Boc: Municipiul Cluj-Napoca va avea un nou pod peste Someş, în valoare de şase milioane de euro / ”Va fi construit de la zero, va înlocui actuala pasarelă suspendată”

Ascultă articolul
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunţat, luni, că în oraş va fi construit un nou pod peste râul Someş, în valoare de şase milioane de euro, cu finanţare din fonduri europene şi de la bugetul local, anunță Agerpres.
„Construim un nou pod peste Someş – Podul ‘Fabricii de Zahăr’. Valoarea proiectului este de 6 milioane euro, cu fonduri europene şi de la bugetul local. Astăzi am semnat contractul de realizare a unui nou pod, cu o lungime de 78 metri, în zona străzii Fabricii de Zahăr / cartierele Iris şi Bulgaria. Podul va fi construit de la zero, va înlocui actuala pasarelă suspendată şi va asigura o conexiune modernă, sustenabilă între cele două maluri ale Someşului Mic, contribuind la fluidizarea traficului, la prioritizarea transportului public şi la creşterea calităţii vieţii în cartierele clujene”, a transmis primarul Emil Boc, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, proiectul include şi modernizarea străzii Fabricii de Zahăr între strada Câmpina şi bulevardul Muncii, amenajarea de piste de biciclete pe ambele sensuri, trotuare, precum şi realizarea unui aliniament verde.
De asemenea, vor fi amenajate 15 locuri de parcare şi staţii de încărcare pentru vehicule electrice.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalModificări pe ruta Cluj-Napoca – Tg. Mureș. Mai multe trenuri, afectate de lucrările la infrastructură
LocalTrafic infernal, chirii tot mai mari și taxe piperate la fiecare pas: Primele sfaturi pe care le-a primit un orădean de la clujeni când a vrut să se mute
LocalMomente de groază pentru o clujeancă într-un troleibuz: „Trei indivizi au încercat să taie cureaua genții ca să mi-o fure. Oameni minunați au intervenit”
Local