Control la Opera din Cluj: banii din bilete, direcționați către o structură privată / Ministru: „Fiecare leu trebuie urmărit”

Ministerul Culturii a finalizat controlul la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, descoperind faptul că veniturile provenite din vânzarea biletelor la spectacole, produse integral din resurse publice, au avut un traseu viciat. Banii au ajuns în conturile unei structuri asociative, de drept privat, relatează Mediafax.
Raportul de control a validat aspectele semnalate de comisia de evaluare a activității manageriale.
Raportul Corpului de control, aprobat la 10 septembrie 2026, prezintă constatările și măsurile dispuse în legătură cu administrarea resurselor financiare, a patrimoniului și a activității instituției.
Una dintre cele mai importante constatări vizează circuitul veniturilor din vânzarea biletelor.
Raportul a relevat un mecanism, prin care veniturile provenite din vânzarea biletelor la spectacole produse integral din resurse publice au avut un traseu viciat. Banii au ajuns, prin ocolirea trezoreriei statului, a evidenței contabile, a execuției bugetare anuale și a controlului financiar preventiv, în conturile unei structuri asociative, de drept privat, potrivit Ministerului Culturii.
Conducerea interimară a dispus încetarea imediată a acestei practici, încasarea veniturilor exclusiv prin conturile instituției, cu respectarea legislației privind încasarea, administrarea, utilizarea și contabilizarea acestora.
Apărarea instituției în litigii: gestionarea deficitară a apărării instituției în litigii în care nu au fost parcurse toate etapele procesuale, ceea ce a condus la prejudicierea cu sume semnificative a intereselor patrimoniale ale instituției; Administrarea patrimoniului: închirierea, în perioada 2015–2023, a unor spații la chirii semnificativ inferioare nivelului pieței, nerecuperarea contravalorii utilităților, precum și acordarea, fără fundamentare, a unor despăgubiri pentru investiții neamortizate; Deficiențe sistemice: utilizarea regulată de date și informații paralele în raportările periodice, absența unor proceduri interne în domenii esențiale de activitate și implementarea deficitară a sistemului de control intern managerial.
Aspectele care pot avea relevanță penală sunt transmise autorităților competente. De asemenea, situațiile care depășesc competența Ministerului Culturii sunt înaintate instituțiilor abilitate ale statului.
Demeter András Istvan: „Fiecare leu trebuie urmărit”
„Banii publici au un singur traseu: cel al interesului public. Într-o instituție publică de cultură, fiecare leu trebuie urmărit, justificat și utilizat conform procedurilor legale, iar patrimoniul trebuie administrat în beneficiul comunității. Activitatea managerială presupune nu doar rezultate aparente ci și responsabilitate, iar atunci când apar abateri, ele trebuie corectate și consecințele asumate”, a declarat ministrul culturii, Demeter András Istvan.
„Acțiunile de monitorizare și responsabilizare a managementului vor continua, indiferent de rezistența sau reacțiile publice pe care acestea le pot genera. Evaluarea managerială nu este o formalitate, iar atunci când sunt afectate buna funcționare a unei instituții și disciplina financiară, rezultatele acesteia trebuie să fie valorificate. Pentru Ministerul Culturii, prioritățile rămân clare: respectarea legii, protejarea patrimoniului și utilizarea corectă și transparentă a banilor publici”, precizează ministrul de resort.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalCluj Bike Fest, ediția a doua: peste 800 de participanți și susținători pe platoul Wonderland
LocalUn clujean și-a snopit bunicul de 80 de ani în bătaie! Un telefon a fost motivul bătăii: Când au venit polițiștii și-a amenințat ambii bunici cu moartea
LocalDouă zile la UTCN, peste 90 de lucrări și trei săli pline: Ce pun pe masă cercetătorii care decid cum vor arăta fabricile și birourile din România de mâine
Local