Energie

Ultimul sărut înainte de moarte: Povestea cuplului care a fost executat pentru spionaj în America

Sursa originală →
Ultimul sărut înainte de moarte: Povestea cuplului care a fost executat pentru spionaj în America

19 iunie 1953. În închisoarea Sing Sing din statul New York, un bărbat de 35 de ani și soția sa, în vârstă de 37 de ani, se pregăteau să moară pe scaunul electric. Cu câteva ore înainte, cei doi își scriseseră ultimele mesaje pentru copiii lor, doi băieți de numai 10 și șase ani. În afara închisorii, proteste împotriva execuției aveau loc în mai multe țări, iar apelurile pentru salvarea lor ajunseseră până la Casa Albă. Președintele Dwight Eisenhower refuzase însă clemența. Julius și Ethel Rosenberg aveau să devină primul cuplu de civili din istoria Statelor Unite executat pentru spionaj.

Cazul lor a zguduit America și a divizat opinia publică internațională. Cei doi au fost condamnați pentru conspirație în scopul transmiterii de informații secrete către Uniunea Sovietică, inclusiv informații obținute în cadrul Proiectului Manhattan, programul american de construire a bombei atomice. Au continuat să-și susțină nevinovăția până la moarte. Dar, după decenii, documentele declasificate au schimbat radical felul în care este privită această poveste: implicarea lui Julius în spionajul sovietic a fost confirmată, în timp ce responsabilitatea reală a lui Ethel rămâne subiectul unei dispute istorice.

Povestea lor este una dintre cele mai controversate episoade ale Războiului Rece, iar detaliile ultimelor ore petrecute în închisoare sunt cu atât mai tulburătoare cu cât în spatele condamnării se aflau și doi copii care urmau să rămână fără părinți.

Rețeaua secretă care a dus de la New York la secretele bombei atomice

Pentru a înțelege de ce au ajuns Julius și Ethel Rosenberg în fața scaunului electric, trebuie revenit la anii celui de-Al Doilea Război Mondial. Statele Unite dezvoltau atunci, în cel mai mare secret, arma nucleară. Proiectul Manhattan reunea oameni de știință, ingineri și militari, iar informațiile despre cercetări erau considerate printre cele mai importante secrete de securitate ale țării.

În timp ce americanii construiau prima bombă atomică, Uniunea Sovietică încerca să obțină informații despre programul nuclear occidental. Rețeaua de spionaj sovietică avea mai multe surse și curieri, iar una dintre persoanele care au ajuns în centrul anchetei americane a fost Julius Rosenberg.

Născut la New York, la 12 mai 1918, Julius era inginer electrician și avea legături cu mișcarea comunistă încă din tinerețe. Potrivit documentelor prezentate ulterior de FBI, în perioada războiului a lucrat pentru Departamentul de Război al Statelor Unite și a fost identificat de serviciile sovietice drept un recrutor de agenți care puteau furniza informații tehnice și militare.

Unul dintre oamenii atrași în această rețea a fost chiar David Greenglass, fratele lui Ethel Rosenberg. Acesta era mecanic în armata americană și fusese repartizat la Los Alamos, în New Mexico, unde se desfășurau cercetările pentru bomba atomică. Ajunsese acolo în august 1944 și avea acces la informații din interiorul programului.

Conform relatării FBI despre anchetă și proces, Julius și Ethel ar fi încercat să-l convingă pe David să furnizeze informații despre activitatea de la Los Alamos. Inițial, acesta ar fi fost reticent, dar ulterior a acceptat să coopereze.

Unul dintre curierii implicați era Harry Gold, un chimist din Philadelphia care lucra pentru serviciile sovietice. Gold a fost identificat de anchetatori după arestarea savantului Klaus Fuchs în Marea Britanie. Fuchs, un fizician german care lucrase în cadrul proiectului nuclear anglo-american, recunoscuse că transmisese informații atomice Uniunii Sovietice. A fost arestat la 2 februarie 1950.

Mărturisirile lui Gold au condus la David Greenglass, iar informațiile furnizate de acesta au dus anchetatorii către Julius Rosenberg. La rândul său, Julius era legat de alte persoane care ar fi furnizat informații tehnice și militare pentru sovietici.

