Principele Radu al României a fost la Cluj! A fost lansat un volum bilingv despre vizita istorică a Reginei Maria în America, la 100 de ani de la eveniment

Un moment important din istoria relațiilor româno-americane a fost readus în atenția publicului la Cluj-Napoca. Marți, 10 noiembrie, a avut loc lansarea volumului bilingv „Regina Maria a României. Zorii prieteniei româno-americane / Queen Marie of Romania. The Dawn of Romanian-American Friendship”, o lucrare dedicată vizitei istorice pe care Regina Maria a făcut-o în Statele Unite ale Americii în urmă cu un secol.
Evenimentul a fost organizat cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la vizita Reginei Maria în America și a reunit personalități importante din mediul academic, cultural și instituțional. Printre invitații de onoare s-a numărat Alteța Sa Regală Principele Radu al României, iar la eveniment a participat și prefectul județului Cluj, conf. univ. dr. Alexandru Cordoș.
Regina Maria, readusă în atenția publicului prin documente istorice mai puțin cunoscute
Lansarea volumului a fost însoțită de conferința „Regina Maria și relațiile româno-americane”, în cadrul căreia participanții au discutat despre importanța vizitei suveranei în Statele Unite și despre rolul pe care aceasta l-a avut în promovarea imaginii României peste ocean. Cartea este o ediție bilingvă, în română și engleză, coordonată de profesorul universitar dr. Vasile Pușcaș, care semnează și cuvântul-înainte. Traducerea în limba engleză a fost realizată de Alina Hucai.
Volumul a apărut la Editura Școala Ardeleană, în Colecția Panteon Românesc, coordonată de academicianul Ioan-Aurel Pop. Lucrarea reunește documente de patrimoniu, consemnări și relatări istorice care contribuie la o mai bună înțelegere a demersurilor diplomatice și economice întreprinse de Regina Maria în timpul turneului său american.
Principele Radu al României, invitat de onoare la evenimentul din Cluj
Unul dintre momentele importante ale manifestării a fost participarea Alteței Sale Regale Principele Radu al României, care le-a adresat mulțumiri autorilor și celor implicați în realizarea volumului. Acesta a evidențiat valoarea istorică și academică a lucrării, subliniind că o asemenea contribuție merită să fie cunoscută și tradusă în cât mai multe limbi de circulație internațională. Deschiderea oficială a evenimentului a fost realizată de academicianul Doru Pamfil, președintele Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române.
Dezbaterile au fost moderate de pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, directorul Bibliotecii Academiei Române din Cluj-Napoca. Printre speakeri s-au numărat prof. univ. dr. Ioan Bolovan, directorul Institutului de Istorie „George Barițiu”, și Vasile George Dâncu, directorul Editurii Școala Ardeleană.
Prezentarea principală a volumului a fost susținută de profesorul universitar Vasile Pușcaș, coordonatorul ediției, care a explicat structura documentară a lucrării și importanța recuperării acestor mărturii istorice.
Prefectul Clujului: „O pagină excepțională din istoria relațiilor externe ale României”
La eveniment a participat și prefectul județului Cluj, conf. univ. dr. Alexandru Cordoș, care a vorbit despre importanța recuperării acestei pagini din istoria României și despre eforturile depuse de Regina Maria pentru promovarea țării peste ocean. Acesta a descris volumul drept un efort academic remarcabil, prin care documente istorice mai puțin cunoscute au fost readuse în atenția publicului. „O pagină excepțională din istoria relațiilor externe ale României a fost readusă astăzi la lumină. Prin lansarea volumului «Regina Maria a României. Zorii prieteniei româno-americane / Queen Marie of Romania. The Dawn of Romanian-American Friendship», românii au astăzi acces la o istorie poate mai puțin cunoscută, care vorbește despre devotamentul și dorința nestăvilită a Reginei Maria de a pune România pe harta lumii”, a declarat Alexandru Cordoș.
Prefectul a felicitat cercetarea realizată de profesorul Vasile Pușcaș, sub coordonarea academicianului Ioan-Aurel Pop, în parteneriat cu Asociația Puncte de Vedere.
Potrivit acestuia, lucrarea oferă o perspectivă importantă asupra demersurilor diplomatice și economice pe care Regina Maria le-a întreprins în timpul vizitei sale în America. „Dincolo de cifre, strategii sau protocol, este vorba despre o lecție vie de devotament și dragoste de țară pe care avem datoria să o dăm mai departe”, a mai transmis prefectul județului Cluj.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternZeci de morți neraportați oficial în centrele de detenție din Grecia
ExternSuspiciuni de rabie la o fermă de bovine Angus din Harghita / ”Problema asta e că timp de doi ani nu s-a făcut vaccinare. Și anul ăsta, abia acum s-au găsit fonduri”
ExternUn vânt rece bate peste exporturile de porumb ale României, după reculul importurilor din Egipt: Unde se resimt deja turbulențe
Extern