Doi ani aiuritori în politica românească (OPINIE)

De la început trebuie să declar că nu am niciun parti-pris în politica din România (țară în care nu locuiesc), pe care o urmăresc zilnic, vrând-nevrând, de pe pagina publicației cu care colaborez – G4Media.

Ocazional, în ultimii doi ani am avut contacte directe cu alegătorii români și, cu un prilej chiar cu un politician de frunte.

Am să mă refer la ultimii doi ani pentru că mi se pare această perioadă una dintre cele mai bizare din istoria României în ultimii 37 de ani, cu consecințe potențial devastatoare.

Povestea mea începe acum exact doi ani, pe 13 noiembrie 2024, la Londra, cu prilejul vizitei prim-ministrului la acea vreme și candidatului în alegerile prezidențiale din partea PSD, Marcel Ciolacu.

Am participat la o conferință de presă la sediul Institutului Cultural Român, când, la rugămintea colegilor de la G4Media, i-am pus o întrebare premierului Ciolacu, anume despre plata pentru zborurile sale private la Monaco și cine i le-a plătit. Ciolacu a negat că ar fi zburat la Monaco și a încercat o glumă stupidă, cum că ar fi fost poate tatăl său care a zburat.

Cert este că de atunci și până la primul tur de scrutin din 24 noiembrie, zborurile private și așa numita afacere Nordis au dominat campania electorală a lui Ciolacu, care în final s-a clasat pe locul 3. Dintr-o sursă sigură am aflat că Ciolacu a dat vina pe acoperirea campaniei sale de către G4Media pentru calificarea în turul al doilea al scrutinului prezidențial.

Pe 22, 23 și 24 noiembrie 2024 am mers la secțiile de votare din Londra (cel mai mare oraș românesc în afara României și Republicii Moldova, cu 200 până la 300 de români), în număr de 36, unde am constatat popularitatea enormă a lui Călin Georgescu, printre votanții care aparțineau covârșitor clasei muncitoare (constructori, șoferi, menajere, vânzători, magazioneri, etc). Din discuțiile cu ei era foarte clar că singura lor sursă de informații erau rețelele sociale, cu precădere Tik Tok. Călin Georgescu s-a clasat pe primul loc în Regatul Unit, obținând aproape jumătate din cele circa 150.000 de voturi exprimate, în timp ce candidata Uniunii Salvați România, Elena Lasconi, a obținut aproape un sfert.

Pe Călin Georgescu îl știam din 1991, pe vremea când era șefului tineretului Partidului Ecologist Român și de pe atunci avea “papagal”. L-am reîntâlnit întâmplător, cândva la sfârșitul anilor 1990, în parcul de la Ateneul Român. Am avut o scurtă discuție cu el, care m-a făcut să vreau să plec cât mai repede de acolo, pentru că mi-era clar că individului “îl filau lămpile”.

Elena Lasconi m-a făcut impresia unei persoane cu un grad redus de alfabetizare politică (eufemistic vorbind). Un exemplu sunt cunoștințele sale despre conflictul Israel – Hamas din Gaza, pentru care avea ca sursă, potrivit propriilor declarații, pe fiica ei din Franța, militantă pro-palestiniană.

Pe 29, 30 noiembrie și 1 decembrie 2024 am mers din nou la secții de votare din Londra la alegerile parlamentare. Fără surprize, votanții cu care vorbeam au votat pentru Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), SOS România și Partidul Oamenilor Tineri (POT), uneori într-o combinație dintre ele la Senat și Camera Deputaților. În fapt ei votau pentru partidele pilotate de George Simion, Diana Șoșoacă și Călin Georgescu (prin Anamaria Gavrilă, o persoană aflată uneori în conflict cu limba română).

Parlamentul ales la sfârșitul anului 2024, același în funcțiune azi, avea în componență peste 1/3 dintre parlamentari aparținând partidelor AUR, SOS și POT, considerate extremiste de dreapta, un record după decembrie 1989.