Este importantă o nuanță: rețeaua de spionaj atomic a Uniunii Sovietice era mult mai amplă decât familia Rosenberg. Klaus Fuchs și alte surse au avut propriile contribuții. Dosarul Rosenberg a inclus informații provenite din activitatea lui Greenglass la Los Alamos, dar nu înseamnă că cei doi soți au furat singuri planurile complete ale bombei atomice sau că succesul programului nuclear sovietic li se datorează exclusiv lor.

Arestarea, procesul și mărturia fratelui care și-a acuzat sora

Julius Rosenberg a fost arestat la 17 iulie 1950. Soția sa, Ethel, a fost reținută aproape o lună mai târziu, pe 11 august. Cei doi au fost acuzați de conspirație în scopul încălcării legislației americane privind spionajul.

Ancheta a fost alimentată în principal de declarațiile unor persoane din rețeaua de informații, în special David Greenglass și Harry Gold. Pentru procurori, mărturia lui Greenglass era extrem de importantă: el nu era un martor oarecare, ci fratele lui Ethel și un om care recunoștea că transmisese informații către sovietici.

Procesul a început la 6 martie 1951, la o instanță federală din New York. În fața juriului, David Greenglass a povestit că ar fi furnizat informații despre bomba atomică și că materialele ar fi ajuns la Julius Rosenberg.

Dar partea cea mai gravă a mărturiei sale privea rolul surorii sale. Greenglass a susținut că Ethel ar fi folosit o mașină de scris în apartamentul familiei pentru a transcrie notițele despre informațiile secrete, astfel încât acestea să poată fi transmise mai departe. Soția lui, Ruth Greenglass, a susținut la rândul său această versiune.

Această acuzație a avut o importanță majoră. În cazul lui Julius existau probe privind activitatea sa de recrutare și legăturile cu rețeaua sovietică. În cazul lui Ethel, presupusa transcriere a documentelor a fost una dintre principalele dovezi invocate pentru a demonstra că nu era doar soția unui spion, ci participa efectiv la conspirație.

La 29 martie 1951, juriul i-a găsit vinovați pe Julius și Ethel Rosenberg, precum și pe Morton Sobell, un alt inculpat în dosar. La 5 aprilie, judecătorul Irving Kaufman a pronunțat sentințele: moarte pentru Julius și Ethel și 30 de ani de închisoare pentru Sobell.

David Greenglass, care recunoscuse propria implicare și colaborase cu procurorii, a primit o pedeapsă de 15 ani. A fost eliberat în 1960, după aproximativ zece ani de detenție.

Dovada care a schimbat totul: fratele și-a retras acuzația împotriva lui Ethel

La zeci de ani după proces, unul dintre cele mai importante elemente ale dosarului a început să se clatine. David Greenglass, principalul martor al acuzării împotriva surorii sale, a recunoscut că nu își mai amintea ca Ethel să fi dactilografiat documentele.

Într-un interviu acordat emisiunii „60 Minutes II” de la CBS, în 2001, Greenglass a declarat că știa că notițele au fost dactilografiate, dar nu mai putea spune cine făcuse acest lucru și nici dacă operațiunea avusese loc în prezența lui. A admis că nu avea o amintire concretă despre faptul că Ethel ar fi fost cea care a folosit mașina de scris.

Mai mult, el a susținut că procurorul Roy Cohn l-ar fi îndrumat să declare că Ethel transcrisese informațiile. Greenglass a recunoscut că și-a protejat soția, Ruth, și copiii, chiar dacă acest lucru însemna să-și incrimineze propria soră.

Într-un alt moment al mărturisirii sale, a explicat că nu și-ar fi sacrificat soția și copiii pentru sora lui. Declarația a reaprins întrebarea care însoțește cazul de decenii: cât de solidă a fost, de fapt, baza condamnării lui Ethel Rosenberg?

În 2008, publicarea unor stenograme ale mărturiilor depuse în fața marelui juriu a adus alte semne de întrebare. Potrivit relatării Associated Press publicate de Los Angeles Times, Ruth Greenglass nu afirmase în mărturia sa inițială că ar fi văzut-o pe Ethel dactilografiind documentele. În schimb, ea spusese că scrisese chiar ea informațiile de mână.

