Extern

Preşedintele Boliviei denunță un „posibil atentat” după exploziile dintr-o instalaţie militară

Sursa originală →
Preşedintele Boliviei denunță un „posibil atentat” după exploziile dintr-o instalaţie militară
Ascultă articolul

Preşedintele bolivian Rodrigo Paz a cerut miercuri Parchetului să ancheteze un „posibil atentat” împotriva guvernului său după ce vineri s-au produs explozii într-o instalaţie militară, soldate cu cel puţin nouă morţi şi câteva zeci de răniţi, transmite Agerpres.

Cele două deflagraţii au avut loc într-o unitate a armatei din Viacha, un oraş cu aproximativ 100.000 de locuitori situat la circa 30 de kilometri de La Paz (vest).

În acea incintă erau depozitate materiale pirotehnice confiscate, grenade şi alte explozive de uz militar, potrivit anchetatorilor.

Exploziile au ucis cel puţin nouă militari şi au rănit 84 de persoane.

Echipele de salvare continuă să caute prin dărâmături. Cinci persoane sunt în continuare date dispărute, conform Parchetului.

Preşedintele de centru-dreapta a anunţat miercuri că a cerut „ministerului public să ancheteze un posibil atentat”.

„Există oameni care îşi doresc ca guvernul să eşueze pentru că vor să revină” la putere „şi sunt gata de orice”, a afirmat acesta în faţa presei, după un eveniment oficial la Cochabamba (centru).

Cauzele dezastrului fac încă obiectul investigaţiilor, însă Parchetul a deschis săptămâna trecută o procedură pentru „omor din culpă”.

Preşedintele Paz a ajuns la putere în noiembrie anul trecut, punând capăt unei perioade de aproape 20 de ani de guverne socialiste sub conducerea lui Evo Morales (2006-2019) şi apoi a lui Luis Arce (2020-2025).

În trecut, el i-a acuzat în repetate rânduri pe fostul preşedinte Morales şi pe susţinătorii acestuia că vor să îi destabilizeze guvernul.

În iunie, Rodrigo Paz a proclamat starea de urgenţă pentru a înăbuşi un val de manifestaţii legate de criza economică, proteste care blocaseră ţara timp de peste 50 de zile.

Comentarii (0)

    Articole similare