Local

Polițiștii care își 'făceau norma' din mită, condamnați cu executare: Procurorii descriu cum funcționa rețeaua de protecție a transporturilor ilegale de lemn | MOTIVARE

Sursa originală →
Polițiștii care își 'făceau norma' din mită, condamnați cu executare: Procurorii descriu cum funcționa rețeaua de protecție a transporturilor ilegale de lemn | MOTIVARE

Doi agenți ai Secției de Poliție Rurală nr. 5 Călinești au transformat, potrivit Tribunalului Argeș, atribuțiile pe care le aveau în combaterea tăierilor ilegale de pădure într-o sursă constantă de venit. În loc să oprească transporturile fără acte, cei doi ar fi încasat bani pentru fiecare camion, ar fi transmis informații confidențiale despre controalele Poliției și ar fi intervenit astfel încât persoanele implicate în exploatarea ilegală a lemnului să nu fie sancționate. După aproape un an de proces, instanța i-a condamnat în primă instanță la 4 ani și 2 luni, respectiv 7 ani și 11 luni de închisoare cu executare. Hotărârea nu este definitivă.

Motivarea Tribunalului Argeș, coroborată cu rechizitoriul întocmit de procurori și prezentat de Direcția Generală Anticorupție, descrie în detaliu un mecanism care funcționa aproape ca un serviciu paralel de protecție. Transportatorii știau când pot circula fără riscul unui control, pădurarii ofereau bani și lemn, iar polițiștii discutau între ei despre sumele obținute aproape cu naturalețea cu care alții își fac bilanțul unei zile de muncă.

Judecătorii notează că faptele nu au fost izolate și nici rezultatul unor decizii luate sub impulsul momentului. Din probele administrate a rezultat un mod de acțiune repetitiv, desfășurat pe parcursul mai multor luni și documentat prin interceptări, declarații de martori, înregistrări ambientale și recunoașteri ale inculpaților.

„Am produs 700 de lei”. Cum devenise șpaga o rutină pentru cei doi polițiști

Unul dintre cele mai relevante momente redate în motivarea instanței este surprins într-o discuție purtată de cei doi agenți în autospeciala de poliție. Fără să știe că sunt înregistrați, aceștia discutau despre cât „au produs” în ziua respectivă.

„Am produs în ziua respectivă 700 de lei”, spune unul dintre polițiști, potrivit interceptărilor analizate de instanță. Colegul său îi răspunde că el ajunsese la 1.450 de lei.

Din aceeași motivare reiese că cei doi discutau frecvent despre transportatorii cu care colaborau, despre sumele încasate și despre persoanele cărora le valorificau ulterior lemnul primit ca mită. Într-o altă conversație, unul dintre agenți îi cere colegului numărul de telefon al unei femei căreia îi vânduseră anterior material lemnos, spunând că „și-a pierdut clientul”, detaliu pe care instanța îl folosește pentru a ilustra caracterul constant al activității desfășurate.

100 de lei pentru fiecare camion și informații despre toate filtrele Poliției

Potrivit motivării Tribunalului Argeș, regula era simplă. Pentru fiecare transport de material lemnos fără documente legale, transportatorii plăteau în mod obișnuit câte 100 de lei. În schimb, știau că nu vor fi opriți și verificați de echipajele celor doi agenți.

Judecătorii arată că au existat zile în care au fost documentate până la șase astfel de transporturi, iar mecanismul funcționa aproape fără întrerupere. Banii erau încasați direct de polițiști, iar în schimb aceștia nu doar că evitau să ia măsurile legale, ci îi avertizau pe cei implicați cu privire la programul și traseele echipajelor de control.

Aceeași concluzie apare și în rechizitoriul procurorilor. Potrivit Direcției Generale Anticorupție, cei doi agenți „și-au încălcat, în mod repetat, atribuțiile de serviciu”, oferind sprijin persoanelor implicate în exploatarea și transportul ilegal de material lemnos și asigurându-se că respectivele transporturi „nu vor fi depistate de alte organe de control, inclusiv colegi din cadrul aceleiași secții”.

Activitatea nu se limita la orele de program. Procurorii susțin că informațiile privind filtrele și traseele echipajelor erau transmise inclusiv în afara serviciului, ceea ce permitea organizarea transporturilor în intervalele considerate sigure.

Banii nu erau singura răsplată. Lemnul primit ca mită ajungea să fie revândut

Ancheta arată că mita nu consta doar în bani. În numeroase situații, polițiștii primeau direct cantități de material lemnos de la persoane implicate în exploatarea pădurilor.

Potrivit motivării, unul dintre inculpați a recunoscut că primea mașini de lemne de la un pădurar, pe care ulterior le valorifica prin vânzare către diferiți cumpărători din localitate. Instanța reține că această practică nu reprezenta o excepție, ci făcea parte din relația construită între agenți și persoanele pe care ar fi trebuit să le controleze.

