Lucrările avansează pe una din cele mai importante autostrăzi din România: Deschiderea circulației în 2026 pe lotul 1 depinde de finanțare și de condițiile meteo

Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7), între Săucești și Trifești, au ajuns la un stadiu de execuție de aproape 70%, iar finalizarea segmentului ține de asigurarea finanțării necesare și de condițiile meteorologice din următoarele luni.
„Lotul 1 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7) se apropie de 70%!”, a anunțat Cristian Pistol, directorul CNAIR, printr-un mesaj publicat pe Facebook.
Oficialul a anunțat că pe lotul respectiv, cu o lungime de 30,3 kilometri, constructorul, UMB, a mobilizat 500 de muncitori și 350 de utilaje în vederea finalizării lucrărilor până la finalul anului.
Ce lucrări se desfășoară pe lotul 1 al Autostrăzii Bacău – Pașcani
În prezent, echipele constructorului lucrează la structura rutieră, poduri și spațiile de servicii. De asemenea, sunt în desfășurare lucrări pentru montarea sistemelor inteligente de transport (ITS), instalarea parapetelor de protecție și realizarea marcajelor rutiere.
Deschiderea circulației în 2026 depinde de finanțare și de condițiile meteo
Tronsonul Săucești – Trifești a beneficiat de finanțare europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) până la 31 august 2026. Pentru lucrările rămase, finanțarea trebuie asigurată de la bugetul de stat, autoritățile responsabile făcând solicitările necesare.
Pistol a mai subliniat că deschiderea circulației pe acest lot în 2026 depinde în mare măsură de asigurarea fondurilor, dar și de evoluția condițiilor meteo.
Valoarea contractului pentru lotul 1 al Autostrăzii Bacău - Pașcani este de 1,638 miliarde de lei, fără TVA.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalCapcana care îi pândește pe bicicliștii și trotinetiștii din Cluj pe ploaie! Polițiștii avertizează: șinele de tramvai devin alunecoase. Cum să le treci
LocalApelul la 112 care a pus pe jar polițiștii din două orașe, inclusiv Cluj: o femeie, închisă de fostul concubin în mașină? Ce au descoperit a schimbat totul
LocalVIDEO. Chiștoace, doze și urme de urină pe scările unui spațiu comercial din Cluj. Revolta unui localnic: „Nu le pasă ce lasă în urma lor”
Local