Politică

Sondaj lansat de Claudiu Manda înaintea discuțiilor cu Siegfried Mureșan

Sursa originală →
Sondaj lansat de Claudiu Manda înaintea discuțiilor cu Siegfried Mureșan

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a lansat sâmbătă pe contul său de Facebook un sondaj online pe tema instalării guvernului Siegfried Mureşan, înainte ca premierul desemnat să ceară votul social-democraților în Parlament.

Manda a postat un sondaj cu următoarea întrebare: „Credeţi că PSD ar trebui să voteze Guvernul Siegfried Mureşan?”.

După trei ore de la postarea sondajului, 98% din cei care s-au exprimat pe Facebook consideră că PSD nu ar trebui să voteze guvernul susținut de PNL, USR și UDMR şi doar2% apreciază că parlamentarii PSD ar trebui să-i dea voturile premierului desemnat.

Începând de luni, Siegfried Mureșan va demara discuții cu grupurile parlamentare PSD și al Minorităților naționale, în baza unui program de guvernare, pentru a obține voturile acestora în Parlament.

„Sunt deschis la o discuţie francă cu PSD”

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a declarat, vineri, că pentru învestirea în Parlament a Guvernului pe care îl va propune este deschis discuţiilor cu PSD. "PSD va trebui să aleagă dacă susţine un guvern pro-european sau dacă îşi consolidează parteneriatul cu AUR", a spus acesta.

El a arătat că se bazează, în primul rând, pe susţinerea în Parlament a 169 de voturi, cât au cele trei partide PNL, USR şi UDMR.

"În primul rând, îmi propun ca la începutul săptămânii viitoare să prezentăm ideile principale ale programului de guvernare. Discuţia trebuie întotdeauna să pornească de la ceea ce vom propune pentru România. Şi mi se pare firesc să merg să prezint întâi ideile şi grupurilor parlamentare ale celor trei partide care mă susţin, grupurilor parlamentare ale PNL, USR şi UDMR. După aceea m-aş bucura să avem cât de curând oportunitatea de a discuta cu grupul parlamentar al minorităţilor naţionale. Şi după aceea va veni momentul adevărului pentru PSD. PSD va trebui să aleagă dacă susţine un guvern pro-european sau dacă îşi consolidează parteneriatul cu AUR. Eu voi fi deschis şi dispus să le prezint viziunea noastră pentru România şi da, mă bucur să avem o discuţie francă, deschisă şi cu colegii de la PSD", a arătat Mureşan.

El a subliniat că nu va merge la sediul sau la grupul AUR şi nu va "altera" programul de guvernare pentru "a face pe placul unui partid care nu este pro-european".

Premierul desemnat a explicat că nu are cum să-i oprească pe parlamentarii AUR care ar vota Guvernul.

Care este recomandarea lui Grindeanu

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, joi seară, că va propune colegilor de partid, în şedinţa pe care a convocat-o pentru luni, ca parlamentarii social-democraţi să nu voteze învestirea Guvernului Mureşan.

„După ce au ţinut ţara blocată patru luni şi jumătate pentru a rămâne pe funcţii, mă aşteptam ca premierul desemnat şi liderii dreptei să aibă deja pregătit un lucru elementar: un plan pentru România. Un plan care să ne spună cum intenţionează să redreseze economia, ce politică fiscală propune, ce măsuri are pentru protejarea puterii de cumpărare, pentru susţinerea investiţiilor şi păstrarea locurilor de muncă. Şi, mai ales, dacă intenţionează să continue politica de austeritate a Guvernului Bolojan sau să schimbe direcţia, aşa cum au cerut românii", a scris Grindeanu vineri pe Facebook.

În schimb, adaugă liderul PSD, "înainte să vedem programul lui Siegfried Mureşan, remarcăm deja vechiul reflex al PNL şi USR: împărţirea funcţiilor şi a puterii".

"Am înţeles că domnul Mureşan are obiceiul de a-şi lua 'timp de gândire'. Foarte bine. Poate după aceea vine cu ceva mai mult decât programul de vară 'Jos PSD'. Între timp, leul a pierdut teren în faţa euro de la desemnarea domnului Mureşan. PSD este ferm: întâi programul pentru România, întâi măsurile pentru români", a transmis Sorin Grindeanu

Siegfried Mureșan are nevoie de voturile PSD

Siegfried Mureşan, propunerea de premier făcută de preşedintele Nicuşor Dan, afirma, vineri seară, că pentru PSD vine momentul adevărului, iar social-democraţii vor trebui să aleagă dacă susţin un guvern pro-european sau dacă îşi consolidează parteneriatul cu AUR.

Mureşan a anunţat că porneşte cu 169 de voturi, provenind de la parlamentarii PNL, USR şi UDMR, dar că în perioada următoare va discuta şi cu grupul minorităţilor naţionale, apoi şi cu cei din PSD.

Mureşan a declarat vineri că nu ia în calcul să-şi depună mandatul în niciun scenariu.

Comentarii (0)

    Articole similare