Judecătoriile, tribunalele şi curţile de apel din România implementează de marţi normarea numărului de dosare care îi pot fi repartizate unui judecător într-o zi

Judecătoriile, tribunalele şi curţile de apel din România implementează de marţi normarea numărului de dosare care îi pot fi repartizate unui judecător într-o zi, transmite Agerpres.
Potrivit procedurii pentru gestionarea activităţii instanţelor în raport de capacitatea de procesare, principiile de normare sunt următoarele:
– ajustarea volumului de dosare în instanţă în funcţie de capacitatea reală a acesteia de la un anumit moment;
– stabilirea unei norme la nivel de număr de dosare per judecător prin raportare la datele europene;
– pe baza numărului de dosare înregistrate în fiecare instanţă şi în funcţie de numărul de judecători aflaţi efectiv în activitate la un moment dat, norma determină capacitatea zilnică a instanţei;
– normarea se realizează la nivelul instanţei/materiei juridice, iar între completuri funcţionează mecanismul de repartizare aleatorie şi echilibrată care are în vedere şi complexitatea dosarelor;
– mecanismul de normare nu exclude repartizarea pe puncte de complexitate, ci se completează cu aceasta.
Procedura stabileşte şi reguli de determinare a capacităţii zilnice:
– dacă într-o zi se înregistrează mai multe dosare decât capacitatea zilnică, instanţa va repartiza doar dosarele pe care efectiv le poate judeca raportat la normă, restul fiind plasate în lista de aşteptare în vederea judecării lor;
– dacă într-o zi se înregistrează mai puţine dosare decât capacitatea, diferenţa se reportează în ziua următoare;
– dosarele din lista de aşteptare se vor repartiza plecând de la regula FIFO (first in, first out);
– excepţie fac dosarele urgente (stabilite de CSM), care vor fi repartizate în aceeaşi zi, dar care vor fi contabilizate în capacitatea zilnică; dacă sunt mai multe dosare urgente înregistrate decât capacitatea zilnică, toate vor fi repartizate, iar capacitatea va fi reportată negativ, scopul fiind ca la nivel de an calendaristic să se păstreze pe cât posibil norma.
Comentarii (0)
Articole similare
InvestigațiiViorel Oarză, un interlop din Iași, a fost găsit împușcat în cap într-o pădure / Poliția investighează cazul
InvestigațiiTraficul feroviar a fost perturbat în centrul și nordul Olandei, după ce mai multe țevi au fost atașate intenționat de șine / Aproximativ 20 de incidente au fost raportate / Poliția a deschis o anchetă
InvestigațiiFemeie de 82 de ani, în comă după ce a fost lovită acasă de un berbec / A fost dusă la spital cu elicopter SMURD
Investigații