Primul mare oraș din România care a decis să raționalizeze curentul, după avertismentul lui Bolojan

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că raționalizează pe timpul nopții consumul de curent electric din oraș, pentru că "România se află într-o situație energetică extrem de delicată". Măsuri au fost luate și în Tecuci.
Economie la Iași
Edilul a făcut anunțul în această seară pe pagina sa de Facebook. În urma unei analize s-a stabilit raționalizarea consumului de energie electrică pe timpul nopții în Municipiul Iași. Există însă și unele excepții.
"Dragi ieșeni,
România se află într-o situație energetică extrem de delicată.
Nivelul scăzut al Dunării cauzat de secetă a forțat oprirea producției la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Guvernul a stabilit stare de alertă pe sectorul energetic, iar datoria noastră, a administrației locale, este să intervenim preventiv și responsabil.
În urma analizelor din această seară, am stabilit decizia de raționalizare a consumului de energie electrică pe timpul nopții în Municipiul Iași, prin care vom realiza o economie de aproximativ 10 MWh în fiecare noapte.
1. Fără favoritism – Regulă unitară pe iluminatul stradal
Pentru a evita orice inechitate sau impresie de discriminare între adresele din cartiere, decizia de reducere a iluminatului stradal pe timp de noapte se va aplica unitar și echitabil pe întreg domeniul public. Nu vor exista cartiere favorizate și cartiere defavorizate; toți suntem o comunitate și trecem împreună prin această perioadă.
2. Excepții stricte legate de siguranță
Planul de reducere exclude spațiile unde iluminatul este vital pentru viață și siguranță:
Curțile spitalelor, unde activitatea medicală și accesul ambulanțelor nu pot fi afectate sub nicio formă;
Pasajele subterane și pietonale, pentru a preveni orice risc de accident sau infracționalitate;
Punctele centrale majore și zonele pietonale de interes, precum Piața Unirii.", a transmis primarul.
Cere sprijinul Poliției
În acest context, edilul a cerut mobilizare maximă din partea Poliției Locale, în strânsă colaborare cu Poliția Națională.
"Vigilență sporită din partea Poliției și apel către cetățeni
Odată cu reducerea fluxului de iluminat stradal pe timp de noapte, am solicitat mobilizare maximă din partea Poliției Locale, în strânsă colaborare cu Poliția Națională, pentru intensificarea patrulelor în toate cartierele.
Totodată, fac un apel la vigilență către fiecare cetățean în parte. Vă rog să fiți atenți, să semnalați orice neregulă sau situație suspectă la dispeceratul Poliției Locale și să dăm dovadă de solidaritate.", a mai scris acesta.
Măsuri urgente în Tecuci
Orașul Tecuci implementează măsuri temporare de reducere a consumului de energie electrică, pe fondul efectelor secetei asupra sistemului național de energie, potrivit monitoruldegalati.ro.
Primarul municipiului, Lucian Costin, a anunțat modificarea programului de funcționare a iluminatului public.
Program special pentru iluminatul public
Modernizarea recentă a infrastructurii stradale permite autorităților locale o gestionare flexibilă a resurselor. Astfel, sistemul inteligent de iluminat public va funcționa după următorul program:
Ora 21:00 – Pornirea sistemului modernizat cu tehnologie LED și telegestiune.
Ora 22:00 – Trecerea automată în sistem dimat, reducând intensitatea luminii la 50% din putere.
Primarul Lucian Costin a subliniat că aceste restricții sunt temporare. Setările sistemului vor fi monitorizate și ajustate zilnic, în funcție de evoluția circumstanțelor de la nivel național.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalCurățenie mai ușoară, casă mai aerisită: două soluții moderne care schimbă rutina
LocalReduceri de până la 60% la Iulius Mall Cluj! Legendary Sale îi așteaptă pe festivalierii UNTOLD
LocalChirurg de la Institutul de Gastroenterologie Cluj, arestat pentru luare de mită. Ar fi luat bani de la pacienți pentru a-i opera. Îi plăteau și consumația
Local