Bolojan: Nu se pune problema schimbării mele de la conducerea PNL / ”Cei care doresc ca PNL să fie o clonă sau un breloc al PSD, nu au decât să plece pe drumul pe care şi-l doresc”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, duminică seara, la Timişoara, că nu se pune problema schimbării sale de la conducerea partidului, întrucât deciziile luate de liberali, inclusiv intrarea în opoziţie şi încetarea colaborării cu PSD, au fost adoptate cu o majoritate consistentă, subliniind că PNL nu va mai avea o colaborare instituţională cu social-democraţii în perioada următoare, relatează Agerpres.
Liderul liberal a explicat că actuala reprezentare a PNL în conducerea unor instituţii şi administraţii locale este rezultatul colaborării politice cu PSD din anul 2024, în mai multe judeţe, situaţie care nu poate fi modificată imediat.
„Această chestiune nu poate fi schimbată de pe o zi pe alta şi nu aceasta este propunerea pe care o facem. Vom clarifica şi din acest punct de vedere lucrurile, iar colegii care reprezintă partidul în conducerea unor instituţii, vor face şi în continuare ceea ce ţine de îndeplinirea mandatului, în reprezentarea electorilor noştri, în susţinerea administraţiilor noastre, dar este cât se poată de clar că nu va fi o colaborare între PNL şi PSD la un nivel instituţional în perioada următoare, a afirmat preşedintele PNL.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăLiderul PKK Abdullah Ocalan, transferat într-un nou loc de detenţie / Din 1999 era la izolare pe insula-închisoare din Imrali / ”Schimbarea nu-i conferă un nou statut”
PoliticăRogobete, despre nosocomiale: Un partid s-a născut și a crescut pe acest subiect. Pe drama Colectiv
PoliticăMinistrul Sănătății îl critică dur pe fostul șef CNAS, Horațiu Moldovan: „A fost un fel de slugă politică a lui Bolojan”
Politică