Reactorul 1 de la Cernavodă a fost oprit. Reactorul 2 ar putea urma dacă situația se înrăutățește

Reactorul 1 al Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost scos marți din funcțiune în mod controlat, ca măsură preventivă, după ce nivelul Dunării a ajuns la valori foarte scăzute. Nuclearelectrica avertizează că, dacă debitul fluviului va continua să scadă, există posibilitatea opririi și Reactorului 2, pentru menținerea condițiilor de siguranță.
Oprire preventivă în urma prognozelor hidrologice
Decizia de oprire a Unității 1 a fost luată în conformitate cu procedurile aplicabile în perioadele de secetă severă, pe baza celor mai recente prognoze emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor (INHGA).
Potrivit Nuclearelectrica, reactorul va fi reconectat la Sistemul Energetic Național imediat ce condițiile de exploatare vor permite reluarea activității, iar compania va anunța public momentul repunerii în funcțiune.
Reprezentanții companiei atrag însă atenția că evoluția nivelului Dunării este monitorizată permanent, iar dacă parametrii de funcționare se vor apropia de limitele admise, ar putea fi luată decizia opririi și celei de-a doua unități.
„În situația în care anumiți parametri asociați nivelului scăzut al Dunării se apropie de limitele de exploatare admise, cu respectarea procedurilor și standardelor de securitate nucleară, experții centralei nucleare aplică măsurile operaționale necesare pentru menținerea marjelor de siguranță, inclusiv decizia de a opri o unitate sau chiar ambele, dacă situația actuală nu se modifică”, transmit reprezentanții companiei.
Aceștia subliniază că astfel de decizii sunt luate exclusiv pentru prevenirea unor probleme tehnice și pentru protejarea instalațiilor.
„Astfel de măsuri au rol preventiv și urmăresc protejarea securității nucleare și a fiabilității instalațiilor”, a transmis Nuclearelectrica, într-un comunicat de presă.
Ministerul Energiei: Nu există riscuri pentru alimentarea consumatorilor
Situația din Sistemul Energetic Național a fost analizată luni seară în cadrul Comandamentului Energetic convocat de premierul Ilie Bolojan, care asigură și interimatul la Ministerul Energiei.
Potrivit ministerului, debitul Dunării a coborât la aproximativ 1.630 de metri cubi pe secundă, iar oprirea Reactorului 1 a fost decisă pentru a proteja cele trei pompe de răcire ale centralei:
„Măsura are caracter preventiv și este necesară pentru protejarea echipamentelor aferente celor trei pompe de răcire.”
Ministerul explică faptul că defectarea uneia dintre aceste pompe ar avea consecințe importante asupra funcționării centralei.
„O eventuală avarie la una dintre pompe ar presupune lucrări complexe de reparații, cu o durată de câteva luni, care ar putea ajunge până la un an”, a transmis Ministerul Energiei.
Deficitul de producție va fi compensat prin importuri
Autoritățile estimează pentru această săptămână un consum maxim de aproximativ 7.300 MW, în timp ce producția internă este prognozată între 4.000 și 4.300 MW. Diferența va fi acoperită prin importuri de energie electrică.
Ministerul Energiei susține că alimentarea consumatorilor nu este pusă în pericol și că populația nu va resimți efecte asupra facturilor, întrucât clienții casnici beneficiază în continuare de contracte cu prețuri fixe pentru acest an.
În paralel, marți urmează să intre în exploatare comercială noi capacități energetice însumând 324 MW, după aprobarea ANRE. Dintre acestea, 176 MW reprezintă sisteme de stocare, iar 148 MW provin din proiecte fotovoltaice și eoliene.
Alte 990 MW sunt în diferite etape de finalizare a documentației, iar validările vor continua să fie analizate săptămânal de ANRE.
Ministerul precizează că operatorii din sectorul energetic urmăresc permanent evoluția situației și sunt pregătiți să adopte măsurile necesare pentru menținerea echilibrului Sistemului Energetic Național.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternPrimele semnale care arată dezastrul Bulgariei, după trecerea la moneda euro: Deficitul bugetar este dublu față de România și a atins cel mai înalt nivel din toată Europa
ExternLovitură pentru Rusia chiar în timpul vizitei lui Zelenski la Casa Albă: Senatul SUA aprobă cu un vot covârșitor noul pachet de sancțiuni
ExternÎn această dimineață, șoferii vor avea un șoc la pompă: Prețul motorinei a sărit de 10 lei/litru la principalele lanțuri de benzinării
Extern