Mitul „Ambulanței Negre”: De la isteria din Parisul anului 1750 la atacul violent din Cluj

Dezinformarea reprezintă una dintre cele mai mari amenințări la adresa siguranței individuale și colective și, deși unele mituri au fost demonstrate ca fiind false, oamenii tind  să pice în plasa unor povești fabuloase mânați, în general, de frică. Acesta este și cazul atacului violent asupra unei ambulanțe din județul Cluj.

Sub falsa etichetă de „ambulanța neagră”, echipajul autosanitarei a fost atacat violent de locuitorii din Recea Cristur. Spaima cauzată de posibilitatea răpirii copiilor, coroborată cu prezența pe TikTok a unui videoclip ce susținea că „ambulanța neagră” a fost prezentă în comuna Glina, Ilfov,  a reprezentat combustibilul care i-a determinat pe locuitori să acționeze într-o manieră specifică timpurilor prea îndepărtate de zilele noastre. Dacă în loc de mașină ar fi fost vorba de o căruță, iar în loc de un videoclip, scena ar fi fost cuprinsă într-un jurnal, asemănarea dintre ceea ce s-a întâmplat în Cluj în 2026 și Parisul anului 1750 pare să fie din ce în ce mai mare.

Originea mitului privind „Ambulanța Neagră”

O posibilă istorie a acestui mit datează încă din secolul al XVIII-lea, în Franța, așa cum reiese din The vanishing children of Paris, de Arlette Farge și Jacques Revel.

În urma unui decret din anul 1749, poliției i-a revenit datoria de a curăța Parisul de vagabonzi. Șeful poliției la acea vreme, dorind să faciliteze procesul „de curățare”, a acordat bani în plus polițiștilor pentru a face cât mai multe arestări. Din dorința de a câștiga un ban în plus, echipajul poliției a decis că ținta nu mai era doar prinderea vagabonzilor,  iar abuzul în serviciu nu suna atât de rău. Astfel, au început să aresteze și copii, pentru care cereau ulterior răscumpărare, descrie volumul lui Farge și Revel.

Nu după mult timp, întreaga scenă a dobândit și o perspectivă mistică. O explicație pentru dispariția copiilor era pusă pe seama unui prinț lepros care ar fi urmat să se vindece în urma unor ritualuri oculte. O altă explicație oferită la acea vreme era aceea conform căreia copiii urmau să fie deportați în coloniile franceze din America, care duceau lipsă de populație. Cine s-ar fi gândit că, de fapt, dispariția copiilor devenise o afacere a celor care ar fi trebuit să îi apere?

De aici, putem observa că tiparul mitului a continuat să existe până în prezent sub diferite forme și a fost propagat în numeroase dintre țările europene, mai ales în cele din Blocul Comunist.

Noua formă a mitului

În ani ‘60 – ’70 în Polonia și ulterior în alte state comuniste, apare o legendă a unei mașini de tip Volga, de culoare neagră, care fura de asemenea copii, susține Petr Janeček. Șoferul acestei mașini, așa cum reiese din legende, putea fi un  evreu, un preot, un călugăr, un vampir sau Diavolul. Presupușii conducători ai Volgăi Negre erau fie din structurile Bisericii, deci dușmani ai regimului, fie o categorie etnică deja țintă a suspiciunii regimului, fie întruchipări ale răului. Același mit avea să fie propagat în majoritatea statelor comuniste, printre care și România.

Mitul este regăsit și în statele europene occidentale. În Franța, nu era vorba de un vehicul negru, ci de o dubiță albă. În 2019, acest mit a fost sursa unor atacuri violente în Paris împotriva etnicilor romi, care erau acuzați (pe nedrept) pe rețelele de socializare cum că ar fi furat copii de pe străzile orașului. Poliția franceză a declarat că acuzațiile nu sunt adevărate, așa cum reiese dintr-un articol publicat de BBC în data de 27 martie 2019.

Acest mit, împreună cu alte forme derivate ale sale, este prezent și în Marea Britanie, Spania, Italia și Germania. Ce este îngrijorător este că ele pot face în continuare furori pe rețelele de socializare.

Ce este de făcut?

Astfel de mituri sunt alimentate de frica pe care părinții o resimt atunci când ceva pare să atenteze la siguranța copiilor lor. Totuși, pentru a evita scenarii precum ceea ce s-a întâmplat la Cluj, informațiile trebuie verificate prin surse oficiale. În cazul în care există o suspiciune reală, înștiințarea în prealabil a forțelor de ordine este necesară.

„Ambulanța neagră” nu este reală. Frica pe care o produce și violența pe care o poate declanșa sunt însă cât se poate de reale.

(Teodor Rîmniceanu)