În 2015 au fost făcute publice și alte declarații date de David Greenglass în fața marelui juriu. În acea mărturie, el nu și-a implicat sora în activitățile de spionaj și a spus explicit că nu discutase cu ea despre aceste lucruri.

Aceste documente nu anulează automat condamnarea pronunțată în 1951, dar au schimbat profund dezbaterea istorică privind rolul lui Ethel. Mărturia care contribuise decisiv la trimiterea ei la moarte fusese serios pusă sub semnul întrebării chiar de omul care o făcuse.

Documentul secret al NSA din 1950: ce știau americanii despre Ethel

Unul dintre cele mai importante momente recente în reevaluarea cazului a venit în septembrie 2024, când Associated Press a publicat informații despre un document declasificat al serviciilor americane de informații.

Memorandumul fusese redactat la 22 august 1950 de Meredith Gardner, un specialist în descifrarea comunicațiilor sovietice, care a lucrat pentru structurile devenite ulterior National Security Agency (NSA). Documentul fusese obținut de fiii soților Rosenberg printr-o solicitare în baza legii americane privind accesul la informații.

Gardner nota, pe baza mesajelor sovietice descifrate, că Ethel știa despre activitatea soțului său, dar că, din cauza stării de sănătate, nu participa ea însăși la operațiunile de spionaj.

Informația este extrem de importantă pentru că memorandumul a fost redactat la numai 11 zile după arestarea lui Ethel și cu câteva luni înaintea procesului. Cu alte cuvinte, un specialist american care analiza comunicațiile sovietice avea deja o evaluare potrivit căreia femeia cunoștea activitatea soțului, dar nu lucra în rețeaua de spionaj.

Documentele VENONA, programul american de interceptare și descifrare a comunicațiilor sovietice, au confirmat ulterior că Julius Rosenberg era cunoscut în rețea sub numele de cod „LIBERAL”, anterior „ANTENNA”. Mesajele îl descriau drept un agent de recrutare care furniza informații și atrăgea alte persoane în rețeaua sovietică.

În cazul lui Ethel, situația este diferită. Mesajele descifrate indică faptul că era membră a Partidului Comunist și că știa despre activitatea soțului, dar nu demonstrează în același mod că ar fi fost o agentă activă care transmitea secrete.

Totuși, nu toți istoricii interpretează documentele în același fel. Istoricul Harvey Klehr consideră că Ethel ar fi putut participa la conspirație chiar dacă nu transmitea personal informații clasificate. Mark Kramer, de la Universitatea Harvard, a susținut că alte documente ar indica implicarea ei în anumite sarcini din rețea, chiar dacă nu în aceeași măsură ca Julius.

Fiii cuplului, Michael și Robert Meeropol, au susținut constant că mama lor a fost condamnată pe nedrept. Pentru ei, memorandumul declasificat din 2024 este o dovadă majoră că autoritățile americane știau că Ethel nu desfășurase activități de spionaj.

Așadar, documentul nu închide definitiv disputa, dar ridică o întrebare greu de ignorat: dacă serviciile de informații aveau o evaluare potrivit căreia Ethel nu participa efectiv la spionaj, de ce a fost condamnată la moarte alături de soțul ei?

Ultimele ore: scrisoarea pentru doi copii și sărutul din camera execuției

În dimineața zilei de 19 iunie 1953, Julius și Ethel Rosenberg au avut o ultimă întâlnire în închisoare. Erau despărțiți de un grilaj metalic. În acea zi, cei doi au scris o scrisoare de rămas-bun pentru fiii lor, Michael și Robert, care aveau atunci 10, respectiv șase ani.

Copiii încercaseră deja să-și salveze părinții. Cu câteva zile înainte, îi scriseseră președintelui Eisenhower, rugându-l să nu-i lase fără mamă și tată. Scrisoarea lor a devenit una dintre imaginile cele mai dureroase ale cazului: doi băieți care nu înțelegeau de ce părinții lor trebuiau să moară.

Apelurile pentru clemență au continuat până în ultimele ore. Avocatul familiei a încercat să ajungă la Casa Albă cu un ultim mesaj al lui Ethel, însă președintele Eisenhower a refuzat să intervină.

