Bolojan: Guvernul pregătește limitarea consumului marilor companii, dacă reducerile voluntare nu vor fi suficiente. Dacia și Ford opresc producția

Premierul demis Ilie Bolojan a anunțat luni, 3 august, că Guvernul pregătește o hotărâre care să permită limitarea consumului marilor companii, cu notificarea acestora cu 24 de ore înainte, în cazul în care reducerile voluntare și importurile nu vor fi suficiente pentru acoperirea necesarului de electricitate în orele de vârf.
Bolojan a făcut declarația după o reuniune online la care au participat peste 140 de reprezentanți ai marilor consumatori industriali, patronatelor și asociațiilor din sectorul energetic. Potrivit premierului, fiecare companie s-a angajat să identifice măsuri prin care să își reducă voluntar consumul între orele 19:00 și 23:00, intervalul în care Sistemul Energetic Național se confruntă cu cea mai mare presiune.
„Am încheiat, în urmă cu o oră și jumătate, o întâlnire importantă pe componenta de energie, cu principalii consumatori și cu reprezentanți ai tuturor patronatelor și asociațiilor din domeniu. Peste 140 de persoane au fost conectate, întâlnire în care am stabilit măsurile privind reducerea voluntară a consumului de energie în orele de seară”, a declarat Ilie Bolojan.
Guvernul declarase anterior stare de alertă energetică la nivel național pentru luna august, după ce debitul foarte scăzut al Dunării a afectat atât producția hidroenergetică, cât și funcționarea Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă.
Debitul Dunării a coborât sub minimul din 2003
Premierul a afirmat că debitul Dunării a coborât luni la aproximativ 1.450 de metri cubi pe secundă, sub nivelul minim înregistrat în 2003, iar prognozele indică o scădere până la circa 1.400 de metri cubi pe secundă în a doua jumătate a săptămânii.
„Suntem într-o situație în care avem o criză energetică la nivel regional, din cauza secetei și a debitelor scăzute pe Dunăre, fiind cele mai mici din ultimii 40 de ani. Față de nivelul minim pe care l-am atins în 2003, de 1.474 de metri cubi pe secundă, astăzi am ajuns la un nivel inferior acestuia. Suntem la aproximativ 1.450 de metri cubi pe secundă și tendința este de scădere, în așa fel încât, în a doua jumătate a acestei săptămâni, vom ajunge la debite estimate de aproximativ 1.400 de metri cubi pe secundă”, a spus Bolojan.
Scăderea debitelor a redus puternic producția hidroenergetică, inclusiv la complexul Porțile de Fier. Bolojan a estimat că deficitul de producție hidro din România ajunge la aproximativ 2.000 MW.
„Ca efect al scăderii debitelor, atât pe Dunăre, cât și în celelalte bazine hidrografice, capacitățile de producție ale centralelor hidroelectrice sunt limitate. Gândiți-vă că doar pe componenta Porțile de Fier am pierdut aproximativ 2.000 MW”, a afirmat premierul.
Deficit regional de peste 4.000 MW
Problemele nu sunt limitate la România. Bolojan a arătat că și Ungaria și-a redus drastic producția nucleară, trei dintre cele patru grupuri ale centralei de la Paks fiind oprite, iar cel rămas funcționând parțial.
„Capacitățile de producție de energie nucleară sunt și ele reduse mult. Țara vecină, Ungaria, și-a redus, din cele patru grupuri de la centrala nucleară, trei. Doar un grup funcționează parțial și, de la 2.000 MW, acolo avem un minus de 1.750 MW”, a spus premierul.
Centrala de la Paks, care asigură în mod normal aproape jumătate din electricitatea Ungariei, ajunsese să producă numai o fracțiune din capacitatea sa obișnuită, din cauza dificultăților legate de apa de răcire.
În România, oprirea Unității 1 de la Cernavodă a eliminat din sistem încă aproximativ 550-700 MW, în funcție de nivelul de producție anterior opririi.
„Noi suntem în situația în care a trebuit să închidem un grup de la Cernavodă și avem un minus de 550 MW. Avem, deci, un minus de producție în regiune de peste 4.000 MW, ceea ce generează un deficit de energie în țările din regiunea noastră: Ungaria, Serbia, Bulgaria, România și Republica Moldova”, a declarat Bolojan.
Cele două reactoare de la Cernavodă au o putere instalată de aproximativ 700 MW fiecare și asigură împreună, în condiții normale, circa 20% din producția de electricitate a României.
Importuri de peste 2.500 MW în orele de seară
Potrivit premierului, intervalul critic este cuprins între orele 19:00 și 23:00, când producția fotovoltaică scade rapid, iar consumul rămâne ridicat.
În zilele lucrătoare, consumul României ajunge la 7.500-7.600 MW, în timp ce în weekend poate coborî sub pragul de 7.000 MW.
„Suntem în situația în care, la orele serii, între ora 19:00 și ora 23:00, avem un deficit important de energie, pe care îl acoperim din importuri. Consumurile estimate în aceste zile sunt de peste 7.000 MW într-o zi, 7.500-7.600 MW, cu o reducere a consumului sub 7.000 MW în zilele de la sfârșitul săptămânii, așa cum am avut sâmbătă sau duminică”, a afirmat Ilie Bolojan.
