FOTO Nicușor Dan: Via Transilvanica unește oameni, comunități și regiuni / „Sunt optimist în ceea ce privește viitorul economic al României” / Mesajul „Cred în România”, scris pe o bornă

Președintele Nicușor Dan a participat sâmbătă la Via Transilvanica Business Fest, organizat la Piatra Fântânele, în județul Bistrița-Năsăud, unde a vorbit despre colaborarea dintre oameni, comunități, administrație și mediul privat. Șeful statului a scris mesajul „Cred în România” pe una dintre bornele din andezit care marchează traseul Via Transilvanica, potrivit fotografiilor publicate pe pagina sa de Facebook.
„Via Transilvanica este mai mult decât un traseu. Este un proiect care unește oameni, comunități și regiuni și care ne arată cât de multe putem face atunci când alegem să lucrăm împreună”, a transmis Nicușor Dan.
Președintele a susținut că românii se cunosc prea puțin între ei, iar această distanță favorizează apariția clișeelor despre diferite categorii sociale și despre societate în ansamblu. „Avem nevoie să ne cunoaștem mai bine. Prea des privim societatea prin clișee și prea puțin prin experiența directă a dialogului și a colaborării”, a afirmat acesta.
Nicușor Dan: „Sunt optimist în ceea ce privește viitorul economic al României”
Președintele a apreciat activitatea Asociației Tășuleasa Social și implicarea voluntarilor care au contribuit la realizarea și întreținerea traseului. „Proiecte precum Via Transilvanica ne arată că putem construi împreună și că există în România oameni care aleg să facă, nu doar să vorbească despre schimbare”, a scris Nicușor Dan. El a susținut că același tip de colaborare este necesar și în economie și a promis un dialog mai strâns între instituțiile statului și mediul privat.
„Sunt optimist în ceea ce privește viitorul economic al României. Iar pentru a transforma acest optimism în rezultate, avem nevoie de dialog și de încredere”, a afirmat președintele, la o zi după ce l-a nominalizat pe europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru.
Via Transilvanica Business Fest este o inițiativă a Fundației Deloitte și a Asociației Tășuleasa Social, dedicată dialogului dintre mediul de afaceri, societatea civilă și administrația publică.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăDiagnosticul lui Nicuşor Dan: Cel mai mare defect al nostru, ca societate, este că nu prea ştim să lucrăm împreună
PoliticăSondaj lansat de Claudiu Manda înaintea discuțiilor cu Siegfried Mureșan
PoliticăNumele premierului desemnat nu se pronunță așa cum este scris. Cum se citește corect numele Siegfried Mureșan
Politică