FOTO Dezastru ecologic în Ardeal: Comisarii Gărzii de Mediu au sesizat Parchetul, după descoperirea unor nereguli grave

Comisariatul Judeţean Cluj din cadrul Gărzii de Mediu anunţă că a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda după ce deşeuri, dintre care unele arse şi îngropate, au fost găsite pe un teren din comuna Mihai Viteazu, relatează News.ro.
Fapte grave
„Deşeurile nu dispar dacă sunt arse sau îngropate”, transmit comisarii de mediu, arătând că faptele de incendiere şi îngropare a deşeurilor sunt unele grave, iar deşeurile arse şi băgate sub pământ afectează solul şi calitatea apelor.
Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Cluj au verificat terenul din comuna Mihai Viteazu, pe care exista suspiciunea că sunt gestionate ilegal deşeuri după ce au primit o sesizare în acest sens.
În urma controlului, au fost descoperite deşeuri din construcţii, materiale plastice şi alte resturi abandonate pe un amplasament neautorizat.
„O parte dintre deşeuri ar fi fost incendiate, iar altele îngropate, în încercarea de a fi eliminate în afara circuitului legal. Astfel de practici nu înseamnă doar „curăţarea” unui teren. Arderea plasticului şi a altor materiale poate elibera în aer substanţe toxice, iar îngroparea deşeurilor poate afecta solul şi apele subterane. În final, consecinţele sunt suportate de întreaga comunitate. Pentru că faptele constatate sunt grave şi pot intra în sfera penală, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Cluj a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda”, informează, vineri, Garda de Mediu.
Verificările continuă
Comisarii de mediu transmit că „deşeurile nu dispar dacă sunt arse sau îngropate” şi anunţă că vor continua verificările şi vor urmări readucerea amplasamentului la o stare care să nu pună în pericol mediul şi sănătatea oamenilor.
Instituţia precizează că cercetările pe care procurorii le vor face vor stabili cine este responsabil şi în ce condiţii au fost eliminate deşeurile.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalModificări pe ruta Cluj-Napoca – Tg. Mureș. Mai multe trenuri, afectate de lucrările la infrastructură
LocalTrafic infernal, chirii tot mai mari și taxe piperate la fiecare pas: Primele sfaturi pe care le-a primit un orădean de la clujeni când a vrut să se mute
LocalMomente de groază pentru o clujeancă într-un troleibuz: „Trei indivizi au încercat să taie cureaua genții ca să mi-o fure. Oameni minunați au intervenit”
Local