„În aceste situații importăm peste 2.500 MW zilnic. Comparativ, Ungaria importă 4.500 MW, Republica Moldova – 500 MW. Deci, și din punctul de vedere al presiunii importurilor, seara există o presiune importantă pe care trebuie să o acoperim”, a adăugat premierul.
Capacitatea României de a importa este însă limitată de infrastructura de interconectare și de cererea ridicată din toate statele afectate de secetă.
„Dificultățile legate de secetă sunt amplificate în regiunea noastră de conexiunile transfrontaliere limitate cu Europa Centrală și de Vest. Vă aduceți aminte că unul dintre subiectele importante în lunile anterioare a fost să dezvoltăm aceste capacități transfrontaliere, să avem acorduri cu Ungaria și Austria pentru a crește capacitatea acestor rețele”, a spus Bolojan.
Premierul a precizat că principalele importuri ale României vin în prezent din Europa Centrală și din sud-estul Europei.
Bolojan: Am pornit toate capacitățile energetice disponibile
Șeful Guvernului a susținut că toate capacitățile interne care pot funcționa au fost pornite sau aduse la producția maximă, inclusiv centralele pe gaze din marile orașe.
„Am pornit toate capacitățile energetice care sunt în funcțiune în România la capacitatea maximă. Centralele pe gaz din marile orașe, am intrat pe producția de fotovoltaic la maxim, am autorizat tot ce se putea autoriza în domeniul stocării, în așa fel încât să intre cât mai repede în funcțiune”, a declarat Bolojan.
Potrivit acestuia, capacități de stocare de peste 400 MW au fost autorizate numai în ultimele 20 de zile.
„Peste 400 MW au fost autorizați numai în ultimele 20 de zile. Am făcut, din punctul de vedere al capacităților interne, tot ceea ce se putea pentru a avea o producție maximă”, a adăugat premierul.
Lucrări pentru menținerea Unității 2 de la Cernavodă
Unul dintre obiectivele principale ale Guvernului este menținerea în funcțiune a Unității 2 de la Cernavodă, care livrează constant peste 650 MW.
„Fiecare zi câștigată cu acest grup în funcțiune înseamnă peste 650 MW, adică aproape 10% din producția de energie a României. Este o producție în bandă, o producție foarte valoroasă seara, care stabilizează sistemul energetic”, a afirmat premierul.
Funcționarea reactorului depinde de nivelul apei din bazinul de aspirație, de unde pompele centralei preiau apa necesară răcirii.
„Pentru ca acest al doilea grup să funcționeze, este nevoie ca pompele care asigură apa pentru răcirea centralei să poată absorbi apa. Este nevoie de un nivel al apei în zona bazinului de absorbție care să fie peste limita minimă și, din datele pe care le avem, există o probabilitate ca, în următoarele trei-patru zile, să putem funcționa și cu acest grup 2”, a explicat Bolojan.
Autoritățile au intervenit luni pentru eliminarea unui obstacol natural, descris de premier drept un „pinten de stâncă”, care limita direcționarea apei către Dunărea Veche și, mai departe, către zona Cernavodă.
„Una dintre măsurile pe care le-am luat a fost să intervenim în zona Dunării, în așa fel încât să eliminăm, ceea ce am făcut astăzi, un obstacol natural, un pinten de stâncă, astfel încât acesta să nu mai limiteze curentul de apă spre Dunărea Veche, spre Cernavodă”, a spus premierul.
Operațiunea a inclus o detonare controlată pentru îndepărtarea obstacolului și creșterea debitului dirijat către centrală.
Barje scufundate pentru direcționarea apei
Bolojan a anunțat că autoritățile vor scufunda controlat mai multe barje, începând de marți seară și continuând miercuri și joi, pentru a direcționa o cantitate mai mare de apă către brațul Dunării care alimentează centrala.
„În zilele următoare, începând de mâine seară, miercuri și joi, vom derula operațiuni suplimentare, care înseamnă scufundarea unor barje, care, de asemenea, să ajute la direcționarea debitului pe Dunărea Veche, în așa fel încât să putem menține în funcțiune și să creștem puțin debitul la Cernavodă”, a declarat Ilie Bolojan.
Dacia și Ford și-au oprit producția până pe 19 august
Premierul a anunțat că fiecare dintre companiile participante la ședință va aplica propriul plan de reducere a consumului, în funcție de tehnologie și de posibilitatea de a opri și reporni instalațiile.
„Am convenit că fiecare dintre dânșii va lua măsuri pentru reducerea voluntară a consumurilor în orele de seară, în funcție de profilul pe care îl are, în funcție de tehnologia pe care o operează”, a spus Bolojan.
„Unii pot să oprească exact într-un anumit interval orar și pot reporni ușor, fără să li se afecteze procesul de producție. Alte companii nu își permit acest lucru și trebuie să asigure un consum minim, pentru ca instalațiile să poată funcționa în condiții normale”, a explicat acesta.