Rezultatul scrutinul parlamentar a fost evident influențat se succesiunea aberantă – turul 1 prezidențiale, parlamentare, turul 2 prezidențiale și avea să aibă o urmare nefastă la care mă voi referi mai târziu.

Pe 6 decembrie am plecat din nou prin Londra la secții, în prima zi a votării în Diaspora și când eram pe undeva prin estul capitalei britanice văd pe telefonul mobil că turul al doilea al alegerilor prezidențiale a fost anulat de Curtea Constituțională.

Au urmat tot felul de comunicate ale autorităților, care mai de care în doi peri, care menționau o ingerință externă în scrutin, lăsând să se înțeleagă că ar fi provenit din Rusia. Sprijinitorii lui Georgescu, Simion, Șoșoacă și ai partidelor AUR, SOS, POT proaspăt intrate în parlament au ieșit în stradă și pe unii dintre ei i-am văzut la Londra cu lozinca devenită celebră “Turul 2 înapoi!”.

S-a format în pripă un guvern PSD, PNL, USD, UDMR cu sprijin din partea grupului minorităților naționale altele decât cea maghiară, condus de același jalnic Ciolacu. Mandatul președintelui Klaus Iohannis a expirat pe 21 decembrie 2024, dar având în vedere situația de criză constituțională el a rămas în funcție până pe 12 februarie 2025 când a demisionat și a fost înlocuit de președintele Senatului, Ilie Bolojan.

Alegerile prezidențiale repetate au fost convocate pentru 4 și 18 mai 2025, cu Georgescu și Șoșoacă (a doua oară) descalificați de Curtea Constituțională. De altfel, ambii au fost cercetați penal, Georgescu pentru mai multe infracțiuni, incluzând tentativă de lovitură de stat și propagandă legionară, pentru care a și fost trimis în judecată, iar Șoșoacă pentru propagandă legionară – e cunoscut clipul video pe internet în care declama: “Trăiască Legiunea și Căpitanul!”

În aceste condiții, candidatul extremei drepte sau “suveranist” a fost în mod inevitabil George Simion. Am fost din nou la secțiile de votare la primul tur pe 2, 3 și 4 mai și apoi la turul 2 pe 16, 17 și 18 mai, nu doar în Londra ci și la Northampton și Watford și de data aceasta am remarcat un sprijin mai mare pentru Simion decât pentru Georgescu în noiembrie 2024. El avea să obțină în Marea Britanie aproape 65% din voturi față de aproape 25% Nicușor Dan, candidatul sprijinit de USR.

De data aceasta am întâlnit numeroși votanți neoprotestanți, în special penticostali, care votau masiv pentru Simion. Într-o duminică, la o secție din Harrow, nord vestul Londrei, am vorbit un pastor care venise cu enoriașii săi să voteze. Mi-a spus că a votat pentru Simion ca reprezentând valorile creștine. I-am reamintit că acesta o amenințase pe Șoșoacă în plenul parlamentului: “Te agresez sexual, scroafo!” și l-am întrebat dacă un astfel de comportament este creștinesc. A recunoscut că nu este, dar a adăugat că probabil Simion a fost provocat.

De altfel, la cea mai mare secție de votare din istoria alegerilor din România – Harrow 3, organizată într-o sală a unei biserici ortodoxe grecești – unde au votat aproape 10.000 de alegători în trei zile, pe stradă, la intrare, erau mese unde se vindeau cărți religioase creștine.

Deși Simion a obținut 41%, față de 21% pentru Dan, victoria în turul al doilea i-a aparținut acestuia din urmă, cu 53,6% la 46,4%, el fiind perceput ca un candidat salvator în fața pericolului “extremist” reprezentat de Simion.

Ciolacu a demisionat și a fost înlocuit de Bolojan, care a continuat formula “guvern de uniune națională”, PSD – PNL – USD – UDMR.

