Extern

Explozie puternică la o fabrică din Spania care furnizează muniție Ucrainei. Incidentul vine la două săptămâni după ce un camion cu obuze s-a răsturnat în zonă

Sursa originală →
Explozie puternică la o fabrică din Spania care furnizează muniție Ucrainei. Incidentul vine la două săptămâni după ce un camion cu obuze s-a răsturnat în zonă

O explozie puternică a avut loc vineri, 30 octombrie, la o fabrică de muniție aparținând grupului slovac MSM, situată la periferia orașului Granada, în sudul Spaniei.

Nimeni nu a fost rănit grav

Nicio persoană nu a fost rănită grav. Cu toate acestea, trei angajați au fost afectați la nivelul auzului de la zgomotul puternic produs în urma suflului deflagrației. Echipele de salvare și poliția au intervenit de urgență la fața locului.

Care ar putea fi cauza

Conform publicației locale ABC, deflagrația s-a produs într-o zonă închisă și izolată a fabricii, în timpul unor teste. Primele date arată că a fost vorba despre un accident tehnologic. Până la acest moment nu există dovezi care să indice un act de sabotaj.

Activitatea fabricii, care are aproximativ 300 de angajați, a fost suspendată pentru restul zilei. Unitatea funcționează sub protocoale stricte de securitate. Personalul este verificat zilnic cu detectoare de metale, iar telefoanele mobile și dispozitivele de înregistrare sunt interzise.

Uzina din Granada a fost salvată de la faliment în urma invaziei Rusiei în Ucraina, extinzându-și producția pentru a furniza obuze și componente de rachete armatei ucrainene.

Un al incident recent

Acesta este al doilea incident înregistrat în zona fabricii în ultimele două săptămâni. Pe 13 octombrie, un camion încărcat cu obuze de mortar s-a răsturnat în apropiere. Atunci, mai multe locuințe au fost evacuate, fără a se înregistra victime sau pagube majore.

🇪🇸 💥 An explosion occurred at the El Fargue ammunition factory in Spain, which produces ammo, including for Ukraine https://t.co/GyQEvu9Fpl

— senore_amore (@SenoreAmore) October 30, 2026

Comentarii (0)

    Articole similare