea unei cascade. Scott ne-a condus pe mine și echipa până la o mică cascadă improvizată și ne-a indicat un os aflat la baza acesteia. Experții care ne însoțeau au concluzionat că era un os de oaie, iar Scott s-a întors pentru a ne conduce în altă direcție.

Eu am urcat pe peretele canionului, cât de vertical și precis am putut, pornind de la locul unde fusese găsit osul, pentru a vedea ce se afla mai sus, în timp ce Scott și echipa SWAT se îndepărtau de zonă. După aproximativ cinci minute, am descoperit o agrafă gri de păr în care se mai aflau încă fire lungi de păr șaten și blond, lângă un fragment de os care ieșea din pământ. Osul părea uman. Am chemat imediat echipa de căutare să se întoarcă.

L-au adus înapoi și pe Scott, iar acesta a încercat să ne convingă: „Nu este ea. Hai să mergem mai departe.”

LeAnn era, într-adevăr, acolo, sub pământ. În cele din urmă, am recuperat rămășițele ei și glonțul cu care Scott o ucisese. În ziua aceea trecuseră deja șase ani de la dispariția ei.

Declarațiile și încercările lui Scott de a ne induce în eroare ne-au permis să demonstrăm judecătorului ceea ce bănuiserăm tot timpul: nu avusese niciodată intenția reală de a ne conduce la victimele sale.

Ziua aceea petrecută în canion a fost o ilustrare scurtă, dar exactă, a ceea ce înseamnă să ai de-a face direct cu un manipulator desăvârșit și cu un prădător psihopat: minciuni și diversiuni, apropierea aparentă de adevăr urmată de o schimbare bruscă de direcție, o totală lipsă de respect pentru viața umană și obligația de a verifica până la capăt afirmațiile unui suspect, până când acestea pot fi confirmate sau infirmate fără niciun dubiu.

Cum ne protejăm de oamenii periculoși

Adrian Leonard Mociulschi: Experiența pe care tocmai ați descris-o arată cât de greu poate fi, uneori, să distingem adevărul de manipulare înainte ca răul să se producă. Mulți oameni cred că actele de violență și tragediile se produc fără niciun avertisment prealabil.

Pe baza tuturor lecțiilor învățate în anii petrecuți în FBI, există un pas simplu pe care orice familie îl poate face pentru a-și proteja mai bine copiii și persoanele dragi?

Jonny Grusing: Permiteți-mi să formulez două recomandări simple.

În primul rând, ascultați-i pe cei care țin cu adevărat la dumneavoastră și cântăriți cu atenție sfaturile lor, mai ales atunci când acestea privesc o persoană care vă ridică semne de întrebare. Uneori, cei care ne iubesc pot fi excesiv de protectori și ne pot avertiza în privința unor oameni care, în realitate, nu reprezintă niciun pericol. Totuși, pentru că am fost chemat să investighez unele dintre cele mai grave cazuri, pot spune din experiență că, de cele mai multe ori, am văzut victime care au ignorat avertismente sincere și bine intenționate.

Biasul de confirmare și dificultatea de a ne schimba convingerile atunci când apar informații noi și credibile, care contrazic ceea ce credem deja, reprezintă o provocare nu doar pentru investigatorii din cadrul forțelor de ordine, ci pentru fiecare dintre noi.

În al doilea rând, le-am spus mai multor suspecți de omor: „Da, mă înșel adesea. Mă bazez pe dumneavoastră să mă ajutați să înțeleg corect situația.” Cred că, dacă îi adresați întrebări persoanei care vă preocupă dintr-o curiozitate autentică de a o înțelege și, în același timp, vă ascultați instinctele de conservare, aveți șanse mai mari să vă distanțați de oamenii periculoși.

Persoana care vă ridică semne de întrebare poate să nu vă ia viața, însă vă poate lua lucruri prea valoroase pentru a fi pierdute. Puteți numi acest instinct de supraviețuire „a avea antenele ridicate” sau, dacă preferați, „a vă asculta al șaselea simț”. Cu toții dispunem de sisteme interioare de avertizare și de un simț înnăscut al diferenței dintre bine și rău, însă prea des conștientizăm aceste semnale abia după ce nenorocirea s-a produs.

Nu trebuie să deveniți cinici sau paranoici pentru a evita pericolul. Este perfect legitim să evaluați oamenii cu atenție și discernământ, sprijinindu-vă pe sfaturile celor în care aveți încredere. Spunem adesea: „Îl cunosc pe omul acesta.” În realitate, cunoaștem doar ceea ce alege să ne arate. Există întotdeauna și o latură ascunsă.

Gândiți-vă la toate lucrurile pe care dumneavoastră înșivă alegeți să nu le dezvăluiți celorlalți și veți avea o idee, fie și aproximativă, despre partea nevăzută a celor din jur.

Adrian Leonard Mociulschi: Domnule Grusing, vă mulțumim pentru generozitatea cu care ați împărtășit experiențele și lecțiile acumulate în cei 25 de ani petrecuți în FBI. Sunt convins că observațiile dumneavoastră vor oferi cititorilor ȘTIRIPESURSE.RO nu doar o perspectivă valoroasă asupra investigațiilor criminale, ci și o reflecție profundă asupra naturii umane, a încrederii și a limitelor cunoașterii pe care o avem despre ceilalți.

În loc de concluzii

Ascultându-l pe Jonny Grusing, nu m-am gândit atât la criminali și la dosarele FBI, cât la fragilitatea judecăților noastre despre oameni. Trăim înconjurați de semne, indicii și avertismente, dar rareori le observăm atunci când contrazic imaginea pe care ne-am construit-o deja despre cineva. Poate că adevărata lecție a conversației cu agentul federal nu ține de investigațiile criminale, ci de limitele cunoașterii umane. Între ceea ce suntem și ceea ce alegem să arătăm există întotdeauna o distanță. Iar între încredere și adevăr nu există, uneori, decât răbdarea de a privi.

Poate că nu îi vedem pe oameni așa cum sunt. Poate că îi vedem așa cum avem nevoie să fie.

Un interviu realizat de Dr. Adrian Leonard Mociulschi