Un palestinian din Gaza acuză: “Hamas și cele două milioane de ostatici ai săi”

E foarte greu de găsit o voce echilibrată în contextul conflictului dintre Israel și Hamas, mai ales după atacul genocidar al organizației teroriste palestiniene împotriva “inamicului sionist” din 7 octombrie 2023 și mai ales printre palestinieni.

De aceea, personalități ca Ahmed Fouad Alkhatib, un palestinian refugiat în Statele Unite, cercetător principal rezident în cadrul programelor dedicate Orientului Mijlociu ale Atlantic Council la Washington, joacă un rol extrem de important în demontarea narațiunilor mincinoase pretins pro-palestiniene, dar de cele mai multe ori pro-islamiste și pro-Hamas, care au otrăvit dezbaterea publică în ultimii cel puțin trei ani.

Eseul său “Hamas and its Two Million Hostages – Hamas și cele două milioane de ostatici ai săi”, publicat în numărul din iulie 2026 al lui Jewish Quarterly reprezintă un document de referință pentru înțelegerea originii conflictului din Gaza și în general a celui dintre Israel și palestinieni.

Lung de 86 de pagini, eseul se constituie într-o veritabilă istorie a Hamas de la crearea sa în timpul primei Intifada (revolta palestiniană, 1987 – 1988), care descrie acapararea puterii în numele luptei de eliberare națională, dar în fapt având ca scop instaurarea unei dictaturi islamiste, în care corupția și sistemul clientelar sunt atotcuprinzătoare.

Născut în 1990 într-o familie a clasei de mijloc palestiniene din Gaza, Alkhatib a crescut într-o societate în tranziție, după acordurile de la Oslo și Casa Albă din 1993 prin care Israelul și Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP) au făcut pace.

“Sfârșitul anilor 1990 au reprezentat una dintre cele mai promițătoare perioade din istoria palestiniană modernă. Pe lângă pașapoarte, o linie aeriană și un aeroport internațional, Palestinienii aveau linie telefonice fixe și mobile oferite de noile companii palestiniene de telecomunicații, Paltel și Jawwal, și o zonă industrială în nordul Fâșiei, în apropiere de punctul de trecere Erez cu Israel”, scrie Alkhatib în eseul său.

Hamas preia puterea în Gaza

Dar tot acest optimism nu avea să dureze prea mult. OEP, devenit Autoritatea Palestiniană (AP) a preluat administrarea Fâșiei Gaza, încă ocupată de Israel (din 1967, după ce fusese ocupată în 1949 de Egipt). A venit apoi perioada critică 2005 – 2007, când totul s-a schimbat radical: în 2005 Israelul s-a retras complet, evacuând (uneori cu forța) mii de coloniști evrei, unii dintre aflați acolo de aproape 40 de ani), în 2006 alegerile palestiniene au fost câștigate de Hamas, în fața naționaliștilor arabi de la Fatah, condus de președintele palestinian Mahmoud Abbas, succesorul lui Yasser Arafat (decedat în 2004), iar în 2007 Hamas a preluat puterea în Gaza în urma unui puci sângeros.

Alkhatib nu a apucat toate aceste schimbări, uneori brutale, pentru că în 2005, la vârsta de 15 ani a plecat într-o călătorie de studii în Statele Unite din care nu s-a mai întors niciodată. În 2006, când trebuia să revină în Gaza el a cerut azil politic în SUA, devenind primul palestinian din Gaza care a obținut acest statut, când a devenit clar că Hamas avea gânduri rele la adresa lui dacă revenea acasă.

De atunci, adică de 20 de ani, Alkhatib a devenit un militant pro-Palestinian în adevăratul sens al cuvântului, denunțând guvernarea violentă a Hamas în Gaza, care a combinat islamismul cu teroarea și cu corupția pentru a domina o populație ajunsă azi la 2,3 milioane.

Hamas nu s-a ocupat de adevăratele misiuni ale unei administrații alese prin scrutinul din 2006, scrie Alkhatib, ci și-a urmărit scopul strategic declarat de distrugere a statului Israel, ceea ce a adus suferințe uriașe palestinienilor din Gaza. Construirea unei rețele de tuneluri cu scop militar unică în lume și alianța cu Iranul (și acesta având scopul declarat de distrugere a Israelului) și celălalt client islamist din regiune, Hezbollah din sudul Libanului, au deturnat sume importante de bani care ar fi putut ajuta la dezvoltarea economică a Fâșiei.

Așa, majoritatea populației a rămas dependentă de ajutoarele internaționale distribuite de UNRWA (agenția pentru refugiați a ONU), eliberând Hamas de orice responsabilitate socială în Gaza. Pe lângă banii primiți din Iran și Qatar, Hamas a făcut miliarde de dolari din taxarea mărfurilor care treceau între Egipt și Gaza prin tunelurile construite pe sub frontieră.