Situația catastrofală a finanțelor publice – deficit bugetar 9% din Produsul Intern Brut în anul electoral 2024 – ar fi trebuit să concentreze eforturile politicienilor. Dar președintele Dan a ponit o vendetă aproape personală împotriva “Legii Vexler”, o propunere legislativă inițiată de deputatul Federației Comunităților Evreiești, Silviu Vexler, care amenda relativ minor Ordonanța de urgență 31/2002, text de lege care incriminează, între altele, negarea Holocaustului, apologia criminalilor de război condamnați și propaganda legionară și care este aplicată extrem de rar. Președintele a contestat-o la Curtea Constituțională susținând că textul e prea vag și poate da naștere la abuzuri în aplicare și după ce Curtea Constituțională i-a respins unanimitate contestația, șeful statului s-a încăpățânat să o trimită cu obiecții pentru a o nouă dezbatere. Parlamentul a adoptat-o în aceeași formă și președintele Dan a fost să o promulge ca legea 241 în decembrie 2025.

În acest timp, guvernul a încercat să se pună de acord cu reducerea deficitului bugetar, provocând nemulțumirea unei importante părți a populației, care beneficiase în 2024 de pomenile electorale ale guvernului PSD – PNL de atunci. Bolojan, care acum era și lider al PNL în locul catastrofalului general de armată în retragere, Nicolae Ciucă, a devenit un fel de țap ispășitor, cu PSD (care sub conducerea lui Ciolacu distribuise alături de PNL pomenile electorale menționate) devenind din ce în ce mai amenințător la adresa guvernului, când își vedea feudele sectoriale sau teritoriale amenințate.

Guvernul “Racul, broasca și o știucă” a căzut pe 5 mai 2026 în urma unei moțiuni de cenzură inițiate de liderul PSD, Sorin Grindeanu, sprijinită de partidele extremiste în frunte cu AUR.

Criza guvernamentală a durat până pe 20 octombrie 2026 când parlamentul – a cărui legitimitate a devenit mai mult decât îndoielnică după aproape doi ani – a aprobat guvernul condus de fostul secretar de stat la ministerul de externe Luca Niculescu (și fost coleg cu mine la Radio France Internationale România), un premier fără afiliere politică, într-un cabinet dominat de PSD, care s-a aliat informal cu AUR în parlament pentru distribuirea de posturi publice.

În sondajele de opinie AUR s-a instalat în frunte cu 35 – 40% în intențiile de vot, deși acum are o (co)responsabilitate, fie și indirectă, în guvernarea țării.

Și am ajuns exact la doi ani de când mi-am început povestirea cu minciunile lui Ciolacu, un individ extrem de neplăcut, cu comportament de fante de mahala, la jumătatea mandatului parlamentului. România este ca o corabie fără cârmaci, cu un echipaj incompetent și dezorientat. Președintele Dan pare din ce în ce mai izolat și rupt de realitatea unei Românii din care tot mai mulți tineri (în special) își doresc să emigreze, cu o clasă politică indolentă, o justiție care pare mai interesată să-și apere privilegiile decât să aplice corect legea și cu o populație în proporție de peste 40% analfabetă funcțional (și probabil în proporție de 2/3 analfabetă politic) exasperată de cei care o conduc, pe care tot ea i-a ales și care la urma urmei provin din rândurile ei.

Am scris pe Facebook că găsesc viața politică din România mediocră și plicticoasă. Îmi aduc aminte de anii 1990 – 1991 când eram reporter parlamentar la România liberă și comparând cu ziua de azi, acum 35 de ani totul era mult mai interesant, atunci măcar existau diferențe ideologice între partide.

Istoria ultimilor doi ani este aiuritoare pentru că pentru un observator detașat ea nu are nicio logică. Ideologul FSN Silviu Brucan spunea în 1990 că vor trece 20 de ani până ce românii vor deprinde democrația. A devenit un clișeu să spui că a fost optimist, dar cum altfel poți explica această situație politică aiuritoare