Dispută fără precedent în Israel: Armata îl contrazice pe ministrul Apărării

Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a anunțat duminică seară înlocuirea comandantului armatei israeliene responsabil de Cisiordania. Armata l-a contrazis imediat, transmițând că generalul își păstrează funcția, transmite Mediafax.
Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a anunțat în cursul serii de duminică că îl va înlocui pe comandantul armatei israeliene responsabil de Cisiordania. Potrivit The Times of Israel, armata israeliană (IDF) a reacționat imediat și a transmis că generalul își va păstra funcția, declanșând o dispută publică rară în Israel între conducerea politică și cea militară.
Șeful Apărării israeliene susține că generalul a acționat împotriva politicii sale, sprijinind prelungirea unui ordin de restricție împotriva unui colonist israelian suspectat că a participat la un atac violent asupra unui palestinian, într-un sat din Cisiordania.
Ministrul a precizat că i-a cerut generalului să nu reînnoiască ordinul administrativ de restricție impus colonistului, însă acesta și Procuratura Militară au contestat în instanță decizia de eliberare a acestuia. Colonistul fusese plasat în detenție după ce a încălcat ordinul de restricție, care îi interzicea să revină în colonia israeliană unde locuia. „Au făcut-o împotriva poziției mele. Comandantul trebuie să țină cont de politica mea”, a declarat Katz.
Ministrul Apărării a anunțat și înlocuitorul actualului comandant, precizând că are „control absolut” asupra armatei.
La scurt timp după declarațiile ministrului, șeful Statului Major, Eyal Zamir, a transmis că nu intenționează să îl înlocuiască pe actualul comandant al Comandamentului Central în această perioadă și că anunțul ministrului nu a fost coordonat cu conducerea armatei.
Potrivit armatei, în actualul context de securitate nu sunt avute în vedere schimbări în rândul comandanților aflați în funcții-cheie, iar orice astfel de decizii trebuie luate conform procedurilor militare. IDF a precizat că actualul comandant beneficiază de încrederea deplină a șefului Statului Major.
Declarațiile ministrului Apărării au fost criticate de liderii opoziției, care au acuzat ministrul că politizează armata. Fostul șef al Statului Major și liderul formațiunii de opoziție Yashar, Gadi Eisenkot, a calificat episodul drept „un minim fără precedent” în relațiile dintre conducerea politică și cea militară, adăugând că armata „nu trebuie folosită ca instrument în alegerile interne ale partidelor”. Eisenkot făcea referire la alegerile interne pe care partidul Likud al premierului Benjamin Netanyahu le va organiza pe 17 august, înaintea alegerilor legislative programate pentru 27 octombrie.
De cealaltă parte, reprezentanți ai extremei drepte au salutat poziția lui Israel Katz, susținând că șeful armatei israeliene responsabil de Cisiordania ar fi fost prea indulgent față de violențele palestiniene și prea dur cu coloniștii israelieni.
Nu este prima dispută între ministrul Apărării și șeful Statului Major. Cei doi s-au confruntat public și în 2025, pe tema numirilor în funcțiile de conducere din armata israeliană.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternVIDEO. Cum arată scena uriașă de la UNTOLD 2026: Are 38 de metri înălțime și 130 de metri lățime: „Practic nu ar încăpea pe multe stadioane din lume”
ExternStat european afectat masiv de un atac cibernetic - Datele a zeci e mii de firme au fost furate
ExternGabriela Prisăcariu a ajuns de urgență la spital înainte să plece în vacanță. Ce a pățit soția lui Dani Oțil
Extern