FOTO. Competiție spectaculoasă la Cluj! Pompierii și-au testat limitele în două zile de concurs intens

Clujul a găzduit etapa zonală a concursurilor destinate serviciilor profesioniste pentru situații de urgență, o competiție de tradiție care a reunit pompieri din nord-vestul țării. După două zile de probe solicitante, cei mai buni salvatori au fost recompensați pentru performanțele lor.
Potrivit unui mesaj transmis de ISU Cluj, întrecerea a reprezentat nu doar o competiție sportivă, ci și o demonstrație de profesionalism, spirit de echipă și camaraderie.
„Au fost două zile intense, în care pompierii sportivi au dat tot ce au avut mai bun la fiecare probă. Putem spune că aceste competiții unesc oamenii în adevăratul sens al cuvântului și ne arată cât de importantă este munca în echipă”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.
Festivitatea de premiere a fost oficiată de prefectul județului Cluj, Maria Forna, alături de reprezentanți ai conducerilor inspectoratelor pentru situații de urgență din nord-vestul țării. În clasamentul general pe echipe, podiumul a fost ocupat de:
- Locul I – ISU Bihor
- Locul II – ISU Timiș
- Locul III – ISU Cluj
Reprezentanții ISU Cluj i-au felicitat pe toți participanții pentru determinarea și profesionalismul de care au dat dovadă pe parcursul competiției.
„Ați demonstrat spirit de luptă, camaraderie și puterea de a depăși orice obstacol, valori atât de importante în meseria noastră!”, au transmis aceștia.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalZiua Internațională Alzheimer, marcată la Cluj: Zeci de persoane și-au testat memoria gratuit, iar specialiștii pregătesc un eveniment dedicat pacienților
LocalCluj Bike Fest, ediția a doua: peste 800 de participanți și susținători pe platoul Wonderland
LocalUn clujean și-a snopit bunicul de 80 de ani în bătaie! Un telefon a fost motivul bătăii: Când au venit polițiștii și-a amenințat ambii bunici cu moartea
Local