Un bărbat a intrat cu mașina direct într-o autospecială de Poliție: Inclusiv polițistul, dar și un copil au ajuns la spital

Un copil şi doi bărbaţi au fost răniţi şi transportaţi la spital, după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit cu o autospecială de poliţie, miercuri seară, în zona centrală a municipiului Arad, informează Agerpres.
Accident grav, cu o mașină de poliție implicată
La volanul autospecialei de poliţie se afla un agent de 24 de ani, care circula pe strada Corneliu Coposu.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, la intersecţia cu strada Ştefan Augustin Doinaş a avut loc o coliziune cu un autoturism.
"În urma impactului, au fost transportaţi la spital un bărbat de 31 de ani, şoferul autoturismului, un copil şi un bărbat de 48 de ani, ocupant al autospecialei de poliţie. Testarea cu aparatele din dotare a avut rezultat zero pentru consum de alcool şi substanţe psihoactive, pentru ambii şoferi", a precizat IPJ Arad.
Poliţiştii face cercetări pentru stabilirea împrejurărilor care au dus la producerea accidentului, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalCapcana care îi pândește pe bicicliștii și trotinetiștii din Cluj pe ploaie! Polițiștii avertizează: șinele de tramvai devin alunecoase. Cum să le treci
LocalApelul la 112 care a pus pe jar polițiștii din două orașe, inclusiv Cluj: o femeie, închisă de fostul concubin în mașină? Ce au descoperit a schimbat totul
LocalVIDEO. Chiștoace, doze și urme de urină pe scările unui spațiu comercial din Cluj. Revolta unui localnic: „Nu le pasă ce lasă în urma lor”
Local