Dominic Fritz, acuzat că ignoră o decizie a instanței: tensiuni la Primăria Timișoara după blocarea reorganizării

Fostul șef al ANAF și fost europarlamentar Sebastian Bodu îl critică pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz, după ce Tribunalul Timiș a suspendat mai multe hotărâri ale Consiliului Local Timișoara prin care administrația locală a aprobat reorganizarea unor structuri din primărie și din instituțiile subordonate. Bodu arată că administrația Fritz refuză, în fapt, să aplice efectele hotărârii judecătorești, după ce mai mulți angajați afectați de reorganizare ar fi încercat să revină la serviciu și nu ar fi fost primiți în clădire.
Scandal cu angajați și poliție la Primăria Timișoara
Mai mulți angajați ai administrației timișorene au mers miercuri la Primărie, după ce instanța a suspendat actele prin care fuseseră puse în aplicare reorganizările. Aceștia nu ar fi fost lăsați să își reia activitatea, motiv pentru care a fost chemată poliția. Polițiștii s-au deplasat la sediul Primăriei Timișoara, iar IPJ Timiș a transmis că intervenția a avut rolul de a preveni un eventual conflict, angajații fiind îndrumați să se adreseze ITM.
În postarea sa, Sebastian Bodu afirmă că „s-au dus vremurile în care useriștii erau toți pentru justiție” și îl acuză pe Dominic Fritz că tratează primăria „pe persoană fizică”. Fostul europarlamentar susține că, odată suspendată hotărârea Consiliului Local, funcționarii ar trebui să își continue activitatea „ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”.
„E-he, s-au dus vremurile în care useriștii erau toți pentru justiție. Justiția era bună doar când îi plesnea pe alții. Acum, când îi plesnește pe ei, ignoră hotărârile judecătorești. A stabilit instanța că HCL e suspendat, deci nu produce efecte, astfel că funcționarii trebuie să-și continue activitatea ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat? A zis. Și ce? Fritz a luat primăria pe persoană fizică. Bine, Fritz a luat și prefectura tot pe persoană fizică, odată ce prefectul refuză să pună în executare hotărârea judecătorească definitivă prin care același Fritz a fost declarat în conflict de interese, cu consecința revocării din funcția de primar. S-a făcut referendum la USR și s-a decis că Fritz rămâne, iar prefectul USR ascultă de partid, nu de justiție. Până i-o face unu’ plângere penală pentru refuzul de executare a unei hotărâri judecătorești…”, notează Bodu.
Ce a suspendat instanța
Hotărârea invocată în acest caz a fost pronunțată de Tribunalul Timiș, pe 29 iunie 2026. Instanța a admis în parte cererea formulată de Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Municipiului Timișoara și din serviciile publice subordonate Consiliului Local. Tribunalul a suspendat executarea HCL nr. 189/2026, 190/2026, 191/2026 și 192/2026, până la pronunțarea instanței de fond. Hotărârea este executorie, dar poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Actele suspendate vizau reorganizarea Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara, reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, desființarea Direcției Generale Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar și reorganizarea Poliției Locale Timișoara. Instanța a suspendat și o serie de acte subsecvente, inclusiv notificări, preavize, decizii și anunțuri de examen emise în aplicarea reorganizării.
Reforma administrativă anunțată de Fritz
Reorganizarea fusese prezentată de Primăria Timișoara ca parte a unui proces de reducere a cheltuielilor și de adaptare la prevederile OUG nr. 7/2026. În aprilie, municipalitatea anunța că primarul Dominic Fritz propune desființarea a 138 de posturi în aparatul de specialitate, Direcția Fiscală, Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar și Sport Club Municipal, precum și reducerea a 86 de posturi la Poliția Locală. Primăria estima o economie anuală de aproximativ 13 milioane de lei.
Una dintre cele mai sensibile măsuri a fost desființarea Direcției Generale Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar. HCL 191/2026 prevede expres desființarea acestei direcții, încetarea raporturilor de serviciu sau de muncă ale angajaților și preluarea patrimoniului și a procedurilor aflate în derulare de către Municipiul Timișoara. Hotărârea a fost adoptată cu 20 de voturi pentru, 2 împotrivă și 2 abțineri.
Cine este Sebastian Bodu
Sebastian Bodu este jurist, fost președinte al ANAF și fost europarlamentar. A condus Agenția Națională de Administrare Fiscală în perioada 2005-2007, apoi a fost deputat în Parlamentul European între 2007 și 2014. Ulterior, a fost consilier de stat al premierului în perioada 2020-2021 și consilier al vicepremierului în perioada 2021-2023.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalO familie s-a mutat într-un garaj din Cluj-Napoca. Locuitorii cer intervenția autorităților
LocalModificări pe ruta Cluj-Napoca – Tg. Mureș. Mai multe trenuri, afectate de lucrările la infrastructură
LocalTrafic infernal, chirii tot mai mari și taxe piperate la fiecare pas: Primele sfaturi pe care le-a primit un orădean de la clujeni când a vrut să se mute
Local