Unele întreprinderi vor muta în această perioadă lucrările de mentenanță și reparații, iar cele două mari fabrici auto, Dacia și Ford Otosan, au oprit producția până la 19 august.
„Una dintre măsurile pe care o parte dintre companii le-au pus în practică în aceste zile este partea de intrare în mentenanță, partea de reparații. Două companii importante, mari consumatori, compania Dacia și Ford, sunt de astăzi cu producția oprită până pe data de 19, ceea ce înseamnă o economie de aproximativ 200 MW”, a declarat premierul.
Bolojan a precizat că și alte companii ar urma să adopte decizii asemănătoare, astfel încât consumul să fie redus mai ales în intervalul de seară.
Față de o zi obișnuită, consumul de luni dimineață a fost deja mai mic cu aproximativ 200 MW, scădere pe care premierul a atribuit-o măsurilor adoptate de companii.
„Vreau să le mulțumesc tuturor românilor și tuturor companiilor care, în aceste zile, la solicitările Guvernului, în fața acestei realități care nu depinde de noi, au luat aceste măsuri. Se văd efectele în reducerea consumului de energie. De exemplu, în această dimineață am avut consumul, în medie, cu 200 MW mai scăzut”, a afirmat Bolojan.
Apel pentru oprirea iluminatului arhitectural
Premierul a cerut autorităților locale și instituțiilor publice să reducă iluminatul arhitectural și intensitatea iluminatului stradal în intervalul 21:00-23:00.
„Fac un apel către autoritățile locale, către toate instituțiile publice, ca la orele serii să reducă activitățile care țin de iluminatul arhitectural al clădirilor, iar acolo unde au sisteme de telegestiune privind iluminatul public să regleze intensitatea luminoasă”, a declarat Bolojan.
„Prin scăderea acesteia, să genereze economii între ora 21:00, când se aprinde, de exemplu, iluminatul public, și până la ora 23:00”, a adăugat premierul.
Bolojan a reiterat apelul adresat populației, companiilor și instituțiilor de a reduce voluntar consumul, afirmând că economiile individuale pot evita măsuri obligatorii.
„Mulțumesc tuturor românilor care înțeleg că este o situație excepțională, cu care nu ne-am mai confruntat de foarte mulți ani și în fața căreia, dacă reacționăm unitar, dacă fiecare companie, fiecare autoritate, fiecare familie poate să facă o mică economie, înseamnă că aceste economii se adună”, a spus șeful Guvernului.
„Au ca efect asigurarea necesarului de energie pentru toți consumatorii, atât pentru cei casnici, cât și pentru instituții, pentru spitale sau pentru marile companii”, a continuat acesta.
Guvernul pregătește mecanismul de limitare obligatorie
În cazul în care reducerea voluntară și importurile nu vor fi suficiente, Guvernul intenționează să adopte o hotărâre care să activeze mecanismul de limitare a consumului marilor utilizatori industriali.
„În zilele următoare vom adopta, complementar, o hotărâre de Guvern care este avută în vedere în condițiile în care nu vom putea asigura în totalitate consumul de energie la orele serii prin reducerea voluntară”, a declarat Bolojan.
Măsura ar urma să fie aplicată de Dispecerul Energetic Național din cadrul Transelectrica, iar companiile vizate ar primi o notificare cu 24 de ore înainte.
„Este hotărârea prin care avem un mecanism pe care îl putem pune în practică prin Dispecerul Energetic Național de la Transelectrica, de limitare a consumului. Asta înseamnă că, printr-o notificare cu 24 de ore înainte, companiile mari consumatoare ar primi o notificare prin care consumul le va fi stabilit”, a explicat premierul.
Nivelul permis ar urma să fie stabilit în funcție de tehnologia fiecărei companii, de consumul minim necesar pentru protejarea instalațiilor și de energia disponibilă în Sistemul Energetic Național.
„Consumul le va fi stabilit în funcție, sigur, de tehnologia pe care o folosesc și de posibilitățile pe care le are Sistemul Energetic Național de a asigura consumurile totale la orele respective”, a spus Bolojan.
Premierul a subliniat că limitarea obligatorie este, deocamdată, o soluție de rezervă.
„Această măsură este una de rezervă. Este un mecanism pe care îl punem în practică, potrivit prevederilor legale, în așa fel încât să putem lua măsuri coordonate, dacă va fi nevoie în zilele următoare”, a conchis Ilie Bolojan.
Procedura Transelectrica definește limitarea consumului pe tranșe drept o ultimă măsură de salvgardare, aplicabilă în situații de criză, pentru menținerea echilibrului permanent dintre producția și consumul de electricitate. Activarea normativului presupune aprobarea sa prin hotărâre de Guvern și notificarea consumatorilor incluși în mecanism.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăAUR, victorie de etapă în Parlament pe Legea integrității: „Această lacună permitea transferul de bunuri”. Cine va fi obligat să își declare averea
PoliticăBolojan: Sistemul de aer condiționat nu funcționează la mine acasă
PoliticăCultivatorii de cacao din Ghana riscă până la 20 de ani de închisoare dacă schimbă destinația fermelor
Politică