INS: Industria românească în contracţie: producţia totală scade, energia compensează parţial

Producţia industrială a scăzut, în primele cinci luni din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, atât ca serie brută (-3,3%), cât şi ca serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate (-3,1%), arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS), relatează Agerpres.
Producţia industrială, ca serie ajustată, a fost mai redusă cu 3,1%, în primele cinci luni din 2026, ca efect al scăderilor industriei prelucrătoare (-4,3%) şi industriei extractive (-1,8%). În schimb, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat s-a majorat cu 3,6%.
Potrivit INS, în luna mai din anul curent, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna precedentă cu 3,1%, datorită activităţilor derulate în industria prelucrătoare (+4,7%) şi în industria extractivă (+1,5%). La polul opus s-a situat producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, cu o scădere de 7,7%.
Ca serie ajustată, producţia industrială a consemnat o diminuare de 2,8%, de la o lună la alta, pe fondul scăderilor din cele trei sectoare industriale: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-3,2%), industria prelucrătoare (-2,4%) şi industria extractivă (-1,1%).
Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 7,3%, ca urmare a rezultatelor înregistrate de industria prelucrătoare (-7,9%), industria extractivă (-5,0%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-3,8%).
Raportat la aceeaşi perioadă, producţia industrială, ca serie ajustată, a fost mai redusă cu 5,3%, ca efect al scăderilor industriei prelucrătoare (-5,5%), industriei extractive (-4,8%) şi producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-3,1%).
Comentarii (0)
Articole similare
EnergieArabia Saudită Interceptează Drone Din Irak: Atacuri La Raftării
EnergieReactor Nuclear Transformat în Parc de Distracții: Wunderland Kalkar
EnergieVIDEO Descoperirea care ar putea rescrie tehnologiile viitorului: Un 'far' experimental ghidează fluxul de electroni exclusiv cu ajutorul luminii
Energie