Pot fi identificați copiii care vor manifesta comportamente violente sau de radicalizare? – experta Laura Visu-Petra, coordonatoarea programului masteral Psihologie Judiciară al UBB

I. Pot fi identificați copiii care vor manifesta comportamente violente sau de radicalizare?

Este extrem de tentantă ideea schițării unui profil al elevului care potențial ar comite astfel de comportamente antisociale pe baza unor indicatori sau semne pe care le-am putea identifica imediat, preferabil cu mult timp înainte de incidente violente nedorite.

Tocmai de aceea, informația legată de o persoană antrenată care a identificat la o primă întâlnire din cadrul implementării proiectului minorul care a comis atacul din Bistrița și l-a semnalat dirigintei este atât de interesantă: dacă am avea un fel de „detector uman” de probleme comportamentale am putea preveni situațiile care escaladează.

Însă ceea ce ne spune cercetarea în domeniu este că trebuie să fim prudenți cu interpretarea acestor semnale, ele pot plasa un copil doar într-o zonă de risc infracțional, nu de certitudine, iar scopul identificării lor nu este de a izola și elimina pericolul, ci de a oferi sprijin instituțional și psihologic timpuriu si consistent (voi oferi într-o discuție viitoare exemple de astfel de programe în Europa și SUA).

• Pentru a fi echipați mai bine în scop de prevenție, cercetarea în domeniu ne aduce o veste bună: există suprapuneri semnificative între factorii de risc și cei de protecție în ceea ce privește delincvența și criminalitatea, pe de o parte, și cei legați de radicalizare, pe de altă parte (Lösel et al. 2018). Așadar, putem prelua din cunoștințele mult mai ample pe care le avem in domeniul prevenției infracționalității.
• La programul de Master Psihologie Judiciară pe care îl coordonez în cadrul UBB avem o disciplină intitulată Vulnerabilitate și Risc Infracțional (titular lector dr. Lavinia Cheie), unde masteranzii învață o serie de indicatori de risc și vulnerabilitate spre comiterea unor astfel de comportamente pe care îi putem identifica pe parcursul dezvoltării.
• După cum ne arată o meta-analiză recentă realizată pe diferite vârste (Wolfowicz și colaboratorii, 2021), predictorii radicalizării nu sunt cei socio-demografici (apartenența la un grup etnic sau statutul socio-economic scăzut), ci cei clasic-criminogeni, variabile psihologice (autocontrolul scăzut, căutarea de senzații, exprimarea unor atitudini radicale, promovând superioritatea față de alte grupuri și dezumanizarea lor, manifestări de furie sau ură).
• În acea meta-analiză, anxietatea sau interiorizarea unei persoane NU sunt factori predictivi pentru radicalizare, cu excepția situației în care ele sunt bruște și diferă de nivelul de bază, obișnuit al persoanei (de aceea ele trebuie monitorizate în timp).
• Singura cercetare sintetică specifică unei vârste mai timpurii (Emmelkamp et al. 2020) identifică elemente de personalitate (autocontrol scăzut; stimă de sine crescută; incertitudine) și amenințarea percepută ca fiind cei mai buni predictori pe termen lung ai actelor extremiste propriu-zise.
• Personalitatea „întunecată” (Factorul D crescut), caracterizată  de maximizarea beneficiilor proprii chiar în defavoarea celorlalți, e un predictor bun al primei infracțiuni și al recidivei, după cum ne arată propriile cercetări realizate în penitenciare de specialiști din RiddleLab (vezi și articolul anterior).
• Un aspect important al programelor de deradicalizare sau de combatere a extremismului la nivel internațional îl constituie abordarea factorilor de risc dinamici cel mai puternic asociați cu radicalizarea: activismul, percepția superiorității grupului propriu și percepția distanței față de ceilalți.
• Cu toate acestea, acesta nu ar trebui să fie singurul aspect luat în considerare; factorii de protecție (îmbunătățirea autocontrolului, o familie suportivă și deținerea propriului spațiu locativ) s-au demonstrat, de asemenea, foarte importanți pentru crearea unor programe eficiente (Lösel et al., 2018).
• Rezultatele meta-analizei NU au evidențiat un efect semnificativ al stilului parental negativ asupra radicalizării, deci s-ar putea ca utilizarea programelor de parenting în scopul deradicalizării să nu fie suficient de benefică sau eficientă.

Pe lângă acești factori care sunt distali și pot fi identificați cu mult timp înainte, există o serie de semnale de avertizare „warning behaviors” mai apropiate de incident, care în alte țări, odată semnalate de comisii de monitorizare de specialitate (constituite la nivelul municipalității sau al școlii) te plasează sub monitorizare directă (Meloy și colaboratorii, 2020).

Citește analiza integrală pe Edupedu.ro