Scădere a violenței în școlile din Cluj, dar 142 de clădiri fără autorizație ISU

După nouă luni de monitorizare, autoritățile din Cluj raportează o scădere a violențelor între elevi, dar 142 de clădiri școlare funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. Prioritățile pentru noul an școlar includ campanii anti-bullying și deblocarea autorizărilor ISU.
Siguranța în școlile din județul Cluj: violențele între elevi au scăzut, dar 142 de clădiri funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. Autoritățile județene au tras linie după nouă luni de monitorizare a siguranței în unitățile de învățământ din Cluj. Bilanțul prezentat azi la Instituția Prefectului este mixt: violența fizică între elevi e în scădere constantă, însă zeci de clădiri școlare funcționează în continuare fără autorizație de securitate la incendiu.
Numărul infracțiunilor sesizate în mediul școlar a crescut ușor, de la 67 la 75 de fapte, dar cifrele pe categorii spun o poveste mai nuanțată. Violențele fizice dintre elevi — lovirile și alte forme de agresiune — au scăzut continuu în ultimii trei ani: de la 59 de fapte în 2023-2024, la 46 în 2024-2025 și la 40 în actualul an școlar. Mai mult, prima jumătate a acestui an școlar a fost semnificativ mai liniștită față de aceeași perioadă din 2024: 27 de fapte față de 36. Pe de altă parte, furturile au urcat de la 7 la 12 fapte înregistrate.
Cel mai îngrijorător aspect din raport privește autorizarea la incendiu. Un număr de 142 de construcții aparținând unităților de învățământ din județ funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, 53 de creșe și grădinițe, 48 de școli primare și gimnaziale, 40 de licee și colegii și un club sportiv. Autoritățile au declarat că urgentarea autorizărilor ISU rămâne o prioritate pentru noul an școlar.
La nivelul județului Cluj sunt înregistrate 470 de unități de învățământ preuniversitar, 284 în mediul urban și 186 în cel rural. Dintre acestea, 402 aparțin sistemului de stat, iar 68 sunt private. Din punct de vedere al securității, situația arată astfel: 447 de unități au analiză de risc și plan de pază aprobat de poliție, 417 au implementat cerințele minimale legale, 463 dispun de sisteme de securitate, iar 311 școli au atât pază umană, cât și supraveghere video. Doar 7 unități sunt fără niciun sistem de securitate.
Polițiștii, în sute de ore de prevenție în școli, IPJ Cluj a desfășurat în acest an școlar 583 de acțiuni specifice de prevenție și 1.227 de activități de informare direct în orele de curs. Temele abordate au inclus bullying-ul, cyberbullying-ul, siguranța online și răspunderea penală a minorilor.
Județul Cluj a câștigat concursul național „Eroul din clasă
Comentarii (0)
Articole similare
LocalModificări pe ruta Cluj-Napoca – Tg. Mureș. Mai multe trenuri, afectate de lucrările la infrastructură
LocalTrafic infernal, chirii tot mai mari și taxe piperate la fiecare pas: Primele sfaturi pe care le-a primit un orădean de la clujeni când a vrut să se mute
LocalMomente de groază pentru o clujeancă într-un troleibuz: „Trei indivizi au încercat să taie cureaua genții ca să mi-o fure. Oameni minunați au intervenit”
Local