În dosar apare și episodul în care un miel ar fi fost oferit drept recompensă după ce unul dintre inculpați a intervenit pentru demontarea unei camere de supraveghere care putea surprinde transporturile ilegale de lemne. Procurorii susțin că astfel de foloase erau oferite în schimbul protecției de care beneficiau transportatorii și persoanele implicate în tăierile ilegale.

Tot din motivare rezultă că, în alte situații, recompensele au constat în băuturi alcoolice sau alte bunuri oferite pentru soluționarea favorabilă a unor probleme cu caracter penal sau contravențional. Pentru instanță, toate aceste episoade conturează aceeași concluzie: atribuțiile de serviciu ale celor doi agenți deveniseră, în mod constant, o sursă de beneficii personale.

Au furat chiar lemnele confiscate de Poliție. Cum ar fi încercat să acopere lipsa prin acte false

Dacă în cazul mitei anchetatorii au descris un mecanism repetitiv prin care transporturile ilegale erau lăsate să treacă, unul dintre cele mai grave episoade din dosar privește chiar bunurile aflate în custodia Poliției.

Potrivit motivării Tribunalului Argeș, la sediul Secției de Poliție Rurală Călinești era depozitată o cantitate de material lemnos confiscată anterior în urma unor controale și lăsată în custodia Ocolului Silvic. Lemnul urma să fie predat autorităților locale, însă procurorii susțin că o parte din acesta a dispărut înainte ca procedura să fie finalizată.

Judecătorii rețin că cei doi agenți au sustras o parte din materialul lemnos și l-au valorificat ulterior, iar pentru a acoperi lipsa au pus la punct un mecanism menit să creeze aparența că întreaga cantitate fusese predată legal.

În acest scop, potrivit instanței, un funcționar din cadrul Primăriei Călinești - chiar viceprimarul comunei, potrivit unor surse - a fost determinat să semneze un document care consemna o situație ce nu corespundea realității din teren. Actul atesta predarea unei cantități de lemn care, în realitate, nu mai exista în depozitul secției. Hotărârea arată că documentul a fost întocmit pe baza unor date nereale, iar semnarea lui a fost posibilă deoarece persoanele implicate nu au verificat efectiv existența materialului lemnos.

În rechizitoriu, procurorii DGA descriu același episod și susțin că polițiștii, sprijiniți de o altă persoană, „au determinat un funcționar public din cadrul Primăriei Călinești să semneze un document care conținea date neconforme realității privind o cantitate de material lemnos, inițial depozitată la sediul secției și ulterior sustrasă și valorificată”.

Pentru instanță, acest episod are o gravitate aparte: Nu mai era vorba doar despre tolerarea unor transporturi ilegale sau despre primirea unor foloase necuvenite, ci despre însușirea unor bunuri aflate chiar în custodia instituției pe care cei doi aveau obligația să o reprezinte.

Procurorii: transportatorii știau că pot circula fără probleme dacă plătesc

Hotărârea instanței este completată de rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, făcut public de Direcția Generală Anticorupție după finalizarea urmăririi penale.

Procurorii susțin că, în perioada martie–mai 2025, cei doi agenți au pretins și primit în mod repetat bani și alte bunuri de la persoane implicate în exploatarea și transportul ilegal de material lemnos, în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu. În două dintre cazuri, persoanele care au remis bunurile știau că acestea reprezintă mită.

Anchetatorii mai arată că polițiștii îi sprijineau pe cei implicați pentru a evita răspunderea penală sau contravențională și se asigurau că transporturile nu sunt depistate nici de alte organe de control. Pentru aceasta, transmiteau informații confidențiale privind programul și traseele echipajelor de poliție, atât în timpul serviciului, cât și în afara programului.

Rechizitoriul vorbește despre un mecanism repetitiv, desfășurat pe parcursul mai multor luni, în care atribuțiile de serviciu erau folosite în beneficiul direct al celor implicați în exploatarea ilegală a lemnului.

De ce Tribunalul Argeș a dispus pedepse cu executare

În motivare, judecătorii explică faptul că nu au avut în vedere doar numărul mare al faptelor, ci și modul în care acestea au fost săvârșite.

Instanța arată că cei doi agenți nu au avut simple abateri disciplinare sau acte izolate de corupție, ci au construit un mod de acțiune repetitiv, desfășurat pe durata mai multor luni, prin care atribuțiile conferite de uniforma de polițist au fost folosite pentru obținerea unor beneficii personale.

Judecătorii au apreciat că activitatea infracțională a afectat grav încrederea publică în Poliția Română și tocmai de aceea au considerat că executarea efectivă a pedepselor este singura sancțiune aptă să răspundă gravității faptelor.

În urma procesului, unul dintre agenți a fost condamnat la 4 ani și 2 luni de închisoare, iar celălalt la 7 ani și 11 luni de închisoare. Alături de ei au mai fost condamnați transportatori de material lemnos, persoane care au oferit mită și un complice la fals intelectual, majoritatea primind pedepse cu suspendare.

Hotărârea Tribunalului Argeș nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Nota: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Comentarii (0)

    Articole similare