Tragedie într-un bloc din Galați: Un bărbat a murit după ce liftul a căzut de la etajul cinci

Un lift din orașul Galați s-a prăbușit cinci etaje chiar în timp ce în interior se făceau reparații. Un bărbat care participa la lucrări a murit. Polițiștii au început o anchetă, iar cazul este considerat accident de muncă.
Accidentul s-a produs miercuri dimineață și a fost anunțat la serviciul unic de urgență 112.
„În data de 8 iulie 2026, la ora 08:38, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au fost sesizați, prin apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi căzut în gol, cu liftul, de la etajul 5 al unui imobil situat pe strada Constructorilor, din municipiul Galați. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care a constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul că la parterul blocului respectiv se afla un bărbat care nu mai prezenta semne vitale”, a transmis IPJ Galați.
Elementul de siguranță ar fi cedat
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că „în timpul unor lucrări de mentenanță la liftul imobilului, efectuate de doi angajați ai unei societăți comerciale din municipiul Galați, ar fi cedat un element de siguranță al instalației, iar liftul ar fi căzut în gol de la etajul 5.”
Victima este un bărbat de 57 de ani din orașul Galați.
Anchetă pentru ucidere din culpă și nerespectarea normelor de securitate în muncă
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și ucidere din culpă.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalZiua Internațională Alzheimer, marcată la Cluj: Zeci de persoane și-au testat memoria gratuit, iar specialiștii pregătesc un eveniment dedicat pacienților
LocalCluj Bike Fest, ediția a doua: peste 800 de participanți și susținători pe platoul Wonderland
LocalUn clujean și-a snopit bunicul de 80 de ani în bătaie! Un telefon a fost motivul bătăii: Când au venit polițiștii și-a amenințat ambii bunici cu moartea
Local