Intervenție a poliției în Florești, Cluj, cu două arestări

În seara aceasta, poliția a intervenit în Florești, unde doi bărbați au fost imobilizați și încătușați. Zona a fost restricționată temporar, iar martorii afirmă că ar fi fost vorba despre o acțiune legată de trafic de droguri, deși informațiile nu sunt confirmate oficial.
O intervenție a poliției a avut loc în seara aceasta în Florești, în zona podului de lângă lac, conform informațiilor transmise de un cititor Știri de Cluj. Martorul susține că în zonă au fost observate mai multe mașini și persoane care păreau să facă parte dintr-o acțiune a forțelor de ordine.
Se pare că doi bărbați au fost imobilizați și încătușați la sol, iar accesul în perimetru a fost restricționat temporar. Cititorul a menționat: „Erau doi la pământ, încătușați, iar mașinile erau blocate. Cei care au intervenit aveau cagule.”
În apropiere, mai mulți copii care se aflau în lac au fost îndepărtați din zonă pe durata intervenției. Nu este clar deocamdată care a fost motivul intervenției și dacă persoanele încătușate sunt suspecte într-un dosar penal. Martorul a sugerat că este posibil să fi fost implicate activități de trafic de droguri, dar aceste informații nu au fost confirmate oficial.
Știri de Cluj a solicitat un punct de vedere din partea autorităților și va oferi detalii suplimentare de îndată ce acestea vor fi disponibile.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalCapcana care îi pândește pe bicicliștii și trotinetiștii din Cluj pe ploaie! Polițiștii avertizează: șinele de tramvai devin alunecoase. Cum să le treci
LocalApelul la 112 care a pus pe jar polițiștii din două orașe, inclusiv Cluj: o femeie, închisă de fostul concubin în mașină? Ce au descoperit a schimbat totul
LocalVIDEO. Chiștoace, doze și urme de urină pe scările unui spațiu comercial din Cluj. Revolta unui localnic: „Nu le pasă ce lasă în urma lor”
Local