Minoritățile naționale solicită amânarea desemnării premierului cu una-două săptămâni

Liderul Grupului parlamentar al minorităților naționale, Varujan Pambuccian, i-a cerut joi președintelui Nicușor Dan să nu se grăbească cu desemnarea unui nou candidat pentru funcția de prim-ministru și să acorde partidelor încă una-două săptămâni pentru găsirea unei majorități parlamentare. După consultările de la Palatul Cotroceni, Pambuccian a afirmat că situația politică nu s-a schimbat aproape deloc în ultimele luni și că problema esențială nu este numele premierului sau tipul de Guvern, ci existența unei majorități clare care să susțină viitorul Executiv.
„Nu suntem într-o situație bună deloc. În trei luni, patru luni, nu s-a schimbat nimic, aproape nimic, nu există în momentul de față o majoritate certă. Și noi l-am rugat pe președintele Dan să amâne propunerea. Sper s-o facă”, a declarat Pambuccian după întâlnirea cu șeful statului.
Liderul minorităților consideră că o perioadă suplimentară de negocieri ar putea obliga formațiunile parlamentare să se raporteze mai mult la situația concretă din țară și mai puțin la opțiunile propriilor lideri.
„Sper ca într-o săptămână, două lucrurile să se poată schimba sub presiunea realității, pentru că ele stau de foarte mult timp departe de realitate, mai degrabă legat de dorințele unora sau altora dintre lideri și deloc legate de problemele cu care ne confruntăm și care sunt foarte serioase și țin de viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi”, a spus deputatul.
„Cheia este în existența unei majorități parlamentare”
Întrebat dacă în cadrul consultărilor a fost analizată posibilitatea desemnării unui premier tehnocrat, Pambuccian a spus că discuția despre profilul viitorului șef al Guvernului este secundară atât timp cât nu există o majoritate care să îl susțină.
„Nu am intrat în detalii de genul ăsta pentru că, indiferent de ce fel de guvern ar fi, cheia este în majoritatea parlamentară. Cheia nu este în cine-i prim-ministru, ce tip de guvern e. Cheia este în existența unei majorități parlamentare care să susțină ceva”, a declarat el.
„Cheia este în existența unei majorități parlamentare, nu există așa ceva, nu se poate merge mai departe”, a insistat Pambuccian. Relatările publicate imediat după consultări confirmă că aceasta a fost tema centrală a mesajului său către președinte.
În pofida blocajului, liderul minorităților a afirmat că experiența ultimelor luni îi dă impresia că actuala criză politică s-ar putea apropia de un deznodământ.
„Experiența, ce am trăit până acum, îmi spune că ne putem apropia de un final, nu știu dacă apoteotic, dar un final al acestei crize”, a spus Varujan Pambuccian.
Întrebat despre AUR: „Orice formulă care dă stabilitate” poate fi funcțională
Pambuccian a fost întrebat și dacă AUR ar trebui cooptat într-o viitoare formulă de guvernare.
Deputatul nu a exclus explicit o asemenea variantă și a răspuns că criteriul trebuie să fie capacitatea unei formule politice de a asigura stabilitate și de a pune capăt blocajului.
„Orice formulă care dă stabilitate și care permite deblocarea crizei ăsteia cred că este o formulă funcțională”, a afirmat liderul minorităților.
El a introdus însă o rezervă importantă, arătând că o eventuală majoritate trebuie evaluată și prin prisma condițiilor pe care partidele participante le-ar pune pentru intrarea la guvernare.
„Sigur, trebuie să fie și rațională formula respectivă, adică nu mă refer la partid, mă refer la ce cerințe ar putea să aibă unii și alții dintre actorii politici”, a spus Pambuccian.
Liderul minorităților a avertizat că există și riscuri care țin de funcționarea democratică a statului și că acestea nu trebuie ignorate doar pentru obținerea unei majorități.
„Poate o să vorbim o dată despre riscurile pe care le avem de diluare a democrației, dizolvarea ei, Doamne ferește, mai ales în lumea în care trăim acum. Și atunci, sunt câteva lucruri care par minore acum, dar care trebuie evitate. Și dacă un guvern și o majoritate se formează în jurul acestor lucruri, atunci e mai rău decât cum suntem acum”, a afirmat deputatul.
Pambuccian nu vede anticipatele drept soluție
Varujan Pambuccian s-a arătat rezervat și față de perspectiva alegerilor anticipate.
„În opinia mea, nu rescriem nimic nici cu anticipatele”, a afirmat acesta, susținând că prioritatea trebuie să fie încheierea crizei politice actuale.
„Suntem într-o criză profundă care nu mai trebuie prelungită, pentru că ea duce la deteriorarea vieții de zi cu zi a oamenilor. Și prima noastră grijă trebuie să fie, totuși, să nu uităm că nu am ajuns aici de capul nostru”, a spus Pambuccian.
„Președintele nu poate face mare lucru”
Liderul minorităților a afirmat totodată că posibilitățile președintelui Nicușor Dan de a forța ieșirea din actualul blocaj sunt limitate, în condițiile în care majoritatea trebuie constituită în Parlament.
Pambuccian a recomandat ca șeful statului să evite o intervenție directă în negocierile dintre parlamentari și partide.
„Ce să facă? Când vorbim de o majoritate din Parlament, dacă ar interveni brutal, că am mai văzut situații în care președinții au intervenit așa, ar fi acuzat că face o acțiune neconstituțională și sfatul meu ar fi să nu facă lucrul ăsta”, a declarat deputatul.
În opinia sa, soluția trebuie să vină din interiorul Parlamentului, inclusiv prin consultarea parlamentarilor dincolo de pozițiile asumate de liderii formațiunilor.
„Asta trebuie să vină din partea parlamentarilor, partidelor din Parlament, dincolo de președinții lor, dincolo de orice. Nu instig la răzmeriță pe nimeni, dar cred că trebuie consultați serios toți și trebuie mers cu părerea unei majorități a lor, ca să putem constitui o majoritate, pentru că ea se formează cu votul fiecăruia, nu se formează cu un vot dat în numele unui grup parlamentar”, a explicat Pambuccian.
Grupul parlamentar al minorităților naționale a fost programat joi la ora 11:30 la consultările convocate de Nicușor Dan pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru. Președintele a chemat pe parcursul zilei toate partidele și grupurile reprezentate în Parlament, după ce tentativele anterioare de formare a unui Guvern nu au produs până acum o majoritate stabilă.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăVarujan Pambuccian, reprezentantul minorităților din Parlament: L-am rugat pe preşedinte să amâne propunerea de premier
PoliticăMircea Abrudean dezvăluie ce a negociat Ilie Bolojan la Cotroceni: PNL a mers cu două variante
PoliticăCine o să fie „sacul de box” al politicii. Culisele formării noului guvern (surse)
Politică