Șefa diplomației UE numește ”terorism susținut de stat” episodul dronei rusești de pe aeroportul din Leipzig

Șefa diplomației Uniunii Europene a declarat, miercuri, că o tentativă de atac asupra aeroportului din Leipzig, atribuită Rusiei, pare a fi „terorism susținut de stat”, în timp ce țările UE analizează răspunsul pe care îl vor da, transmite Mediafax.
Marți, guvernul german a acuzat Rusia de tentativa de atac de la Aeroportul Leipzig/Halle din 4 august, în care s-a folosit o dronă încărcată cu explozibili, și a anunțat că va închide un consulat rus, printre alte măsuri, potrivit Associated Press.
Drona a fost găsită în apropierea unui avion ucrainean, iar dispozitivul a fost dezamorsat. Oficialii germani au declarat la momentul respectiv că incidentul reprezintă un nou nivel de pericol.
„Este clar că acest incident prezintă toate caracteristicile terorismului sponsorizat de stat. Întrebarea este: ce facem în această privință?”, a declarat jurnaliștilor șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, înainte de a prezida o reuniune a miniștrilor apărării din UE, în Irlanda.
Moscova a fost acuzată pe scară largă de către oficialii occidentali că desfășoară o campanie de sabotaj și destabilizare, cu scopul de a submina sprijinul acordat Ucrainei și de a destabiliza țările europene.
UE intenționează deja să impună sancțiuni împotriva unui număr mai mare de persoane în legătură cu războiul Rusiei împotriva Ucrainei și are „în pregătire 1.600 de înscrieri pe lista sancțiunilor care vizează complexul militar al Rusiei, iar este posibil să mai fie adăugate și altele”, a declarat Kallas.
Natura tentativei de atac și atribuirea acesteia Rusiei par să justifice o nouă abordare din partea UE și, poate, a NATO, dar statele membre rămân prudente în ceea ce privește riscul de a fi antrenate într-un conflict deschis Moscova pentru că deține arme nucleare.
UE a impus aproape două duzini de pachete de sancțiuni împotriva Rusiei în legătură cu războiul său împotriva Ucrainei, vizând aproximativ 3.000 de persoane și entități, printre care președintele Vladimir Putin, mai mulți oligarhi care îl susțin și zeci de parlamentari ruși.
Au fost vizate băncile și instituțiile financiare rusești, precum și sute de nave din flota fantomă care transportă ilegal petrol pentru a alimenta efortul de război al lui Putin, precum și numeroase companii, în special firme din sectorul energetic și producători de drone.
Măsurile vizează în principal înghețarea activelor și interdicțiile de călătorie. Pe lista UE se află, de asemenea, persoane și companii din țări considerate susținătoare ale Rusiei, inclusiv din Belarus, China, Iran și Coreea de Nord.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternAvertismentul Qatarului: “Consecințe catastrofale” / De ce închiderea strâmtorii Bab el-Mandeb ar putea provoca pagube și mai mari decât cea a strâmtorii Ormuz
ExternPrimarul Londrei, Sadiq Khan, își ocupă locul în Camera Lorzilor la patru ani după ce a cerut desființarea acesteia
ExternCristian Chivu a stabilit o premieră la Inter în istoria de 118 ani, transmite Gazzetta dello Sport
Extern