Procesul lui Lindsay Clancy, încheiat fără verdict: un singur jurat a împiedicat achitarea

Procesul lui Lindsay Clancy, americanca acuzată că și-a ucis cei trei copii în timp ce, potrivit apărării, suferea de psihoză postpartum, s-a încheiat vineri, 4 septembrie, fără un verdict. După aproape șase săptămâni de audieri și șapte zile de deliberări, juriul a anunțat că nu poate ajunge la o decizie unanimă, iar judecătorul William Sullivan a declarat „mistrial”. Procurorii pot însă să o trimită din nou în judecată. Finalul procesului a fost precedat de o dispută neobișnuită: avocatul lui Clancy susține că 11 dintre cei 12 jurați erau pregătiți pentru o soluție favorabilă inculpatei, dar un singur jurat ar fi refuzat să aplice regulile privind „îndoiala rezonabilă”.

Cazul Lindsay Clancy, unul dintre cele mai urmărite procese penale din Statele Unite în acest an, a rămas astfel fără o soluție în privința întrebării esențiale: era femeia responsabilă penal atunci când, în ianuarie 2023, și-a omorât cei trei copii sau starea sa psihică o făcea incapabilă să înțeleagă pe deplin caracterul greșit al faptelor ori să-și controleze comportamentul?

În dreptul american, un „mistrial” provocat de un juriu blocat nu reprezintă nici condamnare, nici achitare. Situația poate fi înțeleasă cel mai simplu ca încheierea procesului cu juriu fără o hotărâre pe fond, deoarece cei 12 jurați nu au putut ajunge la unanimitatea necesară. Un nou proces este, în principiu, permis. Regula constituțională americană care interzice judecarea de două ori pentru aceeași faptă nu împiedică de regulă reluarea procesului atunci când primul juriu nu a putut ajunge la un verdict, potrivit jurisprudenței sintetizate de Congressional Research Service pe site-ul oficial al Congresului SUA.

Un singur jurat, în centrul crizei

Tensiunile au crescut încă de joi, când președintele juriului i-a transmis judecătorului o notă potrivit căreia un jurat ar fi recunoscut că are îndoieli, dar ar refuza să le aplice verdictului în modul cerut de lege.

Judecătorul William Sullivan i-a chemat atunci pe jurați, pe rând, pentru discuții individuale și, ulterior, le-a explicat din nou standardul juridic al „îndoielii rezonabile”. Deliberările au continuat.

Vineri, în a șaptea zi de deliberări, avocatul apărării, Kevin Reddington, i-a cerut judecătorului să îl îndepărteze pe juratul respectiv. El s-a bazat pe o notă transmisă în numele celorlalți 11 membri ai juriului, potrivit căreia juratul ar fi admis existența unei îndoieli, dar ar fi refuzat să o ia în considerare conform instrucțiunilor instanței. Judecătorul a respins solicitarea.

Un jurat are dreptul să nu fie de acord cu ceilalți 11 și nu poate fi eliminat pur și simplu pentru că votează diferit. Apărarea susținea însă că nu era vorba despre o simplă diferență de opinie, ci despre refuzul juratului de a aplica legea explicată de judecător.

Potrivit Reuters, Reddington a afirmat după proces că acel jurat i-ar fi împiedicat pe ceilalți 11 să ajungă la un verdict de nevinovăție. Aceasta este însă poziția avocatului apărării, nu o constatare oficială potrivit căreia votul final ar fi fost 11-1 pentru achitare. Juriul nu a pronunțat niciodată un asemenea verdict.

Ultima încercare a apărării: apel de urgență la cea mai înaltă instanță din Massachusetts

După ce juriul a anunțat vineri încă o dată că nu poate ajunge la unanimitate, judecătorul Sullivan a spus că nu mai vede o alternativă la declararea unui mistrial.

În acel moment, Reddington a cerut timp pentru a sesiza de urgență Supreme Judicial Court of Massachusetts, cea mai înaltă instanță a statului.

Apărarea a solicitat ca judecătorul fie să investigheze mai aprofundat dacă juratul contestat este dispus să respecte instrucțiunile instanței, fie să nu îi mai permită să participe la deliberări până când această chestiune este lămurită. În cererea depusă, avocații au susținut inclusiv că ar putea exista o prejudecată împotriva persoanelor care suferă de boli psihice.

Sullivan a acordat apărării o oră pentru depunerea demersului și a amânat temporar declararea formală a mistrialului.

Câteva ore mai târziu, cererea de urgență a fost respinsă de instanța supremă a statului Massachusetts. Judecătorul Sullivan a revenit în sala de judecată și a declarat oficial procesul încheiat fără verdict.

Ce s-a întâmplat în 2023

Lindsay Clancy, acum în vârstă de 36 de ani, lucra ca asistentă medicală în secția de obstetrică și nașteri a Massachusetts General Hospital.

La 24 ianuarie 2023, în casa familiei din Duxbury, în apropiere de Boston, ea i-a strangulat pe cei trei copii ai săi: Cora, în vârstă de 5 ani, Dawson, de 3 ani, și Callan, de opt luni. Potrivit probelor prezentate în instanță, au fost folosite benzi elastice pentru exerciții fizice. Nu există o dispută între acuzare și apărare asupra faptului că Lindsay Clancy a comis efectiv faptele. Disputa este asupra responsabilității sale penale.

Înaintea crimelor, Lindsay și-a trimis soțul, Patrick Clancy, să cumpere mâncare și medicamente. Procurorii au prezentat această împrejurare drept dovadă a premeditării, subliniind inclusiv că femeia verificase pe telefon durata deplasării.

Apărarea a susținut contrariul, faptul că Lindsay avea comportamente aparent normale nu excludea existența unei boli psihice severe.

