Un sfert de secol de la normalizarea antisemitismului sub forma anti-sionismului – Conferința ONU de la Durban, 2001 (OPINIE)

Pe 31 august 2001 a început la Durban, Africa de Sud, ceea ce s-a numit oficial Conferința mondială împotriva rasismului, discriminării rasiale, xenofobiei și a formelor conexe de intoleranță.

Organizată de ONU, cu participarea a circa 12.000 de delegați din întreaga lume, această adunare a prilejuit un moment de cotitură, în care statul Israel a devenit practic un paria pe plan internațional, iar antisemitismul, care după 1945 devenise oficial inacceptabil, s-a normalizat, mascat superficial sub forma anti-sionismului.

Conferința a fost precedată de o reuniune a ONG-urilor în care și-au făcut apariția termeni ca “genocid”, “crime de război” sau “apartheid”, iar cu șase luni înainte a avut loc la Teheran o conferință pregătitoare, la care evident reprezentanți ai statului Israel sau chiar ai organizațiilor evreiești nu au avut acces.

Declarația finală a ONG-urilor a făcut apel la re-adoptarea rezoluției Adunării Generale ONU 3379/1975 care echivala sionismul cu rasismul și care fusese abrogată în 1991. Originea acestei rezoluții se aflau la Moscova în laboratoarele KGB, care au dat o formă juridică anti-sionismului ca formă modernă a antisemitismului, care luase naștere în ultima parte a vieții lui Stalin, din 1952 – 1953, când numai moartea sa a prevenit deportarea în masă a tuturor evreilor din URSS.

Președintele Iranului la acea vreme, Mahmoud Ahmadinejad, declarase în octombrie 2005 că Israelul, pe care l-a numit “regimul sionist”, ar trebui șters de pe hartă (ironia sorții face ca relatări din presa americană din luna iulie 2026 să menționeze că Ahmadinejad s-ar afla sub arest la domiciliu pentru contacte secrete cu Israelul!), politica oficială a regimului islamist de la Teheran de după 1979, direct și prin intermediul organizațiilor teroriste Hamas și Hezbollah, finanțate de Iran.

Tot la Durban pot fi găsite originile mișcării BDS ( Boycott, Divestment, Sanctions –  Retragerea investițiilor, Sancțiuni) îndreptate împotriva Israelului.

La Durban au avut loc manifestări grosolane de antisemitism la conferința ONG-urilor, cu broșuri distribuite pe care apărea fotografia lui Hitler, însoțită de textul: „Ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi câștigat? Partea bună este că nu ar fi existat Israelul și nu ar fi curs sângele palestinienilor.” De asemenea, au fost distribuite exemplare din Protocoalele Înțelepților Sionului – un fals al Ohranei (poliția secretă din Imperiul Țarist) de la începutul secolului XX.

Tom Lantos, supraviețuitor al Holocaustului și membru al Congresului SUA, a calificat Conferința de la Durban drept „cea mai revoltătoare manifestare de ură împotriva evreilor pe care am văzut-o de la perioada nazistă încoace”.

Fostul ministru al justiției al Canadei, Irwin Cotler, a declarat: „Dacă 11 septembrie (2001, atacul terorist împotriva Statelor Unite, n.r.) a fost «Kristallnacht»-ul terorii, atunci Durban a fost «Mein Kampf»”.

După Durban Israelul a fost ținta regulată a acuzațiilor de genocid, crime de război și apartheid. Pentru prima oară au fost folosite în 2002 când armata israeliană (IDF) a fost acuzată că într-o bătălie împotriva teroriștilor palestinieni la Jenin (Cisiordania sau Samaria cum o numesc israelienii) ar fi ucis 500 de palestinieni, aruncați apoi într-o groapă comună, acuzații răspândite de organizații ca Amnesty International și Christian Aid, ulterior investigate chiar de Amnesty International și Human Rights Watch care nu au găsit nicio probă în sprijinul lor.

Aceleași acuzații au fost repetate în 2006 în războiul IDF din Liban împotriva Hezbollah care lansase rachete împotriva populației civile din nordul Israelului, 2008 – 2009 primul război din Gaza (de unde Israelul s-a retras complet în 2005) împotriva Hamas – organizație terorist-islamistă care, ca și Hezbollah, are un obiectiv declarat programatic de elimina statul Israel prin orice mijloace.

Spiritul conferinței de la Durban s-a manifestat cel mai puternic după 7 octombrie 2023, când mii de teroriști Hamas și civili palestinieni din Gaza au atacat sudul Israelului, ucigând 1.200 de persoane, imensa majoritate civili neînarmați, luând ostatici 251 de persoane. Acest act genocidar a fost trecut sub tăcere de moștenitorii spiritului de la Durban, care au acuzat ulterior Israelul de genocid în Gaza în urma războiului lansat împotriva Hamas pentru eliberarea ostaticilor, în condițiile în care teroriștii palestinieni, sprijiniți de Iran și finanțați cu multe miliarde de dolari de Qatar, au folosit în permanență populația din Gaza ca scuturi umani, operând dintr-o imensă rețea de tuneluri subterane, de sub școli, spitale, moschei și case particulare.

O bună parte a presei internaționale, dintre care s-au remarcat New York Times, The Guardian, CNN și televiziunea BBC în limba arabă, au reluat pe nemestecate propaganda Hamas, adeseori fiind nevoiți să corecteze știrile false, ceea ce a creat o atmosferă de ură, literalmente, împotriva Israelului.

Dar ura nu s-a limitat doar la statul Israel, ci s-a răsfrânt asupra evreilor din toată lumea, mai ales din statele occidentale. Au avut loc asasinate, care au culminat cu masacrul din 14 decembrie 2025 de la Sidney, în ziua sărbătorii evreiești Hanuka, în care au fost ucise de doi teroriști islamiști 15 evrei, dar și la Washington, Manchester și în alte orașe, tentative de omor la Londra, agresiuni fizice aproape zilnice, hărțuiri, insulte și un tsunami de antisemitism pe rețelele sociale (inclusiv în România, unde din fericire nu sunt documentate atacuri fizice antisemite împotriva persoanelor).

Evreii din Diaspora sunt considerați de criticii Israelului drept responsabili de acțiunile guvernului de la Ierusalim, ceea ce constituie antisemitism potrivit definiției de lucru a Alianței Internaționale a Memoriei Holocaustului (IHRA) care a adoptat în 2016 definiția introdusă în 2005 de Centrul European de Monitorizare a Rasismului și Xenofobiei. De fapt IHRA a luat naștere ca o reacție la Durban 2001, iar demontarea ideii că anti-sionismul nu ar reprezenta antisemitism este una dintre tezele susținute de această definiție.

Iată de ce 2001 reprezintă un moment de cumpănă în care în mai puțin de două săptămâni, 31 august – 11 septembrie, au avut loc două evenimente – conferința de la Durban și atacurile terorist-islamiste din Statele Unite, care au dat naștere nu doar celui mai vehement curent antisemit de după 1945, ci și o contestare a valorilor democratice și liberale ale Occidentului, la care s-au raliat islamiștilor și activiștii stângiști din Occident. Iar această alianță de conveniență pune în pericol nu doar statul Israel, care de 78 de a supraviețuit multor amenințări existențiale, ci și democrația occidentală însăși.