Sfârșitul democrației așa cum o știm

Așa arată sfârșitul unei democrații care n-a apucat să se maturizeze de la anul zero al existenței ei. Este cazul României, ieșită din comunism în 1989. Aproape patru decenii mai târziu, n-a reușit să consolideze, ci să compromită toate instituțiile mari – Președinte, Guvern, Parlament, Justiție – deschizând larg poarta extremismului, populismului și autocrației.

Niciodată aceste patru mari puteri – baza oricărei democrații – nu au arătat mai prost până azi. Niciodată n-au fost atât de compromise toate patru deodată în ochii publicului. Niciodată presa tradițională – altă putere în stat – n-a fost înlocuită practic de lumea paralelă a rețelelor sociale. Și niciodată până azi numărul celor care afirmă că nu mai cred în democrație, ci ar prefera un regim autocratic, n-a fost atât de mare.

Președintele Nicușor Dan a slăbit instituția prezidențială până la caricatură, încât partidele, presa și alegătorii aproape că nu o mai iau în seamă. Când nu este ignorat total, Nicușor Dan ajunge cel mult subiect de ironii. De la ținută, atitudine, acțiune – totul e greșit. Se califică la titlul de cel mai caraghios președinte de după ’89. Periculos de caraghios. Am avut trei șefi de stat înaintea lui – Iliescu, Băsescu și Iohannis – despre care putem spune multe, dar niciunul nu era privit cu atât de multă ireverență ca Nicușor Dan.

Unii sunt tentați să-l asocieze cu autocrația după ultimele acțiuni concertate împotriva premierului Bolojan și împotriva PNL. O asociere perfect ridicolă. Ce autocrat este acela care abia reușește să-și dea jos propriul premier, cu care a defilat în campania electorală, dar se chinuie de trei luni de zile fără succes să instaleze altul în loc? Numirea premierului rămâne, potrivit Constituției, atributul președintelui. Nicușor Dan a eșuat lamentabil de două ori, cu Tomac și cu Veștea. Ce probă de neputință la vârful statului!

Nicușor Dan pare azi președintele cu cel mai scăzut grad de autonomie, cel mai fricos și lipsit de putere din câți am avut. Politician solitar, genul de lup singuratic fără partid, fără echipă, lipsit de empatie și charismă, președintele Dan trăiește fiecare zi la Cotroceni cu groaza suspendării. Din acest motiv foarte egoist și-a trădat electoratul fără să clipească.

Scandaloasa mezalianță cu PSD și Sorin Grindeanu, realizată cu scopul evident de a bloca orice tentativă de suspendare în Parlament, a prăbușit ultimele fărâme de încredere în bunele intenții ale președintelui.

Toxina

Din galeria politicienilor slabi, care au erodat încrederea în funcționarea democrației, face parte și liderul PSD, Sorin Grindeanu. Dacă avea în primul rând el însuși cea mai mică încredere în capacitățile sale de lider, azi era premier. Dar abia conduce partidul sau ce a mai rămas din el. Ce să facă cu țara?

Cu mimica sa îngrijorător de labilă, cu rictusurile sale crispate care însoțesc până și cele mai banale conversații, cu apetența sa pentru lux și cu bolovani politici atârnați de gât, Grindeanu a scufundat partidul pe locul trei, evoluând spre patru. Adică spre irelevanță. Bună parte dintre alegătorii PSD au trecut demult la partidul extremist AUR.

Generos intitulat „liderul PSD”, nu doar că fuge de răspundere după ce a dat jos guvernul Bolojan împreună cu George Simion, legitimat ca partener politic și adus în centrul terenului de joc, dar a mai făcut un pas important în istoria partidului său. De unde PSD se lupta în mod tradițional cu justiția, iată-l astăzi în postura de aliat cu justiția Liei Savonea în lupta lor cu premierul demis Ilie Bolojan. În treacăt fie spus, lupta lor nu este cu un om, ci cu reformele pe care le promovează. Uniunea anti-reformiștilor s-a produs natural.

