Marine Le Pen a fost condamnată la trei ani de închisoare: nu mai poate candida la alegerile prezidențiale

Şefa grupului parlamentar al Partidului Rassemblement national (RN, extremă dreapta), Marine Le Pen, a fost condamnată marţi, în apel, la plata unei amenzi de 100.000 de euro, trei ani de închisoare - doi cu suspendare - şi supraveghere electronică şi la 45 de luni de ineligibilitate - 30 de suspendare, relatează Le Monde, conform News.ro.
Dosarul și consecința
Le Pen, în vârstă de 57 de ani, a fost găsită vinovată anul trecut de deturnare de fonduri ale Parlamentului European.
Dosarul vizează acuzații potrivit cărora fonduri europene au fost folosite pentru plata unor asistenți care lucrau, cel puțin parțial, pentru partidul său și nu pentru activități legate de Parlamentul European.
Marine Le Pen nu va putea intra în cursa prezidențială.
Alegerile prezidențiale din Franța sunt programate anul viitor. Primul tur va avea loc pe 18 aprilie, iar al doilea tur pe 2 mai, dacă niciun candidat nu obține peste 50% din voturi.
Marine Le Pen îşi va ispăşi pedeapsa cu închisoarea prin purtarea unei brăţări electronice.
Înaintea acestei hotărâri, şefa extremei drepte franceze şi-a condiţionat o eventuală candidatură în alegerile prezidenţiale de o necondamnare la purtarea unei brărţări electronice.
Ea urmează să fie intervievată marţi seara la postul TF1.
Se reconfigurează lupta politică
În acest scenariu, candidatul Rassemblement National ar urma să fie Jordan Bardella, președintele partidului, în vârstă de 30 de ani.
Un sondaj Ifop citat de Politico arăta că el ar putea obține până la 37% în primul tur, cu peste 15 puncte procentuale în fața celui mai apropiat contracandidat în scenariile testate.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternAvertismentul Qatarului: “Consecințe catastrofale” / De ce închiderea strâmtorii Bab el-Mandeb ar putea provoca pagube și mai mari decât cea a strâmtorii Ormuz
ExternPrimarul Londrei, Sadiq Khan, își ocupă locul în Camera Lorzilor la patru ani după ce a cerut desființarea acesteia
ExternCristian Chivu a stabilit o premieră la Inter în istoria de 118 ani, transmite Gazzetta dello Sport
Extern