Politică

Diagnosticul lui Nicuşor Dan: Cel mai mare defect al nostru, ca societate, este că nu prea ştim să lucrăm împreună

Sursa originală →
Diagnosticul lui Nicuşor Dan: Cel mai mare defect al nostru, ca societate, este că nu prea ştim să lucrăm împreună

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, sâmbătă, la evenimentul 'Via Transilvanica Business Fest' de la Piatra Fântânele, din judeţul Bistriţa-Năsăud, că cel mai mare defect al nostru, ca societate, este că nu prea ştim să lucrăm împreună.

„Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, cred că lucrul cel mai important este faptul că uneşte comunităţi, pentru că noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi, din cauza asta, şi gândim în clişee unii despre alţii, şi gândim în clişee şi despre noi, ca societate, de multe ori. Şi atunci, cu cât mai mult reuşim să stăm de vorbă şi să vedem cum vedem lumea fiecare dintre noi, o să reuşim şi noi, ca societate, să ne asumăm aşa cum suntem şi cu bune şi cu rele”, a declarat preşedintele Nicuşor Dan în cadrul evenimentului.

„Poate o să reuşim să depăşim, în opinia mea, cel mai mare defect al nostru ca societate, nu prea ştim să lucrăm împreună”, a subliniat şeful statului.

Prioritatea numărul 1 pentru Nicușor Dan

El a mai spus că primul lucru pe care trebuie să-l facem este să corectăm dezechilibrul pe educaţie între urban şi rural.

„Eşti o familie tânără cu copii, ăsta e primul lucru la care te gândeşti, dacă copilul tău are o şansă egală. Şi aici e o chestiune de viziune, e o chestiune de bani, pentru a stimula. Pentru că, evident că pentru un profesor tânăr, sau pentru orice fel de profesor, e mai tentant să lucreze la oraş”, a mai afirmat preşedintele.

„Eu cred că prin eforturile pe care România le-a făcut pe infrastructură, în ultimii ani, e mult mai uşor să decizi să trăieşti într-o sat şi să lucrezi, dacă aşa se întâmplă, la 30 de km la 20 de km, astfel încât să fie viabil economic pentru pentru o familie tânără care se decide să rămână sau să se mute în sat”, a subliniat Nicuşor Dan.

Via Transilvanica - un proiect care uneşte oameni

Șeful statului a dat exemplul Via Transilvanica, despre care a spus că este mai mult decât un traseu, este un proiect care uneşte oameni, comunităţi şi regiuni şi care ne arată cât de multe putem face atunci când alegem să lucrăm împreună.

”Această capacitate de a construi împreună trebuie să se regăsească şi în economie. Sunt optimist în ceea ce priveşte viitorul economic al României. Iar pentru a transforma acest optimism în rezultate, avem nevoie de dialog şi de încredere”, a mai spus preşedintele. 

Nicuşor Dan are încredere în sectorul privat

Şeful statului a mai spus că are mare încredere în sectorul privat din România.

”Eu am o mare încredere în privatul din România, şi obiectiv, mă întâlnesc cu oameni, străini, din mediul financiar, politicieni, care au văzut această evoluţie spectaculoasă, economică a României şi evident că asta vi se datorează, uneori, în ciuda a ce a făcut statul, trebuie să fim foarte direcţi. Deci eu sunt extrem de optimist pe viitorul economic al României şi o să încerc, în măsură în care o să reuşesc, ca statul să vă înţeleagă mai bine şi să reuşim să lucrăm. În trei cuvinte, eu sunt foarte optimist şi am încredere”, a mai spus preşedintele.

Comentarii (0)

    Articole similare