PSD va ajunge în câțiva ani istorie, dar maculează în zbaterea sa pentru supraviețuire și partidele care au făcut eroarea să se asocieze ani de zile cu acest partid toxic la guvernare. Doar cea mai nocivă influență a grupării Grindeanu-Manda-Vasilescu o reprezintă blocarea reformelor pentru a-și păstra baza de putere și accesul la resurse, cu prețul pierderii a miliarde de euro din PNRR și cu prețul menținerii României în subdezvoltare.

Conjurația

Și aici ajungem la ultima mare grozăvie. Puteri în stat care ar trebui să se echilibreze și cenzureze reciproc lucrează împreună pentru a înlătura din poziția de premier interimar un șef de Guvern deja demis prin moțiune de cenzură.

Președintele Dan, PSD-ul lui Grindeanu și al familiei Manda-Vasilescu, justiția Liei Savonea, Parlamentul, sindicatele, serviciile secrete, Parchetele, ANI, mare parte a presei s-au mobilizat într-un efort colectiv perfect nociv pentru democrație pentru a-l evacua pe Bolojan din Guvern și pentru a-i intimida susținătorii din PNL și USR.

Au mai existat în istoria României episoade oarecum similare. Criza politică vine din Constituție. Președintele nominalizează premierul, dar nu-l poate înlătura de la Palatul Victoria chiar așa ușor. A pățit-o și Iliescu cu Năstase, și Băsescu cu Boc. Totuși, soarta premierului intrat în conflict cu președintele este pecetluită. Mai devreme sau mai târziu pleacă. La Cotroceni este sediul puterii formale și informale a statului, nu la Palatul Victoria. Acolo sunt banii pentru care se bat la sânge toate celelalte forțe.

Numai că acum asistăm la o adevărată conjurație, la un asalt instituțional fără precedent, care pune serios la îndoială caracterul democratic al statului, independența reală a unor instituții și separația puterilor în stat. Niciodată un președinte n-a recurs la forța serviciilor secrete aproape pe față pentru a interveni atât de brutal în viața unor partide sau pentru a strivi lideri politici incomozi.

Cred că doar fostul premier Victor Ponta a mai reușit o mobilizare și coordonare similară între instituții în 2012, când a organizat puciul pentru suspendarea lui Traian Băsescu. Și atunci democrația românească a intrat temporar în paranteze, dar încă avea aliați puternici peste ocean. Azi nu-i mai are.

Sistemul

România n-a fost niciodată altceva decât o democrație cu epoleți. Așa am numit-o încă de prin 2014, când a devenit clar rolul nepermis de mare al serviciilor în viața politică românească. Istoricul britanic Dennis Deletant, un bun cunoscător al României de dinainte și de după ’89, a indicat serviciile secrete drept principalul responsabil pentru criza politică de azi.

Marea abdicare a lui Nicușor Dan s-a produs în raport cu publicul său. Alegătorii așteptau de la el să-și impună agenda reformistă odată ajuns la Cotroceni. Întrebat cum ar putea să dispară influența sistemului în România, președintele Dan a răspuns: „Cred că 20 de ani de luptă cu sistemul e o certitudine. Nu poți să te lupți cu sistemul când ești șeful sistemului. Întrebarea este cum putem să reformăm sistemul fără să ducem țara în anarhie, asta e misiunea pe care mi-am asumat-o”.

Va rămâne în istorie la fel ca Emil Constantinescu, învins de sistem, cu diferența majoră că Nicușor Dan se crede șeful sistemului și a pierdut lupta după un an de mandat, nu după patru. La cum se comportă, sistemul pare șeful lui Nicușor Dan, nu invers. Dar poate așa a fost mereu și am înțeles asta mult prea târziu.

În treacăt fie spus, președintele Dan a delegitimat șeful serviciului chiar înainte să-l numească. Întrebat dacă a luat o decizie, dat fiind că România funcționează de trei ani fără un șef civil la SRI, șeful statului a răspuns: „Nu cred că a avea un șef civil e o chestiune așa de importantă”.

Dacă nu e chiar așa important șeful civil, atunci poate că funcția asta ar trebui desființată complet. La fel cu toate mecanismele civile de control al serviciilor. Nici ele nu par foarte importante, deoarece nu funcționează. Așa, nici Parlamentul nu pare foarte important. Nici partidele.

