Fără apă la robinet în Cluj-Napoca! Ce străzi sunt afectate de avaria apărută luni

Clujenii de pe două străzi din municipiu vor rămâne temporar fără apă potabilă luni, 14 septembrie, din cauza unor lucrări de remediere a unor avarii la rețeaua publică de alimentare cu apă.
Potrivit unui buletin informativ transmis de Compania de Apă Someș, furnizarea apei potabile este întreruptă în următoarele zone:
Este vorba de strada Tache Ionescu, pe tronsonul dintre strada Arieșului și strada Diaconul Coresi și Calea Dorobanților, pe tronsonul cuprins între numerele 93 și 101.
Pentru ambele zone, ora estimată pentru reluarea furnizării apei este 15:00.
Compania de Apă Someș precizează că intervențiile sunt necesare pentru remedierea avariilor și că, din cauza caracterului neprevăzut al acestora, întreruperea furnizării apei poate fi necesară imediat.
„Ne cerem scuze pentru situația creată independent de eforturile Companiei de a asigura continuitatea serviciului, neexistând modalități alternative de furnizare a apei”, transmite compania.
Reprezentanții Companiei de Apă Someș mai spun că fac eforturi pentru a anunța cât mai operativ avariile și pentru a comunica orele estimate de reluare a serviciului la parametri normali.
Locuitorii din zonele afectate sunt sfătuiți să țină cont de întrerupere și să își asigure, pe cât posibil, necesarul de apă pentru perioada în care furnizarea este sistată.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalCapcana care îi pândește pe bicicliștii și trotinetiștii din Cluj pe ploaie! Polițiștii avertizează: șinele de tramvai devin alunecoase. Cum să le treci
LocalApelul la 112 care a pus pe jar polițiștii din două orașe, inclusiv Cluj: o femeie, închisă de fostul concubin în mașină? Ce au descoperit a schimbat totul
LocalVIDEO. Chiștoace, doze și urme de urină pe scările unui spațiu comercial din Cluj. Revolta unui localnic: „Nu le pasă ce lasă în urma lor”
Local