De ce începem să vorbim și să ne comportăm ca localnicii după o călătorie?

Unii oameni nu se întorc din vacanță doar cu suveniruri, ci și cu un accent nou, un stil vestimentar diferit sau obiceiuri împrumutate din locurile pe care le-au vizitat. Psihologii și antropologii spun că acest fenomen are explicații surprinzătoare, scrie BBC.

Când avea puțin peste 20 de ani, autorul articolului nu știa exact ce își dorește să facă în viață. Dorința de a călători l-a făcut să se mute la Praga.

După trei ani petrecuți în capitala Cehiei și sute de halbe de bere pilsner, s-a întors în Statele Unite cu ceva la care nu se aștepta: un accent diferit și o imagine complet schimbată.

Părul lung și blond închis fusese înlocuit de unul scurt și decolorat, stilul vestimentar simplu făcuse loc hainelor androgine, iar felul în care vorbea avea un accent care părea un amestec între ceha vorbită în Boemia și o anumită afectare.

Familia nu a apreciat deloc transformarea.

„Privind în urmă, probabil că nici mie nu mi-ar fi plăcut acea versiune a mea”, mărturisește autorul.

De ce preluăm obiceiurile locurilor pe care le vizităm?

Mulți turiști se întorc din vacanță cu fotografii și povești despre experiențele trăite.

Există însă și persoane care aduc acasă ceva mai puțin obișnuit: accentul, expresiile, gesturile, stilul vestimentar sau chiar obiceiurile cotidiene ale localnicilor.

Exemplele sunt numeroase.

Autorul spune că cunoaște o americancă care, după o călătorie în Bhutan, a început să încheie toate e-mailurile cu salutul „Namaste”.

Un prieten care a locuit pentru scurt timp în Italia gesticulează acum ca italienii ori de câte ori este nedumerit.

Iar aproape toți cei care au fost în Costa Rica repetă constant expresia „pura vida”, însoțită de celebrul gest „shaka”, asociat culturii hawaiiene.

Fenomenul nu este nou.

Madonna a fost intens ironizată în perioada în care locuia în Marea Britanie, după ce a început să vorbească cu un accent britanic.

Accentul poate fi preluat fără să ne dăm seama

Potrivit cercetărilor, oamenii tind să imite în mod inconștient modul în care vorbesc cei din jur.

Dacă petrec suficient timp într-un anumit loc, este perfect posibil să înceapă să preia accentul local fără să își propună acest lucru.

Călătoriile pot accelera acest proces.

Călătoriile schimbă felul în care ne vedem pe noi înșine

Pentru mulți oameni, experiențele trăite în alte țări au un impact profund.

Dr. Charlotte Russell, psiholog clinician și fondatoarea platformei The Travel Psychologist, spune că unele obiceiuri adoptate în vacanță reprezintă încercări de a păstra vie legătura emoțională cu locurile vizitate.

„Cea mai evidentă explicație este că oamenii se conectează profund cu experiența trăită într-un anumit loc și vor să păstreze acel sentiment și după ce se întorc acasă.”

Russell oferă chiar propriul exemplu.

Ea spune că iubește cuvântul grecesc „parakalo”, care înseamnă „te rog”, dar are și alte sensuri legate de politețe și disponibilitate.

„Îmi place cum sună și modul în care exprimă respectul față de ceilalți. Totuși, nu îl folosesc în mod ostentativ. Îl spun doar când sunt în Grecia sau când vorbesc cu prietenii mei greci. Pentru mine este o modalitate de a păstra legătura cu acea cultură.”

Uneori este și o modalitate de a impresiona

Există însă și o altă explicație.

Potrivit lui Charlotte Russell, unii oameni folosesc intenționat expresii sau gesturi străine pentru a transmite celor din jur că sunt persoane experimentate și călătoresc mult.

„În unele cazuri, acest comportament poate transmite chiar un sentiment de superioritate.”

Dorința de a deveni „celălalt”

Antropologul Gareth Barkin, profesor la University of Puget Sound din Washington, spune că unii turiști adoptă obiceiurile localnicilor din respect autentic pentru cultura acestora.

El face referire la filozoful francez René Girard, care a introdus conceptul de „dorință mimetică”.

Ideea este că, atunci când călătorim, nu vrem doar să admirăm peisajele sau să gustăm preparatele locale, ci încercăm, conștient sau nu, să absorbim cultura locului.

„Chiar și atunci când vizităm țări dezvoltate, precum Franța sau Japonia, avem tendința să le percepem ca fiind mai autentice decât propria noastră viață modernă.”

Prin imitarea accentului, gesturilor sau comportamentului localnicilor, oamenii încearcă, fără să își dea seama, să devină parte din acea cultură.

Nu toate destinațiile au același efect

Barkin spune că există și un fenomen numit „prestige bias”.

Oamenii tind să copieze comportamentul persoanelor sau culturilor pe care le admiră.

În cazul turiștilor americani, țări precum:

• Marea Britanie;
• Franța;
• Italia;
• Grecia

au un prestigiu cultural ridicat.

De aceea, un american care începe să vorbească cu accent britanic la Londra sau să gesticuleze ca italienii la Roma încearcă, într-un fel, să împrumute o parte din prestigiul social asociat acelor locuri și să transmită că aparține acelui mediu.

Rețelele sociale au schimbat și ele fenomenul

Profesorul consideră că turismul de masă și rețelele sociale au modificat în ultimii ani această tendință.

În loc să admire doar destinațiile clasice, mulți turiști occidentali caută acum comunități rurale, indigene sau mai puțin dezvoltate, pe care le percep drept mai autentice.

Acest lucru îi determină să adopte și mai ușor obiceiurile locale.

Autorul oferă câteva exemple:

• turistul care, după o lună petrecută în Guatemala, mănâncă exclusiv tortilla din porumb preparată tradițional;
• canadianul întors din Laos care salută pe toată lumea printr-o plecăciune;
• europenii care, după o călătorie în India, continuă să poarte sari sau dhoti și după întoarcerea acasă.

Încercăm să le arătăm și celorlalți că ne-am schimbat

Privind în urmă, autorul își dă seama că exact asta încerca și el să facă după întoarcerea din Praga.

Prin noul aspect și noul accent voia, fără să își dea seama, să le arate prietenilor că experiența trăită într-o altă cultură îl transformase.

„Probabil că făceam asta mai mult pentru mine decât pentru ceilalți. Era modul meu de a-mi demonstra că mă schimbasem. Ceilalți, însă, cel mai probabil mă considerau doar un snob.”