După uciderea copiilor, Lindsay Clancy s-a rănit cu un cuțit și a sărit de la etajul al doilea al casei, într-o tentativă de sinucidere. A supraviețuit, dar a rămas paralizată de la talie în jos. Patrick Clancy a găsit-o în curtea casei, iar ulterior i-a descoperit pe copii în subsol.

Apărarea: psihoză postpartum și tratament psihiatric defectuos

Strategia apărării nu a fost să nege crimele, ci să demonstreze că Lindsay Clancy nu era responsabilă penal în momentul în care le-a comis.

Avocatul Kevin Reddington a susținut că aceasta suferea de psihoză postpartum, fusese diagnosticată și tratată necorespunzător și primise numeroase medicamente în lunile premergătoare tragediei.

Familia și apropiații au relatat în instanță că starea psihică a femeii se deteriorase după nașterea celui de-al treilea copil. Mama, sora, fosta soacră, prietenii și colegii au descris anxietate severă, insomnie, paranoia și gânduri suicidare.

Un psiholog care a evaluat-o după tragedie a relatat că Lindsay spusese că auzise o voce masculină care îi ordona să își omoare copiii și apoi să se sinucidă. Expertul a considerat că boala psihică o făcea lipsită de responsabilitate penală.

Experții acuzării au ajuns însă la concluzia opusă. Un psihiatru care a depus mărturie pentru procurori a afirmat că Lindsay Clancy avea capacitatea de a deosebi binele de rău.

Procurorii: crimele au fost planificate

Acuzarea a admis că Lindsay Clancy avea probleme grave de sănătate mintală, dar a susținut că acest lucru nu este suficient pentru a o exonera penal.

Procurorii au arătat că femeia și-ar fi calculat acțiunile: și-a trimis soțul de acasă, a verificat cât timp îi va lua să se întoarcă și și-a ucis copiii în intervalul în care acesta lipsea.

Potrivit acuzării, ea putea să înțeleagă caracterul greșit al faptelor și și-a ucis copiii deoarece credea că aceștia ar urma să sufere dacă ea s-ar sinucide și i-ar lăsa în urmă.

De ce era atât de importantă „îndoiala rezonabilă”

Potrivit regulilor aplicabile în Massachusetts, odată ce există suficiente elemente pentru invocarea lipsei responsabilității penale, nu inculpatul trebuie să dovedească faptul că era „nebun”, în sensul juridic al termenului.

Dimpotrivă, acuzarea trebuie să dovedească, dincolo de orice îndoială rezonabilă, atât comiterea infracțiunii, cât și faptul că inculpatul era responsabil penal.

O persoană nu este considerată responsabilă penal dacă, din cauza unei boli sau tulburări mintale, nu avea capacitatea substanțială fie de a înțelege caracterul criminal sau greșit al comportamentului său, fie de a-și adapta comportamentul cerințelor legii. Aceste reguli sunt prevăzute expres în instrucțiunile oficiale pentru jurați din Massachusetts.

Dacă un jurat admite că are o îndoială rezonabilă privind responsabilitatea penală, instrucțiunile oficiale prevăd că verdictul trebuie să fie „nevinovată din cauza lipsei responsabilității penale”.

Ce este psihoza postpartum

Psihoza postpartum este diferită de depresia postpartum și este mult mai rară. Potrivit experților citați de Associated Press, apare la aproximativ una-două femei din 1.000 după naștere și reprezintă o urgență psihiatrică, deoarece poate altera contactul persoanei cu realitatea.

Simptomele pot include halucinații, delir, paranoia, gândire dezorganizată, manie, depresie severă și insomnie. Majoritatea femeilor care suferă de această afecțiune nu își rănesc copiii, însă în formele grave există un risc de vătămare a propriei persoane sau a copilului.

Existența psihozei postpartum ca diagnostic nu stabilește însă automat lipsa responsabilității penale. În procesul Clancy, tocmai aceasta a fost problema pe care juriul trebuia să o decidă: care era efectul concret al bolii asupra capacității sale de a înțelege și controla ceea ce făcea în seara crimelor.

Lindsay Clancy nu a fost achitată

Consecința principală a deciziei de vineri este că Lindsay Clancy nu este nici condamnată, nici achitată. Cele trei acuzații de omor rămân în vigoare, iar femeia continuă să fie ținută într-un spital psihiatric de stat.

Procurorul districtual al comitatului Plymouth, Timothy Cruz, a anunțat că nu va lua imediat o decizie privind organizarea unui al doilea proces. El a insistat însă că misiunea parchetului rămâne obținerea dreptății pentru cei trei copii.

Următorul termen a fost fixat pentru 29 septembrie. Atunci ar putea deveni mai clar dacă procurorii vor cere un nou proces, dacă va fi negociată o eventuală înțelegere sau dacă apărarea va încerca să obțină închiderea definitivă a dosarului. Associated Press apreciază că ultima variantă este, în actualul stadiu, puțin probabilă.

Dacă va fi judecată din nou și condamnată pentru omor de gradul întâi, Clancy riscă închisoare pe viață. Dacă un viitor juriu va constata că nu era responsabilă penal din cauza bolii psihice, soluția nu înseamnă neapărat că va putea pleca acasă, ci ar putea fi internată într-o instituție psihiatrică de stat, situația sa urmând să fie reevaluată periodic de instanță.

Cazul a devenit între timp mai mult decât un proces pentru crimă. În Statele Unite, el a reaprins dezbaterea despre psihoza postpartum, modul în care sistemul medical identifică și tratează urgențele psihiatrice după naștere și limita dintre boala mintală și răspunderea penală. Lindsay Clancy și fostul său soț au deschis separat acțiuni civile împotriva unor furnizori de servicii medicale, acuzând deficiențe în diagnosticarea și tratarea problemelor sale psihice.