Extern

Bianca Dragușanu s-a operat din nou: Am făcut-o și pe asta. Andreea Raicu a izbucnit în paralel: Toate arată la fel

Sursa originală →
Bianca Dragușanu s-a operat din nou: Am făcut-o și pe asta. Andreea Raicu a izbucnit în paralel: Toate arată la fel

Bianca Drăgușanu, fosta asistentă TV, s-a operat din nou. Sexy vedeta care și-a aranjat de-a lungul timpului bustul și fundul spune că a apelat la o nouă operație estetică. Aceasta le-a dat fanilor săi detalii pe Instagram.

Am venit să îmi schimb pansamentul

„În cazul în care vă întrebați ce fac eu duminica dimineață, iată că am venit să îmi schimb pansamentul. Vineri mi-am făcut otoplastia despre care v-am vorbit. Am făcut-o și pe asta, da! Am avut două zile în care mi s-a spus că nu am să pot să dorm, dar de astăzi văd că lucrurile se prezintă foarte bine. Abia aștept să vă prezint noile urechi, urechiușe pentru că acum sunt mai mici și mai frumoase. Vreo 10 zile o să am freza asta cu banderolă, ceea ce nu îmi displace', le-a transmis Bianca fanilor de pe Instagram.

De cealaltă parte a baricadei, Andreea Raicu, o promotoare a îmbătrânirii naturale, e revoltată de presiunea care se pune pe femei".

Ai simțit vreodată că, oricât ai face, tot nu e destul? Nu ești singură

"Mă uit în jur, în ultima vreme, și am senzația că noi, femeile, suntem tot mai obosite și chinuite de efortul de a arăta bine. Nu de a avea grijă de noi. E firesc să vrem să ne simțim bine în pielea noastră, dar mă refer la altceva. La o presiune aproape invizibilă, care pare să fi crescut enorm. Una care zilnic ne spune că mai avem ceva de schimbat la noi.

Parcă nu mai e suficient să fii frumoasă. Trebuie să fii foarte slabă. Cu pielea impecabilă. Fără riduri. Fără nicio urmă că timpul trece.

Un bărbat cu riduri e adesea descris ca matur, carismatic. O femeie cu aceleași riduri simte, de multe ori, că trebuie să le ascundă, ca pe ceva de care trebuie să-i fie rușine.

Cred că multe dintre noi am crescut cu ideea că trebuie să fim frumoase, plăcute și dezirabile. Că trebuie să fim alese. Iar când acesta e mesajul pe care îl primești ani la rând, ajungi, fără să-ți dai seama, să faci tot ce poți ca să te apropii de acel ideal.

Problema nu e că femeile își doresc să fie frumoase. Problema e că standardul s-a mutat atât de departe, încât frumusețea nu mai pare suficientă. Avem mai multe soluții ca niciodată să ne schimbăm corpul și chipul — dar poate că nici presiunea de a o face nu a fost vreodată atât de mare.

Și înțeleg perfect de ce se întâmplă asta. Și eu sunt femeie. Și eu vreau să arăt bine.

Doar că observ și altceva. Văd femei superbe care, încet, parcă încep să semene între ele. Iar ce mă întristează nu e asta. E că, uneori, parcă li se stinge ceva. Uneori am senzația că, în încercarea de a părea perfecte, uităm că ceea ce ne face cu adevărat frumoase e faptul că suntem vii.

La fel simt și când văd goana asta după slăbit. Da, uneori femeile sunt mai slabe, dar parcă nu mai sunt la fel de pline de viață. Cred că am confundat, fără să vrem, îngrijirea cu corectarea. Să ai grijă de tine e un gest de iubire. Să simți mereu că trebuie să mai repari ceva la tine e, de multe ori, un gest de frică.

Poate că trecerea timpului nu e dușmanul nostru. Poate că adevăratul privilegiu e să avem șansa să îmbătrânim. Și poate că adevăratul dușman e convingerea că trebuie să luptăm permanent cu noi înșine ca să merităm să fim iubite, apreciate sau alese.

Vă las cu o întrebare: dacă ar dispărea toate oglinzile, toate rețelele sociale și toate părerile celorlalți — ce ați mai simți că trebuie să schimbați la voi? Și ce ați descoperi că nu a avut nevoie să se schimbe niciodată?", scrie Andreea Raicu pe Facebook.

Comentarii (0)

    Articole similare