Extern

Barilul de petrol a coborât sub 90 de dolari pe fondul optimismului privind dezescaladarea războiului din Iran

Sursa originală →
Barilul de petrol a coborât sub 90 de dolari pe fondul optimismului privind dezescaladarea războiului din Iran
Ascultă articolul

Preţul petrolului a continuat marţi tendinţa de scădere începută luni, cotaţia barilului de ţiţei Brent coborând sub pragul de 90 de dolari pentru prima dată din august, după ce preşedintele american Donald Trump a minimalizat necesitatea unor noi acţiuni militare împotriva Iranului „în acest moment”, atenuând astfel temerile privind perturbări de durată ale aprovizionării din Orientul Mijlociu, scrie Agerpres.

Deşi o reluare a atacurilor împotriva Iranului este „improbabilă”, Statele Unite rămân „gata să intervină”, a insistat preşedintele american pentru Truth Social după întâlnirea sa cu prim-ministrul qatarez Mohammed bin Abdulrahman Al Thani.

„Probabilitatea unei noi escaladări militare a scăzut, dar există în continuare puţine dovezi concrete că un acord de pace este semnificativ mai aproape”, spune Arne Lohmann Rasmussen, analist la Global Risk Management.

Totuşi, acest lucru este suficient pentru a provoca o scădere considerabilă a preţurilor petrolului, deoarece fluxurile de petrol din Golf, în special prin rutele care ocolesc Strâmtoarea Ormuz, sunt „aproape de nivelurile de dinainte de război”, potrivit analiştilor de la ING.

După ce marţi dimineaţa a coborât până la 89,66 dolari, în jurul orei 09:25 GMT barilul de ţiţei Brent din Marea Nordului, cu livrare în ianuarie, era cotat la 90,48 dolari, în scădere cu 2,26% faţă de ultima cotaţie de luni seara. Echivalentul american, ţiţeiul West Texas Intermediate, cu livrare în decembrie, a scăzut cu 2,08%, până la 85,04 dolari pe baril.

Preţul ţiţeiului Brent s-a redus cu aproximativ 22% faţă de nivelul de 118 dolari per baril, atins pe 30 octombrie, pe măsură ce s-au diminuat îngrijorările că Trump ar putea intensifica atacurile asupra Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA. Cu toate acestea, persistă îngrijorări legate de posibile perturbări ale transportului maritim.

Într-un scenariu în care nu se schimbă nimic, cu tensiuni ocazionale între SUA şi Iran, dar fără perturbări semnificative sau prelungite, analiştii ING prognozează un preţ mediu de aproximativ 77 de dolari pe baril pentru 2027.

Comentarii (0)

    Articole similare