VIDEO Un urs a fost gonit două ore prin centrul Sibiului / A fost capturat în curtea Colegiului Pedagogic

Locuitorii municipiului Sibiu au fost treziți luni dimineața de un mesaj RO-Alert care semnala prezența unui urs în zone centrale ale orașului.
După o cursă de aproape două ore prin mai multe cartiere, animalul a fost blocat în curtea unei școli și tranchilizat de echipele de intervenție, anunță Turnul Sfatului.
Alerta a fost dată la ora 04:55, când un apel la 112 a semnalat prezența sălbăticiunii pe Bulevardul General Vasile Milea. Autoritățile au emis imediat un mesaj de avertizare, recomandând cetățenilor să rămână în locuințe și să evite orice contact cu animalul.
Ursul a traversat rapid zona centrală și s-a îndreptat către cartierul Hipodrom. În jurul orei 05:20, acesta a pătruns în curtea Colegiului Pedagogic „Andrei Șaguna”, un spațiu vast mărginit de străzi intens circulate.
Timp de mai bine de o oră, animalul a fost monitorizat de echipajele de Jandarmerie și SMURD, în timp ce încerca disperat să găsească o cale de ieșire, încercând inclusiv să sape pe sub gardul unității de învățământ.
Intervenția a fost coordonată de Primăria Sibiu, care a mobilizat echipa specializată pentru gestionarea situațiilor de urgență provocate de animale sălbatice.
Deși la fața locului a fost prezent și un vânător, pregătit pentru o eventuală neutralizare prin împușcare în cazul în care siguranța publică ar fi fost direct amenințată, autoritățile au decis să încerce prima variantă: imobilizarea prin tranchilizare.
După mai multe încercări, echipa de intervenție a reușit să sigure zona și să administreze substanța tranchilizantă.
La ora 06:45, Primăria Sibiu a anunțat că misiunea a fost finalizată cu succes, animalul fiind imobilizat fără a se înregistra victime sau pagube materiale majore.
După ce va fi evaluat de specialiști, ursul urmează să fie relocat într-o zonă montană.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalCapcana care îi pândește pe bicicliștii și trotinetiștii din Cluj pe ploaie! Polițiștii avertizează: șinele de tramvai devin alunecoase. Cum să le treci
LocalApelul la 112 care a pus pe jar polițiștii din două orașe, inclusiv Cluj: o femeie, închisă de fostul concubin în mașină? Ce au descoperit a schimbat totul
LocalVIDEO. Chiștoace, doze și urme de urină pe scările unui spațiu comercial din Cluj. Revolta unui localnic: „Nu le pasă ce lasă în urma lor”
Local