Clujenii scot bicicletele din garaj! Marș de 16,5 kilometri prin Cluj și Florești

Clubul de Cicloturism Napoca organizează sâmbătă, 5 septembrie 2026, cea de-a 198-a ediție a Marșului Bicicliștilor Clujeni. Participanții sunt așteptați la ora 10:00, în Piața Unirii, evenimentul fiind deschis tuturor celor care au o bicicletă în stare tehnică bună și echipată conform legislației.
Traseul va avea aproximativ 16,5 kilometri, cu o diferență totală de nivel de sub 100 de metri, fiind considerat accesibil inclusiv celor care nu au experiență mare pe bicicletă. Pedalarea va dura aproximativ două ore.
Ruta va trece prin centrul și zona pericentrală a Clujului, cartierul Mănăștur și Florești, cu utilizarea noii piste de biciclete de-a lungul DN1/E60. Participanții vor reveni apoi în Cluj-Napoca prin Mănăștur și zona Clinicilor, până în Piața Unirii.
Evenimentul are și o componentă de promovare a mersului pe bicicletă ca alternativă la transportul motorizat, dar și una civică. Organizatorii spun că vor să atragă din nou atenția asupra calității și continuității pistelor de biciclete din Cluj-Napoca, precum și asupra lipsei unor conexiuni velo între cartiere.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalZiua Internațională Alzheimer, marcată la Cluj: Zeci de persoane și-au testat memoria gratuit, iar specialiștii pregătesc un eveniment dedicat pacienților
LocalCluj Bike Fest, ediția a doua: peste 800 de participanți și susținători pe platoul Wonderland
LocalTikTok și Facebook au jucat un rol foarte important în protestele fermierilor. Avertismentul lui Vasile Dîncu asupra puterii algoritmilor
Local