Gândirea lui Nicușor Dan reflectă, din păcate, o realitate sumbră: serviciile nu prea au chef de civili în exercitarea puterii. Aceste servicii scăpate de sub orice control democratic au oroare de civili, de indisciplina partidelor, de verva societății și mai ales de reformele care le amenință afacerile din energie sau companiile de stat. Pentru ele, un premier cu un grad sporit de autonomie ca Ilie Bolojan reprezintă un pericol existențial.

Oboseala

Acest model de conducere bazat pe puterea sporită a serviciilor a condus inevitabil la oboseala democratică de azi. Cetățenii poate că nu au reprezentarea exactă a cauzelor cangrenării mecanismelor de putere.

Dar tot mai mulți văd că ceva merge prost, că sistemul e putred de sus până jos, că partidele tradiționale nu au soluții pentru a conduce țara, se ceartă la nesfârșit între ele, iar în plan local nimic nu mișcă dacă nu ești din gașca lor.

În lumea paralelă a rețelelor sociale, pe planeta TikTok sau alte canale Telegram, nu este loc de nuanțe sau de filozofie despre soarta democrației. Aici nu merge cu rațiune și argumente, ci cu multă emoție, cu inundație de știri false și cu sete de revanșă pentru anularea alegerilor în decembrie 2025.

Pentru a pune ceva în locul realității sumbre de azi, și-au creat propriul univers cu falși mesia gen Călin Georgescu sau se aruncă în brațele extremismului AUR ca ultimă soluție.

Nimic din lumea reală nu mai ajunge la ei, doar himerele și fantasmele vândute de populiștii și demagogii gen Georgescu și Simion. Ei n-au exercitat niciodată puterea, bat țara la firul ierbii, deci își permit luxul de a spune din opoziție exact ce vrea poporul să audă.

Schimbarea

Din păcate, extremismul și populismul par a fi marii beneficiari ai oboselei democratice din România. Fenomenul se manifestă, având la bază cu totul alte cauze (migrația, de exemplu), și în Statele Unite sau în alte țări europene.

Un rol major în remodelarea democrațiilor occidentale îl joacă rețelele sociale. Consumul instant, reacția rapidă, presiunea constantă duc la scurtarea ciclurilor politice clasice de patru-cinci ani. Totul se accelerează în jur, mai puțin dinamica puterii, blocată într-un trecut în care timpul curgea altfel.

De aici rezultă un conflict perpetuu între noile așteptări ale publicului, pentru care timpul și spațiul s-au comprimat teribil, și vechiul mod de a face politică, întins pe un ciclu electoral de patru ani. Așa ceva nu va mai funcționa prea multă vreme.

Modelul democratic așa cum îl cunoaștem se schimbă din temelii peste tot. Greu de crezut că modelul democrației cu epoleți va mai rezista, chiar dacă azi pare ubicuu și atotputernic. Nici ei nu înțeleg modificările de substanță din societate.

La aceste schimbări majore contribuie, cel puțin la nivel simbolic, la vedere și pe ascuns, fostul mare exportator al democrației clasice, SUA. America s-a transformat în era Trump într-o semi-autocrație, sprijină pe față orice curent populist sau extremist din Europa cu scopul de a submina construcția europeană din interior și de a susține instalarea unor guverne prietenoase ideologic cu mișcarea MAGA a președintelui Trump.

Poza recentă făcută de George Simion cu ambasadorul SUA Darryl Nirenberg are semnificația ei. Dacă înainte ambasadorii americani legitimau forțele reformiste din societate, le sprijineau și transmiteau semnale de susținere, acum preferații lor sunt liderii extremiști.

Ambasadorul american aplică de fapt și în România noua doctrină de securitate a SUA, pentru care UE reprezintă un inamic ideologic și economic.

Fiecare stat european a avut anul lui zero, constată Timothy Garton Ash în colecția sa de eseuri „Patriile noastre”, și de acolo s-a reconstruit. Mai întâi în interiorul unei comunități a cărbunelui și oțelului, apoi în interiorul unei Uniuni Europene, statele europene s-au clădit și au prosperat pe baza unui set de valori comune.

Aceste valori sunt azi puse la încercare și este datoria noastră să le apărăm. Nu există nimic în afara UE, doar întunericul din care abia am ieșit în urmă cu 40 de ani. România nu are nevoie de încă un an zero pentru a se întoarce în trecut.