Responsbilitate palestiniană

Și toate acestea, pe fondul atacurilor cu rachete lansate de Hamas împotriva Israelului începând cu 2008 – 2009. Tot atunci, pe fondul ripostei militare israeliene, Hamas a perfectat folosirea populației civile ca scut uman, folosind locuințe, spitale, școli, moschee ca locuri de stocare a armamentului, inclusiv a lansatoarelor de rachete, scrie Alkhatib, care adaugă și că rețeaua TV Al Jazeera, finanțată de guvernul Qatarului, a jucat un rol esențial în prezentarea Hamas ca o mișcare de rezistență, trecând sub tăcere reprimarea oricărei disensiuni în rândul populației din Gaza.

A fost alegerea alinierii populației din Gaza cu Hezbollah, Qatar, Republica Islamică Iran, Frăția Musulmană – ideologii și proiecte regionale eșuate – tot așa cum precedentele generații de palestinieni s-au aliniat cu Saddam Hussein, Uniunea Sovietică și pan-arabismul lui Gamal Abdel Nasser; a fost alegerea de reține ostaticii în Gaza timp de doi ani în loc săi fi predat mai devreme pentru a evita morți și distrugeri pe scară largă și a salva ce se putea salva din populația și infrastructura Fâșiei Gaza

Atacul genocidar al Hamas din 7 octombrie 2023 împotriva Israelului care a dus la moartea a 1.200 de persoane, răpirea a altor 251 de ostatici, a avut un efect catastrofal pentru Gaza, consideră Alkhatib.

“A fost alegerea alinierii populației din Gaza cu Hezbollah, Qatar, Republica Islamică Iran, Frăția Musulmană – ideologii și proiecte regionale eșuate – tot așa cum precedentele generații de palestinieni s-au aliniat cu Saddam Hussein, Uniunea Sovietică și pan-arabismul lui Gamal Abdel Nasser; a fost alegerea de reține ostaticii în Gaza timp de doi ani în loc săi fi predat mai devreme pentru a evita morți și distrugeri pe scară largă și a salva ce se putea salva din populația și infrastructura Fâșiei Gaza” spune Alkhatib, care critică sever pe cei din Occident care confundă sprijinul pentru populația palestiniană cu tăcerea sau chiar sprijinul când vine vorba de acțiunile teroriste ale Hams, inclusiv împotriva propriei populații.

Evident că Alkhatib a fost acuzat, inclusiv în Occident, de trădarea propriului popor, de sionism și alte astfel de acuzații devenite cutumiare. Iată ce spune el, care și-a pierdut parțial auzul în urechea stângă în urma unui atac israelian în Gaza, ca și pierderea a peste 30 de rude ucise în atacurile armatei israeliene: “Da, consider că Israelul s-a angajat în comiterea de crime de război, inclusiv în uciderea a 14 rude de-ale mele sub vârsta de nouă ani și a multor adulți peste vârsta de 60. Răzbunarea a fost clar o factor motivator după 7 octombrie. Totuși, indiferent de nivelul de rea intenție din partea liderilor israelieni, de la un punct încolo responsabilitatea și obligația palestiniană devine inevitabilă, în special pentru că drepturile vin odată cu responsabilități. Dacă e ca palestinienii să aibă vreodată un stat, acesta nu poate fi bazat pe noțiune oarbă de rezistență care scuză crima, teroarea și eșecurile guvernării; trebuie să existe o capacitate de a se trage singur la răspundere.”

Numai când Hamas nu va mai controla Gaza se va putea pune capăt violenței, iar viitorul va putea începe

Și în concluzie: “Hamas a folosit două milioane de oameni din Gaza ca ostatici în nihilismul său jihadist, sacrificând propria populație în timp ce comitea atrocități în speranța provocării unei reacții covârșitoare a Israelului și a întoarcerii întregii lumi împotriva statului evreu. Suferința continuă și mizeria locuitorilor din Gaza vor scrie un nou capitol în istoria Hamas și reînnoi speranța sa pe termen lung de delegitimare, subminare și distrugere a Israelului. Judecând după reacțiile și acțiunile multora din jurul lumii după 7 octombrie, Hamas consideră că a reușit, în pofida eșecurilor sale militare.”

“Numai într-o Gaza care evoluează pentru a fi non-violentă, prosperă și încetează de a fi o platformă pentru teroare, în paralel cu punerea la dispoziție a oportunităților pentru populația sa de a atinge realizarea, libertatea și iluminarea, poate exista o speranță pentru înfrângerea permanentă a Hamas și reculul apelului internațional al narațiunii sale post-7 octombrie”.

“Numai când Hamas nu va mai controla Gaza se va putea pune capăt violenței, iar viitorul va putea începe”.