Clujul, pe lista rutelor care vor primi locomotive electrice noi. Când vor ajunge ultimele cinci modele electrice Traxx Passenger

Cluj-Napoca va fi inclus în rețeaua deservită de noile locomotive electrice Traxx Passenger, produse de Alstom. Ultimele cinci locomotive din lotul de 16 achiziționat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) urmează să ajungă în România, etapizat, în cursul lunii septembrie 2026.
Una dintre rutele interregionale pe care vor circula aceste locomotive este Timișoara - Cluj-Napoca - Iași, ceea ce înseamnă că și călătorii din Cluj vor beneficia de noul material rulant.
Locomotivele vor trece, după sosirea în țară, prin revizia preliminară și printr-o perioadă de testare în exploatare, care presupune efectuarea unor probe de anduranță pe 10.000 de kilometri. Ulterior, acestea vor putea intra în serviciul comercial și vor remorca trenuri de călători.
Noile locomotive sunt echipate cu sistemul european ERTMS, pot atinge viteze de până la 200 km/h și permit recuperarea energiei în timpul frânării. Proiectul prevede achiziția a 16 locomotive, dintre care 15 vor fi utilizate în exploatare, iar una va fi păstrată ca rezervă.
Cinci rute importante, inclusiv Clujul
Locomotivele vor deservi o rețea feroviară de aproape 4.000 de kilometri, pe cinci rute interregionale majore:
1. Dej - Brașov - București - Constanța
2. Timișoara - Arad - Brașov - București - Constanța
3. Timișoara - Cluj-Napoca - Iași
4. Iași - București - Constanța
5. Suceava - București - Constanța
Valoarea proiectului este de aproximativ 441,8 milioane de lei cu TVA, echivalentul a 89,3 milioane de euro. Noile locomotive vor înlocui 16 locomotive electrice vechi, iar potrivit ARF proiectul urmărește reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și creșterea fiabilității transportului feroviar.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalZiua Internațională Alzheimer, marcată la Cluj: Zeci de persoane și-au testat memoria gratuit, iar specialiștii pregătesc un eveniment dedicat pacienților
LocalCluj Bike Fest, ediția a doua: peste 800 de participanți și susținători pe platoul Wonderland
LocalTikTok și Facebook au jucat un rol foarte important în protestele fermierilor. Avertismentul lui Vasile Dîncu asupra puterii algoritmilor
Local