În cele din urmă, execuția a fost stabilită pentru seara zilei de 19 iunie, la penitenciarul Sing Sing din Ossining, New York. Momentul a fost programat înainte de începutul Sabatului evreiesc.

Julius a intrat primul în camera execuției. Avea 35 de ani. Potrivit relatării FBI, a fost executat în jurul orei 20:05. Aproximativ zece minute mai târziu a venit rândul soției sale.

Relatarea publicată de The Guardian a doua zi după execuție conține unul dintre cele mai tulburătoare detalii ale întregii povești. Înainte de a fi așezată pe scaunul electric, Ethel s-a întors către gardiana închisorii, Helen Evans, a tras-o spre ea și a sărutat-o. Gestul a emoționat-o vizibil pe femeie, care a părăsit repede camera.

Așadar, sărutul despre care vorbesc relatările istorice nu a fost unul între Julius și Ethel în momentul execuției. Cei doi soți avuseseră ultima întâlnire mai devreme, în timp ce se aflau în spații separate.

Potrivit revistei Time, Julius a murit după trei șocuri electrice. În cazul lui Ethel, după primele trei, medicii au constatat că încă exista o bătaie slabă a inimii. Au fost administrate încă două șocuri înainte ca moartea să fie declarată.

Cei doi au fost executați la numai câteva minute înainte de începerea Sabatului evreiesc. Aveau doi copii care urmau să crească fără ei. După moartea părinților, Michael și Robert au fost adoptați de Abel și Anne Meeropol.

Eisenhower a refuzat să-i salveze. De ce cazul Rosenberg a provocat proteste în întreaga lume

Decizia de a-i executa pe Julius și Ethel Rosenberg nu a fost una lipsită de opoziție. Cazul devenise un subiect internațional, iar apelurile pentru salvarea lor veneau din numeroase țări.

Arhivele Naționale ale Statelor Unite arată că protestele au fost organizate chiar și de persoane profund anticomuniste, care considerau că soții Rosenberg erau vinovați de spionaj, dar se opuneau aplicării pedepsei cu moartea.

Contextul era unul extrem de tensionat. Uniunea Sovietică testase deja arma nucleară în 1949, Războiul din Coreea era în desfășurare, iar Statele Unite traversau o perioadă de teamă intensă față de infiltrarea comunistă. În acest climat, cazul Rosenberg a devenit un simbol al confruntării dintre securitatea națională, drepturile individuale și limitele justiției.

Președintele Dwight Eisenhower a refuzat clemența executivă în ziua execuției. În declarația sa, a susținut că activitatea celor doi crescuse riscul unui război atomic și că faptele lor ar fi putut pune în pericol milioane de oameni nevinovați.

Eisenhower a considerat că instanțele oferiseră toate garanțiile legale și că nu existau motive extraordinare pentru intervenția prezidențială. Pentru administrația americană, condamnarea era justificată de gravitatea spionajului într-o perioadă în care secretele nucleare reprezentau o miză de securitate națională.

Pentru criticii procesului, însă, moartea lui Ethel a rămas o nedreptate greu de acceptat. Mărturia fratelui său, care ulterior și-a retras acuzația privind dactilografierea documentelor, și memorandumul declasificat în 2024 au alimentat ideea că ea a fost folosită pentru a pune presiune asupra lui Julius și a obține informații suplimentare despre rețeaua sovietică.

Julius și Ethel Rosenberg au rămas primul cuplu de civili executat pentru spionaj în istoria Statelor Unite. Dar documentele apărute după moartea lor au făcut ca povestea să nu poată fi redusă la o simplă condamnare a doi spioni.

Pentru Julius, probele istorice indică o activitate reală și importantă în serviciul Uniunii Sovietice. Pentru Ethel, întrebarea nu este la fel de simplă. Este posibil să fi știut despre activitatea soțului și să-i fi susținut convingerile, însă amploarea implicării sale efective rămâne contestată.

Ceea ce nu mai poate fi schimbat este finalul: în seara de 19 iunie 1953, doi oameni au murit pe scaunul electric, iar doi copii au rămas fără părinți. Iar unul dintre cele mai controversate procese ale Războiului Rece continuă să ridice aceeași întrebare: a fost făcută dreptate sau teama de comunism a împins justiția americană dincolo de limitele ei?

Comentarii (0)

    Articole similare