„Remigrare”, cuvântul care dezbină Germania după victoria AfD

Analiză El Mundo (Spania), via Rador: Consecințele cutremurului electoral din Saxonia-Anhalt au lăsat Germania într-o dispută politică ce depășește cu mult rezultatele votului și a plasat din nou în centrul dezbaterii un cuvânt controversat de ani de zile: „remigrare””. Acesta este termenul folosit de Alternativa pentru Germania (AfD) pentru a defini o parte substanțială a politicii sale de imigrație, iar Friedrich Merz tocmai i-a dat o dimensiune mult mai explozivă. Pentru cancelarul german, „remigrarea” nu este altceva decât „un sinonim pentru epurare etnică”.

Expresia nu este inofensivă. „Epurarea etnică” este excepțional de gravă în orice țară, dar atunci când este rostită de un cancelar german, capătă o încărcătură istorică deosebit de explozivă. Se referă la expulzarea populațiilor pe baza unor criterii etnice și evocă inevitabil amintirea politicilor rasiale naziste.

De aici și relevanța reacției lui Michael Wolffsohn, istoric germano-israelian specializat în istoria evreilor și descendent al unei familii evreiești germane care a fugit de nazism în Palestina. „Cu toate criticile pe care le merită planurile de remigrare ale AfD, nu se poate vorbi de epurare etnică”, a declarat el pentru „Bild”. Wolffsohn a cerut de asemenea o detensionare a retoricii politice: „Nu ar trebui să punem și mai multă paie pe foc acum”.

Aceasta nu este o obiecție izolată. Oliver W. Lembcke, profesor de științe politice la Universitatea din Bochum și cercetător în domeniul democrației, consideră că Merz oferă o interpretare „foarte tăioasă” a platformei AfD. Politologul recunoaște că Merz indică o problemă reală: concepția etnică a partidului despre popor și aspirația sa la o mai mare omogenitate. Dar când vine vorba de a echivala acest lucru cu epurarea etnică, el se distanțează: „Consider că este o categorie greșită”.

Deosebirea este mare. Chiar joi, în timp ce Germania dezbătea afirmaţiile lui Merz, ministrul său de interne, Alexander Dobrindt, a apărut în fața Bundestagului pentru a se lăuda tocmai cu înăsprirea politicii de imigrație de către guvern. „Am transformat valul de migrație într-o schimbare migratorie”, a declarat el.

Dobrindt și-a susținut afirmația cu cifre. Potrivit ministrului, cererile inițiale de azil au scăzut cu 75% față de 2014; de la începutul legislaturii, au fost prevenite 60.000 de intrări ilegale, iar 42.000 de persoane fără drept de azil au fost returnate în primul an de coaliție. Germania, a adăugat el, a trecut de la a fi principala destinație pentru imigrația ilegală în Europa la a patra, după Franța, Italia și Spania.

Și vrea să meargă mai departe. Dobrindt intenționează să înființeze așa-numitele „Return Hubs”, centre de deportare în țări terțe din afara Uniunii Europene, unde persoanele fără drept de azil pot fi transferate atunci când nu este posibilă returnarea lor direct în țările lor de origine.

Prin urmare, deportarea nu este anomalia din dezbaterea germană. Este o politică guvernamentală. Însuși Merz a recunoscut acest lucru în același discurs în care a acuzat AfD că promovează „epurarea etnică”: există un consens în cadrul coaliției, a spus el, că unii oameni nu au dreptul să rămână permanent în Germania și că trebuie să aibă loc mai multe deportări.

Prin urmare, linia de demarcație dintre guvern și AfD nu poate fi trasată pur și simplu între cei care doresc deportările și cei care se opun acestora. Ambele părți susțin deportările. Întrebarea este diferită: cine urmează să fie deportat și conform căror criterii ?

AfD susține că atunci când vorbește despre „remigrare”, se referă la străinii care nu au dreptul de a rămâne în Germania și că orice expulzare trebuie efectuată în limitele legii. Bernd Baumann, una dintre figurile sale parlamentare de top, i-a răspuns lui Merz că, pentru partidul său, termenul înseamnă „deportarea ulterioară – în conformitate cu legea – a tuturor străinilor forțați să părăsească țara; nimic mai mult”. A atribui partidului o politică de epurare etnică, a susținut el, este o încercare de a demoniza AfD pentru a menține bariera politică ridicată în jurul său.

Însă conceptul folosit de AfD în Saxonia-Anhalt nu se limitează la imigranții ilegali. Ucrainenii se numără în mod explicit printre grupurile pe care le vizează. Platforma sa propune o „ofensivă de remigrare în Ucraina”, cu măsuri menite să stimuleze întoarcerea lor. Prin urmare, nu este vorba doar despre afgani, sirieni sau imigranți din Africa și Orientul Mijlociu: ucrainenii sunt europeni, predominant albi și de tradiție creștină.

Termenul funcționează și invers. Același program include un „program de remigrare pentru profesioniștii germani care au emigrat”, menit să aducă înapoi medici, ingineri, oameni de știință, tehnicieni și alți muncitori calificați care au părăsit Germania. Însuși Ulrich Siegmund l-a rezumat ca aducerea înapoi a „propriului nostru popor”.

Cuvântul are și o istorie care duce înapoi la Potsdam. Pe 25 noiembrie 2023, a avut loc o întâlnire secretă într-un hotel din apropierea capitalei Brandenburg între reprezentanți ai dreptei radicale, membri ai AfD și lideri de afaceri. Întâlnirea a rămas necunoscută până în ianuarie 2024, când organizația de investigații Correctiv a publicat o reconstituire care a stârnit o revoltă politică și demonstrații de masă împotriva extremei drepte în numeroase orașe germane.

Figura principală la acea întâlnire a fost Martin Sellner, un activist austriac și una dintre figurile de frunte ale mișcării identitare. Sellner și-a prezentat acolo conceptul de „remigrare”. Ce a descris a depășit cu mult simpla accelerare a deportării străinilor fără drept de ședere.

Conform reconstituirii realizate de Correctiv, proiectul viza și străinii cu drept de ședere în Germania și chiar cetățenii germani de origine imigrantă considerați „neasimilați”. Sellner a propus tactici de presiune menite să încurajeze plecarea lor și o strategie care urma să fie dezvoltată de-a lungul anilor.

Printre cei care au ascultat s-a numărat și Ulrich Siegmund, omul care tocmai a condus AfD către cea mai mare victorie electorală din Germania. Conform anchetei de la Potsdam, Siegmund a vorbit la acea întâlnire și a discutat despre cum să facă Saxonia-Anhalt „cât mai neatractivă posibil” pentru anumite persoane. Ulterior, el a susținut că a participat ca persoană privată și a negat că ar fi pledat pentru deportări ilegale.

Traducere Rador